Teologie socială şi delicateţe pastorală
Ortodoxia este asociată, mai ales în Occident, cu viaţa contemplativă, şi mai puţin cu preocupările privind provocările modernităţii şi analiza schimbărilor comportamentale din societate. Într-adevăr, atenţia ortodocşilor nu se îndreaptă sistematic asupra confruntărilor ideologice sau economice din lumea de azi, însă, atunci când consecinţele acestora pot aduce atingeri grave demnităţii umane, apar puncte de vedere motivate teologic despre modul de a trăi viaţa pământească.
În prima lună din acest an, când societatea franceză trece prin ample dezbateri asupra proiectului de lege a familiei „căsătorie pentru toţi“, al cărui prim articol defineşte căsătoria ca „unire între două persoane de sexe diferite sau de acelaşi sex“, a apărut la Editura L'oeuvre din Paris cartea părintelui Marc-Antoine Costa de Beauregard „Privire creştină asupra homosexualităţii“ (Regard chrétien sur l'homosexualité), un volum de 128 de pagini, având la bază un text publicat în limba română, la Editura Christiana, în anul 2004.
Autorul este bine cunoscut publicului din ţara noastră mai ales prin volumul de convorbiri cu părintele Dumitru Stăniloae „Ose, comprendre que je tţaime“ (Cerf, 1984), publicat apoi şi în ediţie românească, şi prin apartenenţa sa canonică de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale. De altfel, cartea este prefaţată de IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, care îndeamnă pe cititori la rugăciune şi la reflexie teologică responsabilă asupra subiectului în dezbatere. Partea finală conţine alocuţiunea aceluiaşi ierarh ortodox rostită în faţa Adunării Naţionale pe 29 noiembrie 2012, ca delegat al Adunării episcopilor ortodocşi din Franţa.
Conţinutul propriu-zis al volumului se desfăşoară după o structură tripartită: sensul teologic al diferenţei sexuale, homosexualitatea şi credinţa biblică, atitudinea pastorală a Bisericii. Reflexia teologică porneşte de la cartea Genezei: Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie (1, 27). Ideea creaţiei după chipul lui Dumnezeu şi cea a distincţiei dintre bărbat şi femeie sunt strâns legate între ele (p. 23). Alteritatea sexuală a genului uman este imaginea alterităţii ipostatice a lui Dumnezeu cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane. Este un dar şi o binecuvântare, o bucurie a deosebirii în unitate.
În Cântarea Cântărilor, alteritatea bărbat-femeie simbolizează unirea nupţială dintre Dumnezeu şi poporul Său, deosebirea din lumea creată fiind totodată simbol pentru deosebirea dintre creat şi necreat. Scriptura Vechiului Testament asociază homosexualitatea cu idolatria, o atitudine religioasă care duce la moarte sau care este pedepsită cu moartea.
Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria se pune capăt conflictului dintre sexe provocat de păcatul strămoşesc. Creştinismul pune la loc de cinste virtutea castităţii, „cerul interior al inimii“, şi propune oamenilor două căi pregătitoare pentru unirea cu Dumnezeu: familia binecuvântată, cu părinţi şi copii, sau calea monahală, care transcende alteritatea sexelor. Antropologia teologică a Bisericii este înrădăcinată în Revelaţia biblică şi în tradiţia patristică şi, de aceea, nu se poate „moderniza“ după modele timpului.
În acelaşi timp, Biserica respectă demnitatea umană: nu judecă pe nimeni, ci se oferă, cu smerenie, să ajute pe cei robiţi de patimi şi pune la dispoziţia fiilor şi fiicelor duhovniceşti mijloacele spirituale de vindecare: rugăciunea, postul, metaniile şi privegherile, mărturisirea păcatelor, Taina Sfântului Maslu. Atitudinea Bisericii faţă de toată problematica legată de homosexualitate nu este una morală, ci una spirituală: „Noua morală socială nu va schimba nimic din problemele de fond, pentru că problema homosexualităţii nu este una de morală. Este o chestiune de libertate şi etică, adică de coerenţă cu natura profundă a fiinţei umane create după chipul lui Dumnezeu“ (pp. 100-101).
Argumentele teologice şi spirituale dau consistenţă pledoariei pentru sfinţenia familiei şi pentru necesitatea fundamentării vieţii umane pe credinţa în Dumnezeu. Iar la finalul lecturii, dincolo de meditaţiile asupra unei teme cruciale pentru generaţiile următoare, rămâne tonul optimist al autorului, ferm în promovarea adevărurilor de credinţă, însă discret, iertător şi com-pătimitor faţă de cei căzuţi în păcat. Chemarea la pocăinţă şi la sfinţirea vieţii transpare din toate paginile cu o mare delicateţe pastorală. Pentru că ne aflăm la Paris, dictonul noblesse oblige pare să atragă după sine: Orthodoxie oblige.
Indiferent de hotărârile din lunile următoare ale forului legislativ francez, cartea părintelui Marc-Antoine este o mărturie a conştiinţei profetice a Ortodoxiei în lumea de azi şi încă o dovadă că religiile sunt chemate să protejeze pe oameni faţă de propriile lor progrese.