Tratamente fitoterapeutice în adenomul şi cancerul de prostată

▲ Aproape toţi bărbaţii cu vârste care depăşesc 60-65 de ani vizitează tot mai des cabinetele de specialitate, acuzând suferinţe acute sau cronice legate de afecţiunile prostatei ▲ Presupunem că nu toţi dintre cei interesaţi de aceste afecţiuni glandulare cunosc unele detalii de anatomie şi de funcţionare a organelor implicate ▲ De aceea, vom face câteva precizări pe care le considerăm absolut necesare în înţelegerea problemei ▲

Prostata este o glandă sexuală, anexă a aparatului genital masculin, situată într-un ţesut musculo-conjunctiv sub vezica urinară, pe primii centimetri ai uretrei. La vârsta de 20 de ani prostata are un volum de 15 cm cubi şi seamănă cu o castană, ca volum şi formă. Prin partea sa centrală trece uretra în care se secretă circa 25-30% din lichidul seminal, de obicei în timpul actului sexual. Acesta se amestecă cu sperma şi lubrefiază mucoasa uretală. Prostatita este o infecţie genito-urinară, care se caracterizează prin inflamarea treptată a prostatei. Forma acută a bolii este o inflamaţie microbiană, produsă în urma unor infecţii cu gonococi, stafilococi, streptococi, enterococi şi colibacili şi se manifestă prin edeme şi infiltraţii glandulare, însoţite adesea de colectări purulente. Apar uneori accese de febră (37,2 – 37,50C), frisoane, urinare greoaie, cu micţiuni dese şi nedureroase. Această primă formă afectează circa 10% din bărbaţii de peste 18 ani. Forma cronică apare frecvent la persoanele care depăşesc vârsta de 50-60 de ani, din cauza unor tulburări de echilibru hormonal, ajungând la o frecvenţă de aproximativ 40% din numărul bărbaţilor de peste 50 de ani. Se manifestă prin sclerozarea şi atrofierea ţesutului glandular. Bolnavul prezintă dureri perianale şi tulburări genitale, cum ar fi ejaculări precoce sau întârziate, erecţie dureroasă cu cantitate redusă a lichidului de ejaculare, lipsa apetitului sexual, ajungând până la impotenţă. Prin hipertrofierea prostatei creşte mult volumul ţesutului musculo-conjunctiv, de cele mai multe ori cu proliferare papiliferă. Se ajunge la îngustarea treptată a uretrei, vidarea incompletă a vezicii urinare, micţiuni foarte frecvente (peste 3-4 ori pe noapte), uneori cu usturimi pe canal. Agravarea începe din momentul urinării cu sânge şi la blocarea curgerii urinei (insuficienţă renală sau blocaj renal). Adenomul, frecvent la bărbaţii de peste 60 de ani Adenomul de prostată este o formă evolutivă a prostatei netratată la timp, fiind caracteristică bărbaţilor care au „trecut de amiaza vieţii“. Boala constă dintr-o tumoră benignă, deci necanceroasă, care apare în jurul vârstei de 60 de ani, când 70% dintre bărbaţi constată prezenţa simptomelor caracteristice. Cu trecerea anilor, prostata atinge dimensiuni de peste 40-50 mm în diametru (cât o lămâie) şi devine mai dură, lipsită de elasticitate. Ca urmare a presiunii create asupra vezicii urinare şi a uretrei, apar dificultăţi de urinare, prin nevoia urinării dese (polikiurie), la început de 2-5 ori în cursul nopţii, cu jet urinar redus. Treptat, urinările se îndesesc şi ziua, cu efort şi jenă la micţiune (disurie). În jurul vârstei de 80 de ani, 90% dintre bărbaţi au adenom de prostată, cu grade diferite de inflamare. Cu timpul se instalează oboseala cronică, lipsa poftei de mâncare, dureri de cap şi chiar o infecţie a vezicii urinare, care nu poate să fie evacuată la timp din cauza obturării uretrei. Bolnavul se obişnuieşte cu suferinţa, dar fenomenele se accentuează treptat, în funcţie de ritmul creşterii adenomului. Cu cât rămâne mai multă urină în vezică, neeliminată la timp, cu atât creşte pericolul unei agravări a bolii din cauza înmulţirii bacteriilor, a unor infecţii urinare şi a formării de calculi renali şi vezicali. În această fază pot să apară crize acute de insuficienţă renală şi chiar blocaj renal care afectează rinichii. Starea generală se agravează rapid, bolnavul slăbeşte, devine palid, astenic