Teologie, misiune și dialog creștin

Volumul științific evidențiază în cele cinci capitole și 41 de subcapitole, dintre care șase în limba engleză, cuprinse în 448 de pagini, articole și studii relevante pentru aprofundarea teologică și misionară contemporană, expresie a autenticei viziuni ortodoxe asupra anumitor probleme de actualitate din cadrul vieții eclesiale contemporane.
Echilibrat, receptiv la nou și bun cunoscător al frământărilor teologice contemporane, IPS Mitropolit Nifon ne oferă frumusețea expresiei teologice românești într-un mod atractiv, profund și exact. Prin intermediul acestui volum ne descoperă o concepție teologică bine ancorată în gândirea Sfinților Părinți, fidelă rectitudinii credinței, dar mai ales deschisă către cele mai noi provocări, care încearcă speranța credincioșilor în tumultul vieții cotidiene, atât de asaltat de multitudinea provocărilor de tot felul.
Înaltpreasfinția Sa ne oferă din tezaurul inestimabil al înțelepciunii învățăturii noastre de credință solide repere de speranță și de viață, aprofundări ale unor teme de mare actualitate și, mai ales, propune posibile soluții la acele provocări care încearcă, în contemporaneitate, speranța noastră. Lucrarea se adresează mai ales clericilor, profesorilor de teologie și profesorilor de religie, dar și mirenilor dornici de a cunoaște și a înțelege cât mai mult din frumusețea inefabilă a credinței ortodoxe, pentru a putea dărui și altora.
Mesajul acestui volum este plin de speranță și de bucurie, împărtășind încredere în iubirea atotmilostivă a Bunului Dumnezeu și oferindu-ne răspunsuri la cele mai mari neliniști ale omului de astăzi, evidențiind faptul că lumea noastră este însetată de sens, de cunoaștere și de comuniune cu Creatorul. De aceea, căutarea și urmarea Lui sunt singurele care ne pot conferi puterea de a înainta pe drumurile vieții cu certitudine, bucurie și folos.
Așa cum spunea Părintele Mitropolit Nifon în Prefața volumului: „Biserica reprezintă fermentul de înnoire al lumii și cea care ne oferă posibilitatea comuniunii cu Dumnezeu, a propriei transfigurări și a transformării fundamentale a vieții umane, așa cum vedem din întreaga istorie a umanității, fiindcă ea a înființat școli, biblioteci, universități și instituții de ocrotire socială, a sprijinit știința, cunoașterea și apropierea dintre oameni, dar, mai mult, prin intermediul principiilor Evangheliei lui Hristos, a creat civilizația noastră așa cum o știm astăzi. Prin urmare, a studia și a cunoaște teologia reprezintă un act necesar de înțelegere a propriului sens, a propriilor rădăcini ale lumii noastre, dar și pentru a găsi inspirație, ca în spiritul înaintașilor noștri, să devenim înnoitori în contemporaneitate și următori ai lor pe calea devenirii umane, căutând mereu și reținând tot ceea ce este bun și frumos”.