Triodul, pridvorul Învierii

Reprezentat de timpul liturgic pregătitor pentru prăznuirea Învierii Domnului, Triodul devine un prilej în care suntem îndemnaţi să redescoperim valorile Ortodoxiei centrate pe evenimentul Învierii. Derulată pe parcursul a zece săptămâni, perioada Triodului are menirea de a elibera sufletele de povara greutăţilor păcatelor şi de a le face să vibreze în căutarea rostului mântuitor al actului de profundă iubire arătată oamenilor de către Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Răstignit, mort şi Înviat.

Pentru a înţelege şi trăi mai profund ma­rea Taină a În­vi­erii Domnului, rân­duiala bisericească prevede ca înainte de prăznuirea so­lem­nă a celei mai mari sărbători creş­tine să se parcurgă câteva eta­pe menite să înalţe sufletul fie­cărui credincios având cu­prin­se zile pline de semnifi­ca­ţii.

Călătoria spre Înviere

Prin cele trei duminici pre­gă­titoare pentru Postul cel Ma­re, credincioşii sunt iniţiaţi în ma­rea călătorie către Paşti, că­tre înţelesul tainic al trecerii de la moarte la viaţă. Drumul este mar­cat de citirea pildei va­me­şu­lui şi fariseului ca icoană a ros­tului şi rolului rugăciunii sme­rite înălţate către Dum­nezeu, subliniindu-se cu a­ceas­tă ocazie smerenia ca virtute ne­cesară pentru a parcurge dru­mul spre Înviere. Smerenia va­meşului, focalizată în acest prim popas duhovnicesc, trimi­te tainic către smerenia desă­vâr­şită întrupată în persoana Dom­nului Hristos în rânduiala dum­nezeiască a Coborârii la Iad. După această primă dumi­ni­că urmează o săptămână spe­cială, fără restricţii alimen­ta­re în ceea ce priveşte postul, zi­lele de miercuri şi de vineri din această perioadă fiind în­sem­nate cu harţi. Logica acestei săptămâni se înţelege ob­ser­­vând însemnătatea perico­pei evanghelice ce va marca cea de-a doua duminică a Trio­du­lui, respectiv pilda întoarcerii fiu­lui risipitor. Din această per­spectivă, prima săptămână a Triodului semnifică ţara de aşa-zisă libertate a fiului risipi­tor, locul fără rânduială, fără re­guli, fără nici o disciplină, a­di­că ţara păcatului, unde fiul cel risipitor începe să conştien­ti­­zeze că depărtarea de tată îi va aduce moartea. După a­ceas­tă duminică, săptămâna a do­ua a Triodului va fi una în care zi­lele de miercuri şi vineri vor re­deveni zile de post, ca semn al rânduielii restaurate, al ve­ni­rii în firea obişnuită a în­sem­nă­tăţii acestor zile.

Prefigurări liturgice în Triod

Pomenirea generală a celor a­dormiţi ce va fi săvârşită în a­ju­nul celei de-a treia duminici a Tri­odului, duminică cunoscută sub numele de Duminica În­fri­co­şătoarei Judecăţi, are me­ni­rea de a menţine vie credinţa în în­vierea trupurilor, exprimând a­ceastă idee astfel: Hristos a în­viat, dezlegând din legături pe Adam cel întâi zidit şi sfă­râ­mând tăria iadului. Îndrăzniţi dar, toţi morţii, că s-a omorât moar­tea, s-a prădat şi iadul îm­pre­ună cu ea şi a luat îm­pă­ră­ţia Hristos, Cel ce s-a răstignit şi a Înviat. Acesta ne-a dăruit no­uă nestricăciunea trupului; A­cesta ne va scula şi pe noi şi ne va dărui Învierea, şi de sla­va aceea va învrednici cu ve­se­lie pe toţi câţi cu credinţă nea­bă­tută au crezut într-Însul cu căl­dură“ (stihiră de la Utrenia Sâm­betei Morţilor). Potrivit tâl­cuitorului Triodului, iero­mo­na­hul Makarios Simonope­tri­tul, rugăciunea pentru cei ră­po­saţi din această perioadă ţi­ne aprins gândul la moarte şi, în acelaşi timp, această ru­gă­ciu­ne, săvârşindu-se în antica­me­ra Duminicii Înfricoşătoarei Ju­decăţi, surprinde liturgic co­mu­niunea Bisericii prin evoca­rea eshatologică a umanităţii. Du­pă acelaşi autor, gândul la moar­te şi exprimarea nădejdii în Înviere se contopesc în Du­mi­nica lăsatului sec de carne sau a Înfricoşătoarei Judecăţi, când se subliniază perspectiva pre­zentării în faţa judecăţii dum­nezeieşti care va avea drept criteriu adevărul reliefat de Evanghelie şi raportarea fa­ţă de acesta a credinciosului.

