Trebuie să îndreptăm neglijenţa gândurilor

▲ Dacă influenţa păgubitoare a gândurilor ar deveni mai puternică din cauza neruşinării vrăjmaşului, nu trebuie să ne dăm bătuţi şi nici să ne oprim la mijlocul luptelor noastre ▲

Aşadar, există două chipuri potrivit cărora cugetele rele provoacă tulburări în gândurile bune: sau sufletul, din cauza propriei lui neglijenţe, se înşeală cu privire la lucrurile care nu se cuvin şi se gândeşte la lucruri neraţionale, sau diavolul se străduieşte, cu vrăjmaşii săi, să-i inspire cu orice chip în minte lucruri neraţionale şi s-o îndepărteze de la contemplarea şi de la cugetarea lucrurilor lăudabile. Aşadar, când sufletul lasă în nelucrare concentrarea şi intensitatea gândirii şi doreşte cele ce se întâmplă să-i iasă în cale, atunci gândul este purtat către lucrurile pe care şi le reaminteşte fără o ordine şi cunoaştere corespunzătoare şi, preocupându-se mai mult cu acestea, trece de la rătăciri la rătăciri mai mari şi, de multe ori, prin gânduri, către cele ruşinoase şi necuviincioase în cele din urmă se distruge. Dar neglijenţa de acest fel şi dezordinea sufletului trebuie să le îndreptăm şi să le restabilim cu atenţia mai puternică şi neîntreruptă a minţii şi să întoarcem mintea totdeauna la lucrul prezent prin cugetarea despre lucrurile bune. Iar când diavolul ar încerca să ne atace şi s-ar grăbi să dezlănţuie cu multă violenţă, ca nişte săgeţi înroşite în foc, gândurile lui împotriva sufletului fără grijă şi liniştit, şi să-l ardă pe neaşteptate şi să-l facă să-şi reamintească pentru multă vreme şi stăruitor acelea pe care le-a suferit o singură dată; atunci trebuie ca aceste curse să le primim în faţă cu veghere şi atenţie gata de înfruntare, aşa cum face luptătorul, care evită cu o precauţie foarte precisă şi cu iuţeala trupului loviturile adversarilor, şi să oferim, în rugăciunile şi în invocările noastre, ajutorului de sus sfârşitul războiului şi îndepărtarea săgeţilor. Pentru că aceasta ne-a învăţat Pavel, zicând: „Luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului“ (Efeseni 6, 16). Aşadar, chiar dacă în timpul acestor rugăciuni ni s-ar sugera închipuiri (viziuni) rele, sufletul să nu înceteze să se roage şi să nu creadă că el poartă răspunderea pentru sugestiile rele ale vrăjmaşului, ca şi pentru imaginaţiile ciudatului scamator; dimpotrivă, să fie convins că imaginaţia cugetelor rele se datorează obrăzniciei inventatorului de răutate şi să redublăm îngenuncherea şi să rugăm pe Dumnezeu pentru această barieră rea a cugetelor neraţionale, aşa încât, fără obstacole, cu puterea minţii să treacă îndată şi neîmpiedicat spre Dumnezeu, fără a fi întrerupt vreodată de asaltările amintirilor rele. Iar dacă influenţa păgubitoare a gândurilor ar deveni mai puternică din cauza neruşinării vrăjmaşului, nu trebuie să ne dăm bătuţi şi nici să ne oprim la mijlocul luptelor noastre, ci să răbdăm până atunci când Dumnezeu va vedea perseverenţa noastră şi ne va lumina cu harul Duhului, care pe vrăjmaş să-l pună pe fugă, iar mintea noastră s-o purifice şi s-o umple de lumină dumnezeiască şi să facă în aşa fel încât gândul nostru să slujească lui Dumnezeu cu linişte netulburată şi cu plăcere. (Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, în Părinţi şi scriitori bisericeşti 18)