Tinerii europeni îngroaşă rândurile „şomerilor de criză“
Anul viitor, liderii europeni ar trebui să adopte un nou plan de acţiune pentru următorii 10 ani în ceea ce priveşte creşterea economică şi locurile de muncă. Unele ţări membre adoptă încă din această perioadă măsuri de sprijinire a acestui sector din cauza ratei şomajului extrem de ridicată în rândul tinerilor. De exemplu, Franţa pune la bătaie 500 de milioane de euro pentru a-i ajuta pe tinerii care caută un loc de muncă, în timp ce Spania cere bani de la UE pentru formarea lor profesională. Comisarul european pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Egalitate de Şanse, Vladimir Spidla, avertizează însă că un loc de muncă nu elimină sărăcia, fiind necesară o strategie pe termen lung în acest sector.
Strategia Uniunii Europene privind creşterea şi ocuparea forţei de muncă trebuie să acorde mai multă atenţie obiectivelor de coeziune socială în viitor, relevă un nou raport al Comisiei Europene. Documentul realizat de Comitetul de protecţie socială, care reuneşte experţi din toate statele membre ale UE, arată că sistemele de protecţie socială au ajutat la apărarea europenilor faţă de cele mai grave efecte ale crizei financiare. În acelaşi timp, raportul atrage atenţia că protecţia socială singură este insuficientă pentru a preveni sărăcia şi excluziunea socială. „Europenii au motive să fie mândri de sistemele lor de protecţie socială, care au ajutat la reducerea celor mai grave efecte sociale ale crizei în timpul reformelor“, a spus comisarul european pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Egalitate de Şanse, Vladimir Spidla. În opinia sa, a avea un loc de muncă este cea mai bună garanţie pentru evitarea excluziunii sociale, dar nu asigură automat eliminarea sărăciei. „Grupurile cele mai vulnerabile încă întâmpină obstacole serioase, iar locurile de muncă nu sunt mereu de cea mai bună calitate. Iată de ce coeziunea socială trebuie să fie îmbinată cu noua strategie privind creşterea şi locurile de muncă“, a adăugat Spidla. Peste 20% reprezintă rata sărăciei în România, Bulgaria şi Letonia În ultimul deceniu, creşterea economică şi evoluţia ocupării forţei de muncă în general au dus la ameliorarea standardelor de viaţă în Europa, afirmă raportul. Totuşi, inegalităţile au sporit, iar sărăcia şi excluziunea socială rămân o problemă majoră în cele mai multe state membre, deşi există diferenţe substanţiale de la ţară la ţară. Rata sărăciei în UE variază de la 10% în Republica Cehă şi Olanda, la peste 20% în Bulgaria, România şi Letonia, menţionează acelaşi raport. Unele categorii de persoane, precum cei cu calificare redusă sau migranţii, se confruntă însă cu obstacole specifice pe piaţa forţei de muncă, cum ar fi accesul dificil la unele servicii. În acelaşi timp, calitatea locului de muncă rămâne o problemă, iar formele de angajare precare contribuie la niveluri ridicate de sărăcie în rândul angajaţilor respectivi. Ca răspuns, strategiile active de incluziune socială devin cruciale, atât pentru a sprijini persoanele cele mai vulnerabile în perioada crizei economice, dar şi pentru a limita pierderile de capital uman şi a proteja potenţialul de creştere. La fel de importante sunt soluţionarea problemei segmentării pieţei forţei de muncă şi promovarea locurilor de muncă de calitate. În acelaşi timp, promovarea participării la piaţa forţei de muncă simultan cu eficienţa şi corectitudinea cheltuilelilor sociale vor fi cruciale pentru toate statele membre. Raportul este o contribuţie la analiza UE asupra strategiei viitoare privind creşterea economică şi locurile de muncă după anul 2010, liderii europeni urmând să adopte anul viitor o nouă strategie în acest domeniu pentru o perioadă de 10 ani. Piaţa muncii îşi revine mai târziu decât economia OCED (Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare) estimează că şomajul va mai creşte cu 10% în 2010, ceea ce va însemna încă 25 de milioane de şomeri. „Nu se poate vorbi despre relansare economică înainte ca oamenii care şi-au pierdut locurile de muncă să îşi primească slujbele înapoi“, a spus John Evans, secretar general al TUAC (Comitetul Consultativ al Uniunilor Sindicale - Trade Union Advisory Committee). Potrivit comitetelor consultative pe