Teologia Sfântului Grigorie Palama - preeminenţa vieţii asupra discursului
Fundalul ideologic şi social al erei postindustriale în care trăim este profund marcat de sciziunea, aproape viscerală, între identitate şi alteritate, două dimensiuni care în efemeritatea cotidianului par a se exclude din ce în ce mai mult. Taina relaţiei cu celălalt este amplu dejucată de excesele prometeice ale identităţii. Asta pentru că ideologia asasinează/bate viaţa.
Orice tendinţă de manifestare exclusiv identitară – fundamentalismul (religios, etnic, cultural etc.) – apare ca o formă de violentare a alterităţii, a existenţei celuilalt ca identitate diferită de a mea. Sursa oricărui conflict (ideologic, interuman, interstatal, interior) ni se înfăţişează ca o proastă developare a binomului identitate-alteritate.
Răspunsul definitiv şi incontestabil pentru această dihotomie convulsivă dintre identitate şi alteritate, de care este obsedat, fragmentat şi derutat omul postmodern, ni-l poate oferi teologia energiilor necreate, ca alergie faţă de orice fel de prioritate a ideologiei în detrimentul vieţii, ca taină dintre Necreat şi creat, dintre ceea ce este distinct şi, totuşi, unitar.
Dumnezeu este Viaţă, nu Idee
Teologia energiilor necreate este epifania sinergetică dintre Taină şi Viaţă, dintre identitate şi alteritate şi triumful asupra schismei dintre cele două. Dacă am face un recurs anamnetic-teologic la conţinutul intern al adevărului unificator că existenţa dumnezeiască este taina indicibilă dintre fiinţă (identitate) şi energiile fiinţiale şi necreate (alteritatea), atunci nu am mai trăi schizofrenia lumii de astăzi, concretizată în pactul de agresiune dintre unitate şi pluralitate, dintre experienţă şi ideologie.
Teologia palamită este, prin excelenţă, exponenta acestei dimensiuni non-antagonice între identitate şi alteritate, între prioritatea experienţei faţă de ideologie, pentru că Dumnezeu nu poate fi întâlnit, trăit şi simţit decât numai ca deplină afirmare şi sinergie între primele şi prevalenţa trăirii. Dumnezeu este Viaţă, nu Idee.
Pentru Sfântul Grigorie Palama viaţa deţine preeminenţă în faţa oricărui discurs despre ea. Sfântul Grigorie Palama este extrem de explicit în acest sens: „A zice ceva despre Dumnezeu şi a fi împreună cu Dumnezeu nu e acelaşi lucru. În primul caz e necesar cuvântul grăit, poate şi arta cuvântului, dacă nu vrea cineva numai să aibă, ci să şi folosească şi să împărtăşească cunoaşterea; ba chiar silogismele de tot felul, diferite mijloace de demonstraţie şi exemplele luate din lume, din vederea şi auzirea cărora se cunosc aproximativ toate sau cea mai mare parte din lucrurile ce se petrec în lumea aceasta şi a căror cunoştinţă o câştigă şi înţelepţii veacului acestuia, chiar dacă nu sunt curaţi cu viaţa şi cu sufletul. A dobândi pe Dumnezeu şi a petrece în curăţie cu El şi a ne amesteca cu lumina cea preacurată, pe cât este cu putinţă firii omeneşti, e cu neputinţă dacă pe lângă purificarea prin virtute nu ieşim din noi sau, mai degrabă, nu ne ridicăm deasupra noastră; şi asta în aşa fel încât, părăsind tot ce e sensibil, împreună cu simţirea şi înălţându-se deasupra cugetărilor, a gândurilor şi a cunoaşterii ce vine din acestea, ne adâncim întregi în lucrarea imaterială şi inteligibilă a rugăciunii“ (Sfântul Grigorie Palama, Despre lumina şi luminarea dumnezeiască, Preot profesor Dumitru Stăniloae, Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2006, p. 323).
Sfântul este numai trăire şi nimic altceva, pentru că prin viaţa lui face tranzitul de la a avea la a fi. Experienţa ţine de a fi. Discursul de a avea. Sfântul nu are nimic, pentru că este.
Autentica experienţă – pătimirea celor dumnezeieşti
Gândul teologic al Sfântului Grigorie Palama este o perpetuă invitaţie la viaţă, la experienţă, pentru că ea este singurul chezaş nezdruncinat al adevărurilor vieţii în Dumnezeu: „Auzind de ochii sufletului, care cunosc prin experienţă comorile cele cereşti, să nu crezi că e vorba de cugetare. Căci aceasta cugetă prin sine atât la cele sensibile, cât şi la cele inteligibile. Însă precum o cetate pe care n-ai văzut-o încă, dacă cugeţi la ea, nu înseamnă că ai şi fost acolo, tot aşa e şi cu Dumnezeu, şi cu cele dumnezeieşti: nu cugetându-L şi teologhisindu-L pe Dumnezeu îl experiezi. Sau precum aurul, dacă nu-l posezi în chip sensibil (palpabil), nu-l ai în mâini şi nu-l vezi, chiar dacă ai avea în cugetare de zeci de mii de ori noima lui, tot nu l-ai avea, nu l-ai vedea şi nu l-ai poseda; la fel e şi cu comorile dumnezeieşti: de le-ai cugeta de zeci de mii de ori, dacă nu le pătimeşti/experiezi cele dumnezeieşti şi nu le vezi cu ochii inteligibili şi mai presus de cugetare, nu vezi, nu ai şi nu posezi cu adevărat nimic din cele dumnezeieşti“ (Ibidem, p. 315).
Nimic mai potrivit pentru vânzoleala lumii de astăzi decât aforismul palamit: „Orice raţionament, după cum se spune, e răsturnat de alt raţionament; viaţa însă cine o răstoarnă?“ (Ibidem, p. 293).