„Să ne apropiem de Domnul cu pocăinţă curată…“

Săptămâna după Duminica În­fricoşătoarei Judecăţi este u­na în care se rememorează nos­tal­­gia Raiului pierdut de Adam prin neascultare. Întreaga peri­oa­dă concentrează timpul ede­nic al comuniunii omului cu Dum­nezeu. De aceea, zilele de mier­curi şi de vineri ale acestei să­p­tămâni sunt aliturgice, a­di­că zile în care nu se săvârşeşte Sfân­ta Liturghie, şi suntem che­maţi să parcurgem un drum al ascezei printr-o perioadă de pre­gătire pentru intrarea de­pli­nă în Postul cel Mare. În du­hul imnografilor Triodului, pe­ri­­oada aceasta este văzută ca fi­i­nd înainte-prăznuirea postului şi introducerea lui, uşa de in­trare a luptelor duhovniceşti. Da­că Adam şi Eva nu au dus la de­săvârşire comuniunea cu Dum­nezeu prin porunca postului poruncit de Acesta în Rai, în a­ceastă perioadă suntem în­dem­naţi să ne angajăm în rân­du­­iala postului, renunţând în pri­mul rând la carne, ca la fina­lul acestei săptămâni să în­ce­pem educarea simţurilor sufle­teşti prin post mai accentuat: Să ne curăţim mai înainte sim­ţu­rile cele sufleteşti şi de Dom­nul să ne apropiem cu deprin­deri de străpungere, cu pocă­in­ţă curată strigând necurmat: Lă­udaţi, binecuvântaţi şi prea­mă­riţi pe Hristos în veci! (stihi­ră de la Utrenia din marţea Săp­­tămânii Brânzei). Se poate ob­­serva de aici că osteneala pos­tu­lui ce va urma are drept scop a­lipirea de Hristos, ce se va pre­fa­ce în prilej de laudă, bi­ne­cu­vân­tare şi preamărire a Lui pen­tru marele Dar al Învierii.

Postul cel Mare - pregătirea pentru depăşirea timpului însuşi

Triodul cuprinde în special dru­mul propriu-zis al Postului Ma­re, alcătuit din şase săptă­mâni de post şi din Săptămâna Ma­re, perioada însemnând „roa­ta celor şapte zile“ şi pre­gă­ti­rea în vederea depăşirii tim­pu­lui însuşi în împlinirea acestuia în ziua a opta, văzută ca zi­ua veşniciei, a Revelaţiei de­pli­ne, a Învierii. Simbolismul ci­frei 7, utilizat adesea în peri­oa­da dinainte de Paşti, stă în le­gătură cu împlinirea Ve­chiu­lui Testament în persoana Mân­tuitorului Hristos. În peri­oa­da Triodului, şi cu precădere pe parcursul Postului Mare, au loc citiri intense ale unor cărţi de bază ale Vechiului Tes­ta­ment (Facerea, Ieşirea, Isaia, Ie­­zechiel, Proverbele şi Iov) cu sco­pul de a revela faptul că Tri­o­dul este o condensare a istori­ei mântuirii şi o actualizare du­hov­nicească a recapitulării tu­tu­­ror lucrurilor săvârşite în Hris­tos. Lecturile urmăresc u­ni­rea învăţăturii morale şi as­ce­­tice cu pregătirea dezvăluirii tu­turor prorociilor în Cruce şi În­viere. Având o puternică nu­an­ţă penitenţială, numărul 7 co­respunde timpului pregătirii vechi-testamentare. Odată cu ac­tualizarea Învierii Domnului la Paşti, timpul se transfigu­rea­ză stând sub semnul cifrei 8 ca semn al praznicului praz­ni­ce­lor, când citirile Noului Tes­ta­ment sunt accentuate pentru a inaugura timpul pascal. Dacă în perioada celor şase săp­tă­mâni ale Postului Mare este vor­ba de un post ascetic, de cu­ră­ţire şi luptă împotriva pati­mi­­lor, în Săptămâna Mare, pos­tul devine unul euharistic, pre­gătitor pentru Împărtăşirea pas­cală, rânduit în vederea di­men­­siunii iniţiatice a Săp­tă­mâ­nii Mari. Parcurgând toţi pa­şii propuşi de Triod, credin­cio­­sul are prilejul să cinstească Ca­lea Mântuirii ce îl descoperă pe Hristos Cel înviat. În acest fel, Triodul devine pridvorul un­de se întrezăreşte Învierea ca ţel de împreună-vieţuire cu şi în Hristos.