lângă OCDE din partea sindicatelor (TUAC), între decembrie 2007 şi iunie 2009, aproape 15 milioane de angajaţi din ţările membre OCED şi-au pierdut locurile de muncă, iar pe plan global, numărul şomerilor se va ridica la 60 de milioane, la finele lui 2009. Iar cele mai rele efecte ale crizei se vor produce abia de acum înainte, pentru că piaţa muncii îşi revine mai târziu decât economia, avertizează TUAC. Măsuri pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor francezi Realităţile socio-economice ca urmare a crizei financiare au determinat guvernele din statele UE să ia măsuri de sprijinire a anumitor categorii sociale prin pomparea unor sume consistente în programele de formare profesională. De exemplu, Franţa, care a fost avertizată anul acesta de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) cu privire la o „generaţie pierdută“ de tineri care intră pe piaţa muncii în 2009, recomandând reforme structurale mai profunde în ceea ce priveşte rigiditatea pieţei muncii şi a sistemului educaţional francez, pregăteşte un pachet urgent de măsuri guvernamentale în valoare de 500 de milioane de euro. Banii vor fi folosiţi pentru a-i ajuta pe tinerii care caută un loc de muncă, cei mai afectaţi de criza economică, potrivit declaraţiilor preşedintelui Nicolas Sarkozy, citat de Reuters. Planul urmăreşte extinderea benefiicilor speciale pentru şomeri, care erau oferite şomerilor francezi care aveau peste 25 de ani, la grupurile de vârstă mai tânără. De asemenea, statul va oferi burse suplimentare şi programe de formare profesională pentru tineri. Aceste măsuri se adaugă planului de urgenţă în valoare de 1,3 miliarde de euro anunţat în aprilie, cu scopul de a combate şomajul în rândul tinerilor. Rata şomajului la tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a crescut la 24,6% în al doilea trimestru al anului, de la 23,1% în primul trimestru, comparativ cu rata şomajului de 9,5% pentru populaţia de toate vârstele din Franţa. Spania cere bani de la UE pentru formarea profesională a şomerilor Spania a cerut Uniunii Europene să primească fonduri în avans din Fondul Social European pentru următorii doi ani pentru a le folosi la formarea profesională a şomerilor, în contextul în care rata şomajului din această ţară a ajuns în luna august la 18,9%, potrivit Eurostat. „Nu putem continua să menţinem aceleaşi resurse economice pe care le aveam înainte de criză“, a explicat Celestino Corbacho, ministrul Muncii şi Imigraţiei din Spania. Acesta a apreciat totodată că fondurile, care s-ar putea ridica la aproximativ 2 miliarde de euro, ar putea ajunge în Spania la sfârşitul acestui an. Ministrul spaniol al Muncii susţine astfel energic propunerea lansată de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, care vrea să avanseze plata fondurilor sociale, pentru a ajuta ţările europene să lupte împotriva şomajului, şi speră ca măsura să fie adoptată înainte de asumarea preşedinţiei spaniole a Uniunii. Potrivit ministrului Corbacho, avansul acestor fonduri ar trebui destinat mai ales formării tinerilor, pentru a combate şomajul din rândul lor. „Avem fonduri prevăzute pentru formarea a jumătate dintre şomerii de acum“, a indicat ministrul spaniol, recunoscând că Spania trebuie să-şi asume o reformă a modelului productiv - imposibil de abordat când economia mergea bine, chiar dacă şi atunci rata şomajului era dublă faţă de cea din alte ţări europene. În România, valul de şomeri vine la sfârşitul anului Rata şomajului înregistrat în luna august, în ţara noastră, a fost de 6,6%, faţă de 6,3% în luna iulie 2009 şi 3,8% în aceeaşi lună a anului 2008. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost de 601.673 de persoane, din care 265.945 femei. Rata şomajului va urca însă cu peste trei puncte procentuale în acest an, la 7,6%, de la 4,4% în 2008, iar numărul total de şomeri înregistraţi la finele anului va ajunge la 685.000, potrivit prognozei preliminare de toamnă a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). Rata şomajului conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii (BIM) va fi de 8,4% în acest an, în urcare de la 5,8% în 2008. De asemenea, numărul şomerilor va ajunge la 840.000 de persoane, în urcare cu 70% faţă de 403.400 la finele anului trecut.