şi nervos, din cauza unui somn întrerupt prea des. Creşte procentul de urină din sânge, se măreşte tensiunea arterială şi se ajunge la insuficienţă renală cronică şi la unele complicaţii grave. În unele cazuri, adenomul de prostată poate degenera în cancer de prostată, de vezică sau de rinichi. Merită să menţionăm că în ţările islamice incidenţa afecţiunilor de prostată este foarte redusă. Conform credinţei lor, este interzis bărbaţilor să urineze din poziţia „în picioare“ în faţa lui Allah, care este prezent peste tot. În poziţie „aplecat“ are loc golirea aproape totală a vezicii urinare, precum şi destinderea căilor renale şi a prostatei, ceea ce ar putea explica raritatea cazurilor de suferinţe prostatice. Tratamentele afecţiunilor prostatice Implică un arsenal de metodici medicale, asociate cu reţete de plante medicinale, elaborate în urma numeroaselor experienţe seculare ale multor popoare, care au pus în evidenţă unele proprietăţi terapeutice benefice (antiinflamatoare, antitumorale, antiseptice, anticongestive, diuretice şi antispastice), care asigură o relaxare a musculaturii prostatei şi distrugerea agenţilor patogeni implicaţi. În tratamentul intern sunt recomandate ceaiuri simple sau în amestecuri, tincturi şi uleiuri eterice din plante aromatice. - Decoct din ghimpe (holeră), preparat dintr-o linguriţă herba uscată şi mărunţită la 250 ml apă; se fierbe 10 minute la foc domol, se lasă să infuzeze 15 minute în vas acoperit, se strecoară şi se beau două ceaiuri calde pe zi (dimineaţa şi seara pe stomacul gol, cu 30 minute înainte de mese). Tratamentul durează 6 luni şi se continuă încă 12 luni, luând numai o cană pe zi (dimineaţa), în funcţie de stadiul bolii şi de reacţia organismului. Efectele tratamentului sunt decongestive, diuretice, dezinfectante şi cicatrizante şi se resimt după 3-4 săptămâni, cu reducerea micţiunilor nocturne, dispariţia usturimilor şi a durerilor pe uretră, în zona vezicii urinare sau a şezutului. Treptat, prostata se descongestionează şi îşi reia elasticitatea şi volumul normal, evitând astfel intervenţiile chirurgicale ; - Infuzie din pufuliţă cu flori mici, preparată dintr-o lingură herba uscată şi măcinată la 250 ml apă clocotită; se beau zilnic 3-4 ceaiuri calde, înainte de mese, având efecte în normalizarea urinării şi evitarea usturimilor sau durerilor pe uretră, datorită proprietăţilor diuretice, depurative, antiinflamatoare şi dezinfectante; - Infuzie din flori şi herba înflorită de urzică moartă albă, preparată din 1 linguriţă flori la 250 ml apă; se beau 2 ceaiuri îndulcite pe zi, înainte de mesele principale, într-un tratament de lungă durată cu efecte diuretice ; - Infuzie din muguri de pin (20-30 g la un litru apă), din care se beau 3 căni pe zi timp de două săptămâni, cu efect de reducere a inflamaţiei glandei prostatice; - Decoct din castane sălbatice (2-3 seminţe zdrobite şi fierte în 1 litru apă); se bea câte o cană de ceai înainte de fiecare masă, timp de 3 săptămâni, urmate de o pauză de 10 zile ; Alte tratamente se fac cu infuzie din frunze de păr (100 g la 1 litru apă), de zmeur, de osul iepurelui, din flori de coada şoricelului, decoct din frunze de strugurii ursului sau decoct din seminţe decorticate şi neprăjite de dovleac (2-3 căni zilnic). Combinaţii din plante cu efect garantat În decursul timpului au fost elaborate numeroase reţete complexe în care sunt incluse atât plantele menţionate mai sus, cât şi multe alte specii. Cel mai des folosit este amestecul din: rădăcini de tătăneasă (20 g), flori de gălbenele (20 g), flori de muşeţel (20 g), herba de busuioc (20 g), herba de ghimpe (20 g), flori de urzică albă (10 g), muguri de pin (10 g), din care se prepară un decoct cu 1 lingură amestec la 300 ml apă; se fierbe 4-5 minute la foc mic şi se bea în cursul zilei având efecte antiseptice, antiinflamatoare, anticongestive, diuretice şi antitumorale. În alte amestecuri mai intră: