„Tinerii sunt suflul primăvăratic al Bisericii”

În urmă cu un an, pe 23 iulie, arhimandritul Damaschin Luchian de la Mănăstirea Sihăstria Putnei era hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, eparhie păstorită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen. La un an de la acel moment istoric, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul ne-a vorbit despre misiunea unui arhiereu în societatea de astăzi, despre gândurile pe care le are pentru preoţii şi mirenii din eparhia unde îşi desfăşoară activitatea, dar şi despre menirea unui ziarist, având în vedere că şi Preasfinţia Sa a fost jurnalist în media religioasă.

Ce înseamnă a fi arhiereu în Biserica Ortodoxă în România anului 2018?

O mare binecuvântare și o responsabilitate pe măsură. Domnul m-a chemat din liniștea Sihăstriei Putnei, pentru a-I fi slujitor în mijlocul unei lumi al cărei zgomot face deseori mai greu auzibilă adierea de vânt lin a Duhului. Un arhiereu în România anului 2018 împlinește aceeași lucrare a Bisericii dintotdeauna: vrea să-i aducă pe oameni în prezența bucuroasă a Duhului Sfânt, ridicându-i din nonsens și din apăsarea altor „duhuri”. Alegerea pentru această misiune e minunată; întrebarea e: Cum poate cineva, și el purtător al moștenirii aceleiași lumi pe care trebuie să o ridice, să găsească pârghiile potrivite pentru asta? Cum să-i facă el loc Duhului Sfânt în viața lui, ca, văzându-l pe el oamenii, să le fie și lor „poftă” să guste și să zică: Da, bun este Domnul! Mai cred că sinceritatea în slujire și smerenia în neîmplinire ale arhiereului României anului 2018 vor atrage din belșug harul lui Dumnezeu, care plinește cele cu neputință omului: nu suntem, oare, toți, copii și frați ai Domnului, și în Domnul, Care-și împlinește minunat și neștiut planul din veci, în orice vreme și în orice condiții?!

Slujirea Preasfinției Voastre ca arhiereu se des­fășoară într-un județ cunoscut ca ținutul mănăstirilor, dar și ca o zonă cu numeroși neoprotestanți. Care ar trebui să fie atitudinea cre­dincioșilor orto­docși față de cei de alte confesiuni? Aveți poate un mesaj și pentru creștinii eterodocși?

Un credincios ortodox învață din Scriptură și din Părinți ce atitudine să adopte față de cel de altă confesiune. Pe de o parte, să fie atent la nediluarea credinței: suntem binecuvântați să fim părtași ai adevărului deplin; pe acest tărâm, nu este loc de negociere. Orice încercare a cuiva de a „atenta” la această moștenire să se întâlnească cu fermitatea mărturisitoare a noastră, cuminte, dar curajoasă, cu respect față de alegerea liberă a altuia, pe care respect însă îl cer și eu față de opțiunea, mult mai veche, a mea. Pe de altă parte, l-aș ruga pe credinciosul ortodox să arate, în forul său interior, multă milă celui care fie n-a cunoscut Ortodoxia, fie, din păcate, a părăsit-o; și să se roage ca lumina Duhului Sfânt să nu-l lase în afara harului sfințitor din Biserică. Cine iubește pe Dumnezeu și pe semeni nu poate să fie indiferent față de sufletul neîmplinit și răzlețit al celui din afară, care îți poate fi vecin de bloc, rudă îndepărtată ori apropiată, coleg de muncă, prieten al copilului tău, medic care te-a operat sau, știu eu, cofetarul care ți-a făcut o înghețată bună. N-ar fi minunat să ne vedem, toți, în bucuria cea nesfârșită, Dincolo?...

Acum, în legătură cu un gând pentru cineva „din altă strană” (cum spunea un părinte), mi-e cam greu să transmit un mesaj cuiva care nu știu dacă mi l-ar cere. Dar dacă, să presupunem că aș fi solicitat, cred că - o, Doamne, luminează - asta aș zice: Fiți sincer! Căutați fără vicleșug! Rugați-vă sincer! Dacă veți ajunge la concluzia că aceea vă este calea, urmați-o, dar, vă rog, fără a o stâlci pe a noastră; orice încercare de acest fel se va izbi de vigilența unui păstor convins de ce are, ce apără și în fața Cui va da socoteală. Dar dacă o șoaptă a sincerității îți va spune că... ceva nu se leagă acolo, nu pot decât să te îndemn: Vino și vezi!

Care este mesajul Prea­sfinției Voastre pentru preoții şi pentru credincioşii din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor?

