Tomatele: sănătate şi savoare

Prezente în toate supermarketurile, tomatele, mai ales cele de culoare roşie, impresionează prin intensitatea culorii şi consistenţa lor. Din păcate,  când ne înfruptăm din salata de roşii, constatăm că acestea nu mai au gustul cu care eram obişnuiţi în tinereţea noastră.

Fenomenul acesta nu se întâlneşte numai în ţara noastră, ci este prezent în lumea întreagă. Pentru a înţelege de ce se întâmplă acest fapt, este cazul să ne întoarcem în istorie, deoarece roşiile au ajuns în Europa, din America de Sud, abia în secolul al XVI-lea.

Originare din zona de coastă a Munţilor Anzi (Chile, Columbia, Peru, Mexic), tomatele sălbatice erau de mărimea cireşelor. Cultivate apoi de către incaşi, s-au selecţionat exemplare mai mari, astfel că, conchistadorii spanioli,  în frunte cu Hernan Cortez, au descoperit această legumă, pe care au adus-o în Europa. Aici, roşiile au fost primite cu reticenţă, deoarece erau considerate otrăvitoare. Au fost folosite la început ca plante de decor, apoi ca medicament şi mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea (1778), sunt trecute în rândul alimentelor.

Cu timpul, s-au realizat numeroase varietăţi de tomate cu forme, culori şi gusturi diferite. Aroma lor depinde de soi, de sol şi de stadiul de coacere. Eforturile făcute de cultivatori pentru a se obţine soiuri mai rezistente au fost încununate de succes, reuşindu-se obţinerea unor soiuri care pot fi păstrate, în stare proaspătă, până la trei săptămâni. Din păcate, această realizare s-a făcut în dauna gustului, deoarece a fost implicată mutaţia unei gene numită RIN, care inhibă maturarea roşiei, dar provoacă dispariţia gustului.

Alarmaţi, încă de sfârşitul secolului trecut, de acest neajuns, producătorii au apelat la cercetătorii geneticieni, specialişti în ameliorarea fructelor şi a legumelor. Echipa de specialişti a identificat aproximativ 400 de molecule aromatice dintre care 30 sunt esenţiale. Primele rezultate apărute, în anul 2005, au arătat că ar fi posibilă o selecţie asistată, pentru a se reveni la gustul şi savoarea de altădată. Din păcate, deocamdată, acest fapt nu este vizibil în hipermarketuri.

China este cea mai mare producătoare de tomate la nivel mondial, cu peste 30 milioane de tone anual, urmată de  SUA şi Turcia. În Franţa, există 99 de varietăţi de roşii, dintre care 40% se cultivă în pământ, iar 60% în afara solului (metoda cu „picătura“). Cel mai mare consum de tomate pe cap de locuitor este deţinut de Libia, cu 117 kg/an, urmată de Grecia (115 kg).

În privinţa beneficiilor pentru sănătate, indubitabil, tomatele sunt remarcabile alimente dietetice.  Deşi sărace în calorii (200 calorii/kg), ele sunt o bună sursă de potasiu şi magneziu, precum şi de vitamine (A, C şi E). Informaţiile oferite de către medicina „naturistă“ trebuie însă luate sub rezervă, deoarece nu sunt acoperite de studii clinice serioase care să confirme că, în urma consumului de roşii, sunt prevenite boli, precum cancerul, osteoporoza sau boala Alzheimer.

Este drept că în roşii există şi substanţe antioxidante (de exemplu, licopenul), dar este dificil de susţinut ştiinţific faptul că aceste substanţe au acţiune de prevenire a maladiilor cardiovasculare sau a îmbătrânirii. Fără îndoială că un consum raţional de tomate, sub formă de salată sau suc de roşii, constituie un segment util al unei alimentaţii raţionale, (cu excepţia persoanelor alergice la acest aliment şi a celor care suferă de unele afecţiuni digestive).

Pentru o corectă informare reamintim cititorilor că planta este considerată legumă, iar roşia nu este decât fructul acestei legume.