cimbrişor, merişor, coada-şoricelului, coada-calului, valeriană, roiniţă, sulfină, fenicul, salvie, nalbă, ienupăr (fructe), fasole (teci), cânepa codrului, trei-fraţi-pătaţi, pătrunjel (seminţe). Pe plan mondial este mult utilizată planta africană Serenoa repens, din extractul căreia se prepară produsul german Prostamol Uno. Tincturile cele mai eficiente conţin: - castane sălbatice (20 g seminţe zdrobite macerate timp de 10 zile în 100 ml alcool 700), din care se iau câte două linguriţe tinctură pe zi, cu efecte în stările congestive ale prostatei; - ceapă (2 linguriţe tinctură pe zi, timp de 10 zile pe lună, pe durata de 6 luni anual); - frunze de tuia şi mesteacăn, herba de ghimpe, urzică albă şi rostopască (în părţi egale) în tinctură 10%, luând câte 20-40 picături de 2-3 ori pe zi, între mese, timp de 1-2 săptămâni pe lună. Dimineaţa se poate lua un macerat apos din boabe de grâu, iar seara, înainte de culcare, se ia o lingură de ulei de dovleac sau o jumătate de cană cu seminţe de dovleac. Uleiurile eterice din plante aromatice constituie o altă direcţie de tratamente (pin, ienupăr, chimion, fenicul), câte 5-10 picături pe zi, în puţină apă caldă şi îndulcită sau într-o linguriţă cu miere sau dulceaţă, luate cu 20-30 minute înainte de mesele principale, timp de două săptămâni, având puternice efecte antiseptice, diuretice şi antispastice. Ce şi cât mâncăm Regimul alimentar prevede un consum ridicat de lichide sub formă de ceaiuri şi sucuri (din morcov, sfeclă roşie, ridichi, castraveţi, pepene verde, orz verde), precum şi o cură de crudităţi timp de două luni. Se mai recomandă consumul de ceapă, usturoi, pătrunjel, dovlecei, dovleac şi varză. Dintre fructe sunt indicate în primul rând perele (câte 500 g zilnic, timp de 4-6 săptămâni), apoi coacăzele negre, zmeura etc. De două ori pe săptămână sunt recomandate zile cu regim de cruţare. De trei ori pe zi, înainte de mese, se vor consuma 1-2 linguri de seminţe de dovleac decojite şi neprăjite, însumând circa 100-300 g zilnic şi o linguriţă de ulei din seminţe de dovleac, luată seara, la culcare. În caz de retenţie urinară acută se începe o cură de 3 săptămâni cu extract din boabe de grâu care se fierbe, la foc redus, într-un litru de apă până când grâul se înmoaie; se lasă să macereze acoperit timp de 10 ore într-un vas de sticlă după care se strecoară şi se consumă câte 100-150 ml în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, înainte de micul dejun. Tratamentul se repetă de două ori pe an. Alcoolul, cafeaua şi ciocolata, excluse din hrana zilnică Se vor evita mesele abundente, alcoolul, fumatul, cafeaua, ciocolata, alimentele şi băuturile fermentate şi greu digerabile, acriturile, laptele acru, iaurtul, smântâna, borşul crud, bulionul, fructele crude, condimentele tari (ardei iute, piper, hrean, scorţişoară), fructele prea acre. Sarea se reduce la minim. Pentru a evita cancerul de prostată se recomandă bărbaţilor să consume mult peşte (macrou, somon, ton, sardele etc) cu un conţinut ridicat în acizi graşi, ce prezintă proprietăţi antiinflamatoare şi antitumorale. De asemenea, are acţiune protectoare beta-carotenul din morcov, conopidă, varză, broccoli, licopenul din tomate, struguri, pepene verde precum şi unele vitamine şi elemente minerale. Evitaţi şederea îndelungată pe scaun Bolnavii de prostatită şi adenom se vor feri de frig şi umezeală şi vor avea grijă ca picioarele şi zona şezutului să fie permanent calde. În cursul zilei se va face multă mişcare în aer liber, băi de soare, exerciţii fizice uşoare, fără călătorii prelungite şi oboseală accentuată. Se va evita şederea îndelungată pe scaun precum şi trepidaţiile, călăritul şi se vor combate constipaţiile de câte ori este cazul. Peste vârsta de 45 de ani, fiecare bărbat se va supune unui consult de specialitate pentru palparea prostatei. La fiecare două ore, bolnavul va încerca să urineze, iar seara îşi va apăsa puternic partea inferioară a abdomenului pentru evacuarea unei cantităţi mai mari de urină. Pe