Luându-mi-l ajutor pe Sfântul Apostol Petru, îndrăznesc, cu smerenie, a zice și eu: Pe preoții din Bucovina îi rog, ca unul ce sunt împreună preot, să păstorească turma lui Dumnezeu cu dragoste, nu ca și cum ar fi stăpâni peste biserici, ci pilde făcându-se turmei. Și toată această slujire curată, uneori însoțită, e drept, și de poticniri, nedesăvârșiri sau stigmatizări, ironii ori batjocură, este văzută de Mai-marele păstorilor, Care, când Se va arăta, ne va da cununa cea neveştejită a măririi (cf. 1 Ptr 5, 1-4). Și să nu se simtă singuri: au în mine - și, desigur, mai întâi, în Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen - un părinte, mai îna­inte de toate; cineva căruia îi pasă, care le știe lupta și le apreciază jertfa și care îi cuprinde pe toți în mirida de la Proscomidie. Iar când, în război fiind, se vor simți sângerând, să știe că au un umăr pe care pot plânge rana... Pentru acest smerit plâns voi da, cu nădejde, mărturie curajoasă în fața lui Dumnezeu, la cercetarea cea din urmă.

Un gând pentru credincioși? Să fie așa cum i-am cunoscut eu anul acesta, încă mai bine decât până acum: iubitori de Dumnezeu și conștiincioși în lucrare acolo unde El i-a rânduit în lumea aceasta, luminoși la chip și senini în încercări, săritori la nevoile altora, neuitători de port și grai strămoșesc, cum le șade bine, dintotdeauna, bucovinenilor. Oameni frumoși, într-un cuvânt! Și curajoși, și dârji ca bradul de munte! Așa cum Îi place lui Dumnezeu!

Care credeți că este locul și menirea tinerilor în Biserica Ortodoxă?

Îi văd pe tineri ca suflul primăvăratic al Bisericii. Ei aduc cu dânșii energie, entuziasm, noutate, prospețime. În prezența lor, și cei mai în vârstă parcă sunt convertiți de bucuria lor. Fără a neglija pe cineva, e imperios necesar să fim conștienți că ei, tinerii, sunt credincioșii de mâine ai Bisericii; dar și cei de azi, dimpreună cu toți din familia mare a Bisericii. Dacă nu ne aplecăm asupra lor azi, să nu ne așteptăm să-i avem în Biserică mâine. Și să nu-i judecăm! Să le înțelegem căutările, neatențiile, chiar și răzvrătirile! Un tânăr „rebel” va fi mult mai repede cucerit de „neînțelesul”, „smintitorul”, „atipicul” Iisus, decât cineva care cochetează cu cei „căldicei”. Iar plecările de acasă, câte or fi, să le însoțim cu rugăciunea de întoarcere. Cine nu se simte bine și nu va rămâne recunoscător când iubirea de părinte știe să cuprindă grumaz rătăcitor?

Aţi practicat profesia de jurnalist fiind redactor la Radio TRINITAS. Ce gânduri aveți pentru jurnaliștii de azi, deopotrivă pentru cei din media religioasă și media laică?

Jurnaliștii sunt o breaslă cu înaltă chemare; „evanghelică” aș îndrăzni a zice. Nu sunt chemați ei, toți, a fi vestitori de veste bună? Bună, adică onestă, nefardată, neînflorită, fără vicleșug, fără interese de marketing, nu ca răspuns nedemn la comenzi ale oamenilor necinstiți. Vă dați seama, un cuvânt al nostru poate ridica, dar poate și vătăma, ori chiar distruge, aproape iremediabil? O știre neadevărată poate murdări demnitatea unui om, poate spulbera visuri, planuri, familii, vieți... Cred cu tărie că sunt mulți jurnaliști care-și fac așa cum se cuvine meseria. Ei sunt chemați să-i convertească pe ceilalți, ori, dacă nu, chiar să se dezică de cei care nu le fac cinste. Și mai cred cu aceeași tărie că, pe măsura binelui cultivat, a sufletelor pe care le vor bucura, a luminii pe care o vor aduce (și când zic lumină, zic și adevăr, chiar dacă pentru unii doare descoperirea acestuia) vor primi cuvânt bun de la Cel ce este Însuși Cuvântul. Mi-e frică, însă, de faptul că cei care nu vor lucra așa cu greu vor vedea fața lui Dumnezeu. Dar hai să credem că vor birui cei sinceri și onești; pentru ei, toată considerația, din partea unui umil fost coleg de breaslă.