Tabloul unui oraş cu multiple disponibilităţi de cultură
Marele eveniment care a marcat nu numai aureola culturală a lunii mai, dar şi întregul an universitar 2007-2008 a fost aniversarea a 60 de ani de învăţământ superior la Braşov - continuat astăzi prin Universitatea „Transilvania“ Braşov, prestigioasa instituţie de învăţământ în interiorul căreia îşi desfăşoară activitatea şi Facultatea de muzică. Una dintre cele mai performante săli de conferinţă ale ţării, aparţinând Aulei Universităţii, a fost gazda unei festivităţi impresionante, în care fiorul evenimentului a străbătut întreaga admirabilă audienţă. „Gaudeamus igitur“ a inaugurat prezentarea istoriei universităţii, realizată de către rectorul acesteia, prof. dr. ing. Ion Vişa, alături de ceilalţi rectori care au condus destinele instituţiilor care au precedat constituirea a ceea ce, din anul 1990, fiinţează sub titulatura Universităţii „Transilvania“: în 1948, Institutul de silvicultură, urmat - în 1949 - de Institutul de mecanică - emblematic pentru dezvoltarea tehnică a învăţământului local, pentru ca în 1956 să se deschidă porţile Institutului politehnic, iar în 1960, cele ale Institutul pedagogic. Universitatea din Braşov s-a înfiinţat în 1971 şi de atunci s-a dezvoltat prin existenţa a 16 facultăţi, în cadrul cărora activează aproape 1.000 de cadre didactice şi peste 27.000 de studenţi. Mesajele de felicitare şi de recunoştinţă din partea celor mai prestigioase instituţii ale ţării, alături de cuvântul de binecuvântare rostit de Înaltpreasfinţia sa, prof. univ dr. Mitropolitul Laurenţiu Streza au completat efigia emoţionantă a acestor momente tulburătoare, care au fost, în acelaşi timp, debutul unor serii de manifestări naţionale: Conferinţa naţională a cercetării Ştiinţifice din Învăţământul superior „CNCSIS 10“, Salonul regional al cercetării Ştiinţifice, alături de Zilele porţilor deschise ale Universităţii.
Tot luna mai a prilejuit şi susţinerea unuia dintre cele mai importante evenimente ştiinţifice muzicale ale Transilvaniei, cea de-a şaptea ediţie a Sesiunii ştiinţifice de comunicări „Ţara Bârsei“, centrată pe o tematică de interes local: „Publicistică centrală şi publicistică provincială în sec. XIX-XX“. Desfăşurată la Braşov, în Casa Mureşenilor din Piaţa Sfatului, în 8 şi 9 mai, sesiunea a beneficiat de interesul multor cercetători, reuniţi în mai multe secţiuni: cea de istorie, cea literară şi cea dedicată muzicii. Aceasta din urmă a prilejuit întâlnirea dintre muzicienii care sunt membrii ai Uniunii compozitorilor şi muzicologilor din România, prezidaţi de profilul profesionist şi binevoitor al muzicologului şi profesorului dr. Constantin Catrina, având sprijinul celui care se dedică de atâtea decenii, cu multă pasiune, susţinerii muzicii româneşti, profesorul Mihai Gavril Gorbonov.
Una dintre manifestările corelate activităţii universitare a reprezentat o premieră în ceea ce priveşte promovarea valorilor interdisciplinare într-un cadru pedagogic şi de cercetare care reuneşte, la Braşov, atât discipline tehnice, cât şi artistice: Simpozionul internaţional „Artă şi ştiinţă“, desfăşurat la Aula Universităţii în seara zilei de 7 mai 2008. Evenimentul a prilejuit şi lansarea primei ediţii a volumului colectiv cu acelaşi nume, debutul unei serii de publicaţii dedicate cercetării conexe a valorilor care se in-terferează în spaţiul comun al artei şi al ştiinţei. Simpozionul a valorificat resurse de cercetare încă neexplorate, constând în apropierea dintre muzică şi celelalte arte (arhitectură, arte plastice, literatură), dar şi dintre muzică şi ştiinţe (matematică, fizică, feng shui etc.). Dacă ţinem cont că, la jumătatea lunii mai, Braşovul şi-a sărbătorit Zilele medievale, putem contura tabloul unui oraş cu multiple disponibilităţi de divertisment şi cultură.