perioada tratamentului este recomandat repaus sexual, evitarea emoţiilor negative şi consumul preparatelor hormonale, cu efecte secundare grave. În ficare seară se va face o baie caldă de şezut (la 400C, timp de 20 minute) sau duş scoţian alternativ (40/200C). Noaptea se va dormi numai pe o parte, deoarece dormitul de spate măreşte frecvenţa urinărilor noctrune. Tratamentul balneoclimateric se face, în formele cronice ale bolii, la staţiunile Ocna Sibiului, Sovata, Bazna, Govora, Eforie Nord, Techirghiol şi Mangalia, cu băi de soare şi de nămol. Simptomele cancerului de prostată Este o gravă maladie a glandelor prostatice reprezentând a doua cauză de deces prin cancer, după cancerul pulmonar. Liga Română de Cancer estimează că în România sunt diagnosticate, anual, 177 cazuri noi de cancer de prostată şi că peste 7% din bărbaţi mor anual din această afecţiune. Incidenţa bolii este mai mare în America de Nord şi în Europa de Nor-Est. În schimb, este destul de rară în America de Sud, Africa şi Orientul Apropiat. La negrii din America, riscul apariţiei cancerului de prostată este mai mare cu 40% comparativ cu populaţia albă, înregistrând cea mai mare incidenţă din lume. Statisticile au arătat că bărbaţii cu rude apropiate (taţi, fraţi) care au suferit de cancer de prostată pot avea un risc de îmbolnăvire mai mare. Detectarea cancerului prostatic în stadiile precoce este posibilă cu testul antigenului specific prostatic (PSA), măsurat în sânge; celulele neoplazice produc un exces dintr-o proteină care determină creşterea nivelului PSA. În stadiile iniţiale, cancerul de prostată evoluează lent şi fără simptome caracteristice. Semnalele de alarmă apar prin dureri la urinare, micţiuni frecvente, mai ales nocturne, urinare cu sânge, dureri lombare, toracice, pelviene sau la nivelul coapselor. Dacă la tuşeul rectal se descoperă prezenţa unui nodul sau a altor neregularităţi prostatice este cazul unei atenţii deosebite asupra existenţei afecţiunii canceroase. Una dintre cauzele bolii o constituie existenţa în sânge a unei enzime numită hespină, care declanşează extinderea celulelor maligne prin metastaze la nivelul ficatului, plămânilor şi oaselor. Cum poate fi tratat Tratamentul fitoterapeutic se poate realiza prin multiple proceduri: - infuzie de epurare cu un amestec, în părţi egale, în care intră herba de ghimpe, pufuliţă cu flori mici, coada- şoricelului, frunze de urzică albă, flori de gălbenele şi sulfină, rădăcini de brusture din care se beau câte 1-2 litri pe zi; - tinctură antitumorală generală: rostopască (40%), trei-fraţi-pătaţi (30%), coada-calului (20%), ţintaură (8%) şi traista-ciobanului (2%); se consumă câte 30 de picături de 3 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mesele principale, diluându-se cu ceaiul de epurare; - tinctură antitumorală specifică prostatei preparată dintr-un amestec, în părţi egale, cu flori de urzică albă, traista-ciobanului, frunze de tuia, crăiţe şi saschiu din care se iau câte 30 de picături de 3 ori pe zi în ceaiul de epurare. După şase luni de tratament se face o pauză de 1-2 luni şi se reia un nou ciclu. Un studiu efectuat la Universitatea din Boston (SUA) arată că după operaţia de cancer la prostată are mare eficacitate extractul din ciuperca Phellinus linteus, care poate împiedica dezvoltarea unor noi celule canceroase, reducând şi dozele de citostatice administrate ulterior. Consumaţi zilnic peşte Regimul alimentar are un rol esenţial în reglarea secreţiei hormonale şi a procesului de diviziune a celulelor maligne. Există o legătură directă între cancerul de prostată şi dieta alimentară bogată în alimente grase şi preparate rafinate. Aceasta explică incidenţa bolii de 120 de ori mai mare în SUA decât în China, unde alimentaţia este mult mai simplă. La consumul mare de grăsimi animale şi vegetale saturate, riscul îmbolnăvirii este de 2-3 ori mai ridicat, excepţie făcând uleiul de măsline şi grăsimile de tip Omega-3 din uleiul de peşte şi