Tableta de observator: Binecuvântare, nu „shake hands“!

Săptămâna trecută, pe la unele posturi de televiziune, unii realizatori de emisiuni TV, care cred că ei au schimbat şi schimbă destinele oamenilor, şi chiar pe cele ale naţiunilor, se străduiau din toate puterile să afle cine va fi viitorul patriarh. La „tokşourile“ lor, s-au perindat, parcă aduşi cu forţa, scriitori, profesori, diplomaţi, politicieni, ingineri şi...ziarişti. Uneori, „în speranţa că le va ieşi numărul“, mai invitau şi câte o faţă bisericească.

Atitudine care trezeşte indignarea De ce să aibă ei răbdare până pe 12 septembrie!? De ce să nu aleagă ei, cu şefii posturilor la care fac mercenariat media (a nu se confunda cu mecenariat), pe „ntâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române? Că doar în concepţiile dumnealor nu e nici o deosebire între alegerea unui patriarh şi alegerea unui primar dintr-o comună, şi într-un caz şi în altul, ei considerând că la fel pot fi trase sforile şi făcute jocurile de culise de către grupurile de putere. Dacă ar fi fost numai aceste „ieşiri“ pe sticlă, rândurilor de faţă nu le găseam prea mare folos spre publicare. Poate nu am fi dat importanţă prea mare nici inepţiei repetate de câteva ori de către o moderatoare şi debitată de unul dintre invitaţi despre ... „mijloacele de mass-media (sic!) care pot decide urmaşul în scaunul patriarhal“. Că politicianul respectiv nu ştie cum stă chestia cu „mijloacele mass-media“ nu e de mirare. Dar ziarista cu pricina? Desigur, nu prea e nici plăcut, şi nici nu corespunde spiritului de castă, ca jurnaliştii să-şi vâneze reciproc greşelile profesionale, gramaticale sau de stilistică şi, mai ales, să şi le arate în public. Ce poţi să zici? Mai comentează moderatorii, îşi mai dau invitaţii cu părerea, se mai umple spaţiul de emisie, patronul sau acţionariatul să fie mulţumiţi. Mai treacă-meargă că doar, aşa cum a semnalat un recent raport al UE, presa noastră, deşi e liberă şi democratică, nu a ajuns încă la maturitate, vânează subiectele care îi aduc avantaje financiare imediate şi execută orbeşte, de regulă, comenzile unor şefi. Însă minciunile şi răutăţile unor aşa-zişi comentatori şi „specialişti“ în problematica Bisericii, găzduite în astfel de emisiuni, agreate „la scenă deschisă“ de respectivii moderatori, unele chiar reluate a doua zi în unele publicaţii, despre „campania electorală“ declanşată pe marginea subiectului tot mai dezbătut de câteva televiziuni şi cotidiene, nu pot să nu trezească nemulţumire şi indignare în inimile oamenilor de bună credinţă. Pe bună dreptate, un prieten din Bucureşti, surprins de asemenea lucruri, mă întreba la telefon, zilele trecute despre „campania electorală“ şi despre „baia de mulţime“ de pe Ceahlău, de care auzise de la televizor. Este uimitor să vezi cum se poate realiza dezinformarea cu atâta nonşalanţă. Şi de către cine? Tocmai de către cei care ar trebui să informeze corect, echidistant şi direct de la faţa locului. Materiale jurnalistice fără documentare prealabilă Pe Ceahlău, la sărbătoarea din 6 august a hramului bisericii situate la 1850 de metri altitudine, mass-media românească a fost reprezentată doar de către cotidianul nostru şi de Radio Trinitas. Subiectul nu prezenta interes pentru realizatorii de emisiuni şi reporterii de la respectivele posturi şi ziare interesate de subiectele create de ei înşişi, gen: „scindarea BOR“, „influenţele politice din Sf. Sinod“, „masoneria de la Patriarhie“ etc. La ce folos să urce domniile lor şapte kilometri şi să coboare tot atâţia, pe ploaie, printre stânci şi vipere negre (altă răutate lansată prin presă de cei ce vor să-i ţină pe credincioşi departe de biserica de pe munte), pe poteci în pantă abruptă, în