Tăcerea și smerenia zilelor mântuitoare
„Spre împărtășirea Sfintelor Tale Taine cum voi îndrăzni eu, nevrednicul? Că de voi cuteza să mă apropii de Tine, laolaltă cu cei vrednici, haina mă vădește că nu este de cină și osândă voi pricinui prea păcătosului meu suflet; ci curățește, Doamne, necurăția sufletului meu și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.”
Timpul petrecut alături de cuvintele şi rugăciunile Triodului constituie de fapt multe ceasuri câştigate, iar dacă n-am meditat cumva cu atenţia şi zăbava cuvenită, am irosit de fapt vremea vieţii noastre şi n-am răscumpărat-o, aşa cum ne îndeamnă cuvintele Scripturii. Observăm, din nefericire, că într-o mare măsură suntem preocupaţi de lucruri neînsemnate, trecătoare. Celor veşnice nu le acordăm atenţie şi trecem pe lângă ele tot mai grăbiţi, mai indiferenţi, mai nepăsători. Trecem adeseori, fără a ne cutremura, pe lângă minunea care se întâmplă sub ochii noştri la fiecare Sfântă Liturghie. Aflându-ne în Altar, ne comportăm ca şi cum am fi într-un loc oarecare. Mărturisim cu smerenie că avem puţină evlavie şi puţină trăire duhovnicească!
Ceasurile de rugăciune şi meditaţie profundă din săptămâna care precede luminata zi a Învierii Domnului le trăieşte fiecare după credinţa şi evlavia lui. Să lepădăm lenea departe de la noi şi să întâmpinăm pe Hristos, Mirele Cel fără de moarte, cu făclii luminoase şi cu cântări, pentru a nu rămâne afară de cămara lui Hristos, după cum spun cântările acestei perioade.
Sfânta spălare pe care o pomenim urmând predaniilor Dumnezeieștilor Apostoli și ale Sfintelor Evanghelii ne arată taina cea necuprinsă de minte a smereniei Domnului, „Care din nemăsurata Sa bunătate ne-a arătat calea cea mai bună de urmat - smerenia - când a spălat picioarele ucenicilor Săi” (Otpustul zilei). Hristos ne oferă astăzi lecția slujirii aproapelui, „taina fratelui”.
El a voit ca prin smerenia Sa să mustre și să vindece mândria noastră. Nu privește la adâncul neputinței și al nevredniciei, ci la dorința noastră de a ne ridica. Ne arată că suntem datori să ne smerim adânc în faţa tuturor oamenilor, gestul său indicându-ne tuturor că nu trebuie să ne semeţim în faţa nimănui, ci mai de grabă să îi slujim pe toţi aşa cum a slujit însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Suntem datori să slujim aproapelui în toate, după cuvântul Domnului: „Care între voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru” (Matei 20, 26).
Toate cele amintite în sinaxarul zilei de azi au o importanţă covârşitoare în istoria mântuirii, în viaţa Bisericii şi, implicit, în drumul nostru spre dobândirea Împărăţiei, între acestea având de fapt întâietate Euharistia, medicamentul nemuririi, marele dar lăsat oamenilor de Mântuitorul, pe care trebuie să îl primim cu adâncă smerenie.
Joia Sfintelor Pătimiri ne rememorează momentul în care Domnul a instituit Euharistia, de aceea, Liturghia acestei zile are o semnificaţie specială şi o importanţă covârşitoare, reflectate în primul rând în sfinţirea unui Agneţ din care se va pregăti Trupul şi Sângele Domnului, păstrat în Sfântul Altar pentru împărtăşirea pruncilor şi a bolnavilor, în cazuri speciale, pe parcursul unui an întreg.
În această zi care ne aduce aminte de Cina cea de Taină, când Mântuitorul a instituit Euharistia, se cuvine să reflectăm cu atenţie la negrăita milostivire a lui Dumnezeu faţă de noi, arătată sub chipul pâinii şi al vinului. Să nu uităm că, ori de câte ori ne cuminecăm, facem aceasta „întru pomenirea Lui”, vestind moartea Domnului până când El va veni...
Să urmăm cele de cuviință în aceste zile și să împlinim cuvintele din cântările Utreniei de astăzi, care ne îndeamnă: „Să ne apropiem dar toți, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună cu Stăpânul, ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor și să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia, căci așa a poruncit Hristos ucenicilor Săi…” (Icosul cântării a 6-a).
Să întâmpinăm pe Hristos, Mirele Cel fără de moarte, cu cântări, pentru a nu rămâne afară de cămara lui Hristos, după cum spun imnurile acestor zile mântuitoare. Pentru toate acestea să ne întoarcem către Părintele Cel iubitor, Care aşteaptă întoarcerea celor plecaţi departe, în lumea păcatului. Să arătăm dorinţă profundă de a fi împreună cu Hristos şi să cerem iertarea duhovnicului pe care o primim ca şi cum ar veni de la Hristos Însuşi.
Să părăsim grija cea lumească şi să ne rugăm mult, alungând întunericul nopţii păcatului şi căutând lumina pe care a adus-o în lume Cuvântul care S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi şi am văzut slava Lui, ca a unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan 1, 14).
Acum, în ultimele zile ale acestui urcuș duhovnicesc din întreaga perioadă a Triodului, să ne cercetăm și de vom vedea că n-am putut urca câteva trepte pe scara virtuţilor, aşa cum ne-a chemat evlaviosul şi filocalicul egumen de la Sinai, Sfântul Ioan Scărarul, măcar să ne străduim „să nu fim lepădaţi afară din cămară, tânguindu-ne”. Să nădăjduim la mila Celui Preaînalt și să ducem pe mai departe lupta cea bună întru dobândirea mântuirii spre primirea cu evlavie în noaptea Învierii a Sfintelor Taine rugându-ne: Cu sufletul și cu trupul să mă sfințesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu Ție locaș prin împărtășirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul, Făcătorule de bine, Mult-milostive.