„Toţi cei care cunosc pe Dumnezeu o cunosc şi pe Ea, ca locaş al Celui neîncăput”

Postul Adormirii Maicii Domnului este o ­perioadă de trăire deosebită a relaţiei pe care creştinii ortodocşi o au cu Maica Domnului, solitoarea şi mijlocitoarea pentru toţi oamenii care îi cer ajutorul. Maica Domnului a fost văzută în duh de sfinţii Vechiului Testament, care au descris-o nemaipomenit, apoi a fost cântată de sfinţii Bisericii în cele mai diferite moduri care să arate importanţa asumării de către umanitate a Cuvântului lui Dumnezeu. Rugul aprins pe care l-a văzut Moise în munţii peninsulei Sinai este poate una dintre cele mai frumoase metafore care o descriu pe Născătoarea de Dumnezeu.

 Fugar din Egipt pentru omorârea unui paznic dur care îi asuprea peste măsură pe conaţionali, Moise ajunge în peninsula Sinai, unde îşi găseşte adăpost, timp de 40 de ani, într-un trib de madianiţi nomazi, condus de preotul Ietro, devenind ginerele acestuia, după ce se căsătoreşte cu Semfora. La vârsta maturităţii depline, atunci când păstorea oile în dealurile Sinaiului, Moise Îl întâlneşte pe Dumnezeu. Întâlnirea aceasta avea să pună început Legii şi de aceea ea vorbeşte despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Ca urmare a căderii în păcat, Cel întrupat a devenit şi Mântuitor sau Salvator al omului din singura robie adevărată, a păcatului. Imaginea care i-a apărut lui Moise, om cam de peste 60 de ani, trecut prin viaţă şi obişnuit inclusiv cu mirajele din pustietăţile locului, l-a frapat pe acesta de îndată. Tufişul din faţa lui ardea, dar rămânea întreg. Nu ştim cât o fi stat Moise să înţeleagă ce i se întâmplă, dar Cartea Ieşirii ne spune că Dumnezeu îi vorbeşte, la un moment dat, solicitându-i să-şi scoată încălţămintea, semn de respect faţă de „gazdă”, pentru că acel loc „sfânt este”. Moise vede în faţă pe Maica Domnului, pregătită să primească cel mai mare Dar, Care încape în sine, fără a fi mistuită, pe Însuşi Ziditorul tuturor celor văzute şi nevăzute. Această imagine a Rugului aprins a înflăcărat de-a lungul veacurilor creştine multe minţi şi inimi pline de rugăciune neîncetată. Maica Domnului a fost văzută de părinţii niptici ca unul dintre cei mai mari isihaşti, fapt pentru care Muntele Athos este socotit grădina ei, unde se adună toţi iubitorii de rugăciune şi linişte, cu dorinţa de a vedea lumina cea necreată a Duhului Sfânt, care le ţine unite pe toate.

Sfântul Efrem Sirul este cel care a descris poetic, în stilul său caracteristic, pe Maica Domnului, spunând: „Aşa cum Rugul de pe Horeb L-a încăput pe Dumnezeu în flacără, tot aşa Maria L-a purtat pe Hristos în pântece”; „Maria s-a făcut pentru noi cer, tron Dumnezeiesc, pentru că întru ea S-a coborât şi a încăput Dumnezeirea cea preaînaltă. Pentru ca noi să fim înălţaţi, Dumnezeirea S-a micşorat în Maria, fără a Se micşora în firea Sa Dumnezeiască. În Maria S-a îmbrăcat Dumnezeirea ca într-o haină, pentru ca prin ea să ne mântuiască pe noi”; „Maria este cer nou, pentru că în ea a sălăşluit Împăratul Cerului”. Alt poet sfânt, Simeon Noul Teolog, va spune mai târziu că „din Preacurata Sa Maică, El (Domnul) a împrumutat preacurat trup, oferindu-i în schimb îndumnezeirea în locul trupului primit de la ea. O, ce schimb minunat şi nemaipomenit!” Sfântul Grigorie Palama explică: „Fecioara-Maică este unicul hotar între firea creată şi cea necreată; şi toţi cei care cunosc pe Dumnezeu, o cunosc şi pe Ea, ca locaş al Celui neîncăput”.

Luna august, în prima ei jumătate, are unul din cele patru posturi de durată din tradiţia liturgică a Bisericii Ortodoxe. În această perioadă, Maica Domnului este cinstită în chip deosebit. Multe locaşuri săvârşesc zilnic sau foarte des acum Paraclisul Maicii Domnului şi alte slujbe care-i sunt închinate. Ziua de 15 august, când prăznuim Adormirea Maicii Domnului, a fost stabilită ca hram pentru foarte multe biserici şi mănăstiri din ţară şi din alte locuri ortodoxe. Rugul cel nears, văzut de Moise în munte, locul despre care Scriptura spune că îndeamnă la rugăciune şi comuniune cu Dumnezeu, ne apare în această lună pentru a ne aminti de lucrarea minunată a Ziditorului cu lumea pe care a zidit-o. Firea umană, desfigurată de păcat, primeşte prin Fecioara din Nazaret capacitatea de a primi, în sfârşit, pe Ziditor, împlinindu-şi astfel scopul pentru care a fost creată. Chiar dacă nouă ni se pot părea întâmplătoare toate aceste fapte minunate, ele cu siguranţă au făcut parte din măreţul plan de permanentă purtare de grijă a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa.

Maica Domnului mai este numită, cu referire la profeţiile despre ea, „năstrapa cea cu totul de aur”, amintind de Chivotul Legii care preînchipuia tot Întruparea; „lâna cea fără rouă”, din vieţuirea judecătorului Ghedeon; „Scară”, amintind de scara pe care a visat-o Patriarhul Iacov, pe care suiau şi coborau îngerii; „Munte”, amintind de munţii Vechiului Testament, unde le vorbea Dumnezeu aleşilor Săi, dar mai ales de muntele Sinai, de pe care Mântuitorul i-a dat lui Moise Tablele Legii, acesta întorcându-se la popor tot schimbat la faţă şi plin de lumină, cum ne va mărturisi Cuviosul Serafim de Sarov.

Maica Domnului este păzitoarea şi ocrotitoarea creştinilor, care vin către ea şi-i cer ajutorul în necazuri şi nevoi. Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului au împânzit lumea, multe dintre acestea fiind inclusiv în ţara noastră. Mai ales aceste sfinte locaşuri au slujbe deosebite în această perioadă, iar credincioşii vin să primească mângâiere şi alinare de la Preacurata care mijloceşte pentru sufletele noastre, ale tuturor.