din nuci. De aceea, se recomandă un consum mărit de peşte oceanic (somon, ton, sardine, macrou), cu un conţinut ridicat în acizi graşi nesaturaţi, care prezintă proprietăţi antiinflamatoare şi antitumorale. Încetinirea evoluţiei cancerului de prostată se realizează printr-un consum sistematic de seminţe de in, care diminuează nivelul testosteronului din sânge. Dintre legume, cele mai evidente efecte protectoare faţă de cancer le au tomatele şi sucul de roşii, bogate în licopen, un antioxidant care inhibă procesele de oxidare celulară. De asemenea, se recomandă pentru consum morcovi, varză, broccoli, conopidă, varză de Bruxelles, struguri, pepene verde (bogate în beta-caroten şi licopen). Sunt deosebit de eficiente vitaminele E şi D, precum şi unele elemente minerale cu proprietăţi antioxidante cum ar fi seleniu, existent în cereale integrale şi în nucile braziliene. Există recomandarea de a reduce treptat consumul de lapte şi produse lactate, din cauza unui aport prea mare de calciu. Intervenţia chirurgicală nu este indicată la peste 70 de ani Cancerul de prostată poate fi tratat cu hormoni antitumorali sau cu medicamente citostatice care reduc tumorile prostatice şi suprimă capacitatea de metastazare prin invazie în ţesuturile înconjurătoare. La bărbaţii de peste 70 de ani, cancerul de prostată progresează foarte lent, astfel că decesele survenite ulterior ar putea fi provocate şi de alte cauze. De aceea, se impune renunţarea la intervenţia chirurgicală după această vârstă, mai ales că operaţia făcută poate provoca reacţii nevindecabile, cum ar fi impotenţa şi incontinenţa urinară sau chiar afecţiuni cardiace grave, adesea fatale. Ţinând seamă de aceste urmări posibile, intervenţia chirurgicală poate fi înlocuită prin brahiterapia cu implante radioactive, folosind iodul radioactiv, inserat în prostată pentru protejarea ţesuturilor afectate cât şi a celor sănătoase din organism. Vindecarea completă este posibilă numai dacă diagnosticarea bolii a fost făcută la timp. De aceea, se impune ca orice bărbat cu vârsta de peste 60 de ani să-şi facă, anual, un control la prostată, mai ales dacă apar tulburări sau dureri la urinare. În concluzie se poate sublinia că tehnicile naturiste şi medicamentoase pot rezolva majoritatea cazurilor de prostatită şi o mare parte din cazurile de adenom şi cancer de prostată, evitând riscurile intervenţiilor chirurgicale, mai ales la vârste înaintate, de peste 85-90 de ani. ▲ Reţeta autorului include, pentru uz intern: - ghimpe, pufuliţă cu flori mici, urzică albă, pin (muguri), castane sălbatice, cimbrişor, coada-calului, coada şoricelului, dovleac (seminţe), tătăneasă (rădăcini). Remedii indicate în uz extern: - băi locale cu infuzie sau decoct din diferite plante medicinale luate separat: castane sălbatice, flori proaspete de muşeţel sau urzică albă, fân (2-3 pumni la un litru apă) ; - amestec de plante cu flori de muşeţel (20 g), flori de gălbenele (20 g), flori de urzică albă (10 g), herba de busuioc (20 g), muguri de pin (10 g) şi rădăcini de tătăneasă (20 g) din care se prepară un decoct cu 3 linguri amestec la un litru apă, cu utilizare în băi calde de şezut ; - cataplasme aplicate în partea de jos a abdomenului cu ceapă crudă, rădăcini de tătăneasă, schinduf şi patlagină; - cataplasme de noapte în zona pelviană cu frunze de varză curăţate de nervuri şi înmuiate în apă fiartă, terci din coada-calului, cartofi cruzi şi tărâţe de grâu; - comprese (de 2-3 ori pe zi câte 20-30 minute) cu decoct de pufuliţă, turiţă mare, brusture, bitter suedez, coajă de stejar, păr şi arin. Înainte de aplicarea compreselor se unge zona cu extract uleios de sulfină, ulei de măsline sau unguent de gălbenele. Aplicarea pe zona afectată a unei perne umplute cu paie de ovăz şi herba de coada- calului. Apiterapia recomandă polen (20 g luate dimineaţa timp de 30 de zile) sau câte două linguriţe propolis la fiecare masă, timp de 10 zile, cu repetare la începutul fiecărui anotimp.