vânt rece şi în ceaţă, numai şi numai pentru a transmite sau a scrie despre o sfinţire de biserică!? Sau dacă nu le era pe plac un asemenea subiect, măcar să comenteze despre infrastructura şi politicile de mediu care sunt ca şi inexistente într-un munte declarat rezervaţie naturală. Nu au fost acolo, nu au văzut ce s-a întâmplat, dar au inventat o ştire aberantă şi au îmbrăcat-o în aureolă de autenticitate, spunând sau scriind că „mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi-a început campania electorală“ sau că „IPS Daniel a făcut pe Ceahlău baie de mulţime“. Ce să creadă telespectatorul sau cititorul? Mai ales cel care merge rar la slujbele din biserică oficiate de ierarhi şi care nu ştie că între „baia de mulţime“ şi binecuvântarea credincioşilor de la sfârşit este deosebire ca de la cer la pământ. Chiar dacă ambele trimit oarecum la folosirea ...mâinilor. Despre prima dintre ele a început să se vorbească la noi după vizita la Bucureşti a preşedintelui Bush, când sintagma englezească „shake hands“, în traducere literară „strângere de mâini“, a devenit „baie de mulţime“. O expresie care semnifică, în fond, scurta plimbare a liderului prin mulţimea care i-a audiat discursul, în scopul strângerii mâinilor oamenilor, acţiunea fiind, de cele mai multe ori planificată şi regizată, pentru a atrage cât mai multe voturi la viitoarele alegeri. Binecuvântarea ierarhului - gest aşteptat cu bucurie Binecuvântarea credincioşilor la sfârşitul slujbei de către preot, şi mai ales de către episcopul locului sau ierarhul invitat, nu are nici în clin nici în mânecă cu acţiunea regizorală de la „baia de mulţime“. Binecuvântarea preotului şi atingerea creştetelor acestora cu mâinile este un act sacramental practicat de peste două mii de ani, pe care oricare credincios îl aşteaptă cu mare bucurie, pe care şi-l doreşte din tot sufletul şi care îl încarcă de energie divină. El marchează recunoştinţa credincioşilor, a enoriaşilor faţă de preot, faţă de episcop, faţă de ierarhul care s-a aflat în mijlocul lor şi a săvârşit împreună cu ei Sfânta Liturghie. Pe Ceahlău, de unde Radio Trinitas a relatat în direct despre sărbătoarea „muntelui sfânt al românilor“, de unde ziarul „Lumina“ a consemnat, a doua zi, într-un reportaj amplu, oficierea Sfintei Liturghii şi a prezentat momentele semnificative ale slujbelor de priveghere şi de sfinţire a Casei monahale „Panaghia“, cinci înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, însoţiţi de 60 de preoţi şi de 500 de credincioşi, s-au rugat laolaltă, în genunchi, pe ploaie, pe frig şi pe vânt, asemenea sihaştrilor de odinioară. Cu toţii, şi preoţi, şi ierarhi, şi copii, şi bătrâni, şi tineri am urcat împreună, încă din timpul nopţii precedente, pe o vreme deloc favorabilă, pe poteci impracticabile, la peste 1800 de metri, ca să ne rugăm alături de monahii până de curând adăpostiţi în bordeie de pământ, care ţin credinţa noastră ortodoxă biruitoare peste veacuri. Şi tot împreună am coborât muntele, cu ierarhii noştri în frunte, binecuvântaţi de ei, cu mâinile lor sfinţitoare atingându-ne creştetele şi cu rugăciunile lor întăritoare. Nimeni nu s-a îmbolnăvit, nimeni nu a fost accidentat, nimeni nu a suferit. Toată lumea a fost bucuroasă şi fericită. Deşi a fulgerat şi a trăsnit pe Muntele Ceahlău, deşi a bătut vântul, s-a lăsat ceaţă de nu se vedea la doi metri, a tunat, a plouat cu găleata şi au curs noroaiele pe pantele abrupte. Pe toate le-au înfruntat participanţii. Dar nici unul dintre cei prezenţi nu s-a gândit nici atunci, nici acum că, acolo, pe Ceahlăul sfânt, la sărbătoarea acestuia şi a hramului bisericii „Schimbarea la Faţă a Domnului“ s-ar fi făcut vreo clipă „campanie electorală“ sau „baie de mulţime“.