Tarkovski și designul expozițional

Un critic de artă spunea de curând că e o fatalitate ca o lucrare de artă având la bază opera lui Tarkovski să iasă prost, din cauza strălucirii ecranante a maestrului. Știu câteva exemple crase în acest sens, dar l-am contrazis, căci văzusem nu o dată în călătoriile mele contrariul.

Se zice că la umbra marilor stejari nu crește nimic. Dar aerul din jurul lor, binecuvântat de umbra lor deasă, nu provoacă vibrații creative? În ce condiții se manifestă puterea generativă a capodoperei? Și când capodopera îndeamnă doar la pietate și la tăcere?

Am întâlnit trei tipuri de opere de artă inspirate direct de creația lui Tarkovski. Mă refer nu la operele de autor cu mesaj de sine stătător, dedicate explicit cineastului (ca un film al lui Lars von Trier, compozițiile lui Francois Couturier și altele), nici la filiațiile îndepărtate (ca filmele lui Sokurov, Concursul lui Dan Pița, primele filme ale lui Zviaghințev și multe altele), ci la opere (de artă vizuală) care prelucrează direct și recognoscibil materialul filmic al cineastului.

Primul tip de lucrări de acest fel sunt operele-omagiu care exaltă genialitatea maestrului: emulii săi artiști de pretutindeni, dar mai ales din Rusia, au simțit nevoia să-și exprime venerația și afecțiunea față de marele cineast încă din timpul vieții sale. Com­poziții cu simboluri și alegorii extrase din filmele artistului, între care tronează, regal, însuși maestrul, într-o postură fotografic-naturalistă... Un astfel de tablou, cu accent ușor suprarealist, realizat prin anii â70 de graficianul A.A. Semenov, i-a fost oferit de autor cineastului, care l-a apreciat atât de mult, încât l-a achiziționat; lucrarea figurează pe coperta uneia dintre primele cărți importante de și despre Tarkovski, Kniga sopostavlenij (Cartea confruntărilor, Moscova, 1991) de Olga Surkova. Simbolismul descriptiv, aglomerarea de simboluri mimetice și aerul omagial par astăzi destul de naive și sentimentaliste. În epocă, însă, alegorismul era o noutate în masa realismului socialist sovietic, iar noutatea lui Tarkovski era atât de năucitoare și greu de asimilat, dar și destul de bine cenzurată, încât astfel de omagii și recunoașteri neoficiale își aveau rostul.

În aceeași perioadă apăreau, însă, și portrete-șarjă, îndrăznețe și necomplexate, precum celebrul fotocolaj al lui Tarkovski la masă cu Paradjanov, comentat plastic în cheie freudist-ironică de hâtrul și la fel de genialul cineast caucazian. În vizită la casa lui Paradjanov din Tbilisi, Tarkovski intră în jocul histrionic al cineastului disident, pozând pentru o serie de fotoportrete autoironice. Dar, ca orice produs Paradjanov, astfel de lucrări au valoare de unicat stilistic și nu au generat tipologii.

Tot primului tip îi aparține monumentul statuar dedicat absol­ven­ților Institutului Superior de Cinematografie din Moscova (VGIK), reprezentându-i în mărime naturală și anatomic-corectă pe Andrei Tarkovski - Ghenadi Șpalikov - Vasili Șukșin, postat în fața faimosului institut. În pofida aerului apăsat omagial și naturalismului descriptiv, fără schepsis, monumentul a câștigat afecțiunea publică, judecând după recurența sa în cultura populară vizuală rusească și florile proaspete aflate mereu în fața sa.

Un al doilea tip îl constituie grafica de carte (în special a coperților), afișele filmelor și retrospectivelor. Mult mai sintetice, prin specificul și funcția lor, acestea se supun exigențelor graficii de afiș: energie vizuală și o idee extrasă din fotografiile sau cadrele cele mai iconice ale regizorului. De peste 20 de ani, o mulțime aproape nenumărabilă de coperți de carte și afișe de acest fel, unele foarte reușite și ingenioase, populează arhivele și muzeele fizice și virtuale ale cineastului.

În fine, cel mai complex, dar și mai efemer tip de lucrări îl reprezintă cele de artă ambientală și instalație realizate cu ocazia unor expoziții tematice. Acestea valorizează, de obicei, relația dintre biografie și operă, ca ex­pozițiile permanente din muzeele „Tarkovski” din Iurieveț și Zavrajie. Alte expoziții au tematici mai complexe, precum cea de acum vreo 10 ani de la o mănăstire din Suzdal, dedicată prieteniei dintre Tarkovski și Tonino Guerra; pe lângă paralela biografistă dintre cei doi mari cineaști, expoziția făcea inedite paralele istorice, confruntând macrofotografii cu soldați epui­zați din mișcarea italiană de rezistență cu cadre similare din cronica istorică a Oglinzii. Așe­zate sub mulajul unui clopot imens auriu, evocator al celui din Rubliov, pe fundalul pereților văruiți ai incintei mănăstirești, astfel de compoziții au o putere de sugestie covârșitoare. Din păcate, afișele acestor expoziții nu indică totdeauna curatorii sau autorii conceptului, care adesea rămân astfel, pe nedrept, necu­noscuți.

O altă expoziție de acest fel, aflată la interferența dintre arhitectură, design, multimedia, au găzduit Galeriile Solyanka din Moscova: se numea Tarkovski Space. 2012 Context și a fost prilejuită de o conferinţă internaţională comemorând 80 de ani de la nașterea artistului. Spiritul lui Tarkovski a ajuns să-i inspire pe designerii și curatorii din toată lumea, dar în special din Rusia, unde am văzut nu puține compo­ziții expoziționale multimedia inteligente și foarte reușite.

Cea mai recentă a fost deschisă pe 20 iunie la Teatrul Națiunilor din Moscova și se numește Proryv v proshloe (Descindere în trecut). Tarkovski & Plavinski și este dedicată împlinirii a 50 de ani de la lansarea filmului Andrei Rubliov, 85 de ani de la nașterea lui Andrei Tarkovski și 80 de ani de la naș­terea graficianului Dmitri Plavinski. Curatorul expoziției, Polina Lobacevskaia, a reunit doi artiști referențiali ai secolului XX, care, deși contemporani, nu s-au cunoscut personal niciodată, dar ale căror paradigme creative au coincis în multe privințe - se spune în caietul expozițional. Ambii se inspirau din estetica icoanei creștine și din tradiția ortodoxă, pentru a crea opere de mare actualitate. Proiectul multimedia prezintă 15 tablouri de Dmitri Plaviski, documente biografice din arhive, multe inedite. Vor fi sus­ținute seminarii și prezentări ale capodoperelor tarkovskiene. Aerul spectacular și mizanscena fascinantă, teatrală (datorată mai ales utilizării clișeelor foarte mari, a bunei lor exploatări spațiale și a relaționării lor inteligente cu arta sacră creștină) susțin un concept creator al unui spațiu dens, foarte încărcat spiritual! Expoziția este deschisă până pe 31 august.

Expoziții dedicate unor cineaști am tot văzut, dar se pare că nici unul nu i-a provocat pe designeri ca Tarkovski la astfel de desfă­șurări de forțe, idei și dăruire! Pur și simplu, din asemenea expo­ziții nu-ți mai vine să pleci. Te simți acasă, ca într-o biserică sau ca în filmele cineastului.