Teologia, între teologhisire și dialog interdisciplinar
Pe bolta Sălii Mari de concerte a Ateneului Român, în registrul de deasupra frescei care înfățișează în 25 de tablouri istoria poporului nostru, Teologia este înscrisă în simfonia artelor și științelor: Arhitectură, Sculptură, Muzică, Istorie, Matematică, Filosofie, Fizică, Literatură... Așadar, în elita creativității și cunoașterii umane. Cei vechi vorbesc chiar de o „artă a artelor și știință a științelor”, accentuând vocația unificatoare, interdisciplinară și transcendentală a teologiei.
În fiecare an, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan - ziua școlilor de teologie, de nivel preuniversitar și universitar - reflectăm asupra a ceea ce înseamnă teologia în viața Bisericii și a societății.
Înțeleasă ca valoare maximalistă a vieții spirituale, teologia este teologhisire, comuniune de rugăciune și iubire cu Dumnezeu Cel în Treime slăvit și închinat. Mărturii aflăm atât în scrierile sfinților numiți în Tradiția Bisericii „teologi”, cât și pe filonul de aur al întregii spiritualități ortodoxe, patristice și neopatristice. Pe această linie citim la Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Vrând să cunoști pe Dumnezeu, să nu cauți rațiunile din El (căci nu le va afla vreo minte omenească), dar nici pe ale altei existențe de după Dumnezeu, ci cercetează-le pe cele din jurul Lui, atât cât se poate: de pildă pe cele privitoare la veșnicie, nemărginire și nehotărnicire, la bunătate și înțelepciune, ca și pe cele privitoare la puterea creatoare, proniatoare și judecătoare a făpturilor. Căci acela este între oameni mare teolog, care află rațiunile acestora întrucâtva ” („A doua sută a capetelor despre dragoste”, 27, în Filocalia, vol. 2, Basilica, București, 2009, p. 88).
Dar știm cu toții că la aceste înălțimi ajung doar „alpiniștii Duhului Sfânt”, câțiva oameni dintr-o generație, asemenea lui Moise, la vremea lui, pe muntele Sinai. În școlile de teologie, formarea spirituală însoțește procesul didactic și, prin organizarea sistematică a studiilor, se stabilesc conexiuni metodologice cu sistemul general de învățământ. De aceea, întotdeauna e nevoie de trezvie academică și de echilibru între tradiție și înnoire. Pe de o parte, teologia este conștiința Bisericii, cu dimensiunile ei: catehetică, apologetică și doxologică. Ea păstrează legătura vie cu Sfânta Liturghie și comunitatea de credință. Pe de altă parte, integrată în sistemul instructiv-educativ al învățământului vocațional, teologia are misiunea de a cultiva semințele Evangheliei în sufletele tinerei generații și în întreaga societate.
În volumul „Știința mântuirii” (Basilica, București, 2014), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel scrie despre sarcinile teologiei ortodoxe astăzi (pp. 163-174). Sunt teme deschise pe agenda tuturor școlilor de teologie, de la noi și din toată lumea ortodoxă: eliberarea de o atitudine defensivă; o atitudine reînnoită în Tradiția apostolică; o Biserică vie și o teologie vie; o gândire consubstanțială Cuvântului lui Dumnezeu; un dialog constructiv cu exegeza critică; luarea în considerare a contextului istoric și cultural; răspunsuri la problemele reale ale omului de azi; interpretarea sensului existenței într-o cultură secularizată și elaborarea unei teologii a lumii create.
Cu ochii luminați de icoana Sfinților Trei Ierarhi, avem mereu modelul originar al teologiei, pe calea împărătească ce o salvează de izolare, dar și de secularizare. Cu idealul viu al experienței teologhisirii în dialog cu științele și artele, crizele și împlinirile din lume, teologia este mereu, după cuvintele Patriarhului nostru, „știința mântuirii și a vieții veșnice”.