Uitarea lui Dumnezeu

Sfântul Ioan Gură de Aur. Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul 12, Doxologia, Iași 2011, pp. 201-202

Cei mai mulți dintre oameni socotesc că atunci Își aduce aminte de ei Dumnezeu, când se îmbogățesc, când se bucură de slavă de la oameni, când totul le reușește din plin, când îi stăpânesc pe vrăjmașii lor. De aceea nici nu știu când sunt uitați de Dumnezeu. Aceștia nu cunosc semnul amintirii de către Dumnezeu, nici pe cel al uitării lor de către Dumnezeu. Căci dacă nu cunosc semnele prieteniei, nici pe cele ale dușmăniei nu le cunosc. Dumnezeu îi uită adeseori pe cei care care au aceste bunuri trecătoare și îi pomenește mai ales de cei ce lucrează virtutea. Căci nimic nu aduce aminte lui Dumnezeu mai mult decât facerea de bine, decât luarea aminte și privegherea, râvna întru cele ale virtuții, după cum uitarea nu este altceva decât faptul de a trăi în păcat, în lăcomie și nedreptăți. Așadar, când vei fi în nenorociri, să nu spui: „m-a uitat pe mine Dumnezeu!” Ci când ești în păcat și toate îți merg din plin. 

(Cuvânt patristic)