Umanizarea tehnologiei sau tehnologizarea umanului?

Vocaţia creatoare a omului se manifestă în modul cel mai deplin în plan spiritual, însă aplecată către lume, „coroana creaţiei“ a fost mereu fascinată de posibilităţile de pătrundere în legităţile interne ale fenomenelor naturale şi de dorinţa demiurgică de a le controla.

Inventarea şi folosirea pe scară tot mai largă a uneltelor marchează încă din preistorie treptele „hominizării“ şi consolidarea relaţiei de supunere a lumii înconjurătoare de către om. Mitologia lui homo faber arată modul în care se lucrează la cunoaşterea lumii, „dezvrăjirea“ ei şi, totodată, posedarea ei. „Asumându-şi responsabilitatea de a schimba Natura, omul s-a substituit Timpului; ceea ce ar fi avut nevoie de eoni întregi pentru a se «coace» în adâncimile subpământene meşterul crede că o poate face în câteva săptămâni; căci cuptorul înlocuieşte matricea telurică.“i

Uneltele mai întâi, apoi maşinile din ce în ce mai complicate, îi întreţin omului conştiinţa participării la existenţa cosmică, însă îi accentuează şi iluzia că poate deveni el însuşi un demiurg. Aplecat asupra organizării şi stăpânirii mediului înconjurător, omul a uitat adesea de sine; preocupat de cele din afară el se neglijează pe sine în interioritatea cea mai profundă.

Privind către civilizaţia noastră hipertehnicizată din veacul al XXI-lea, este tot mai limpede constatarea tristă că progresele ştiinţifice şi tehnice nu sunt dublate de evoluţii similare în plan moral şi spiritual. Mai mult, tehnica ameninţă să devină un rival al spiritului, să artificializeze viaţa oamenilor. „În era informaţională în care trăim, viaţa a devenit tot mai tehnică. Maşina şi-a pus pecetea imaginii sale asupra spiritului omului, asupra tuturor laturilor activităţii sale. Civilizaţia tehnică nu are o bază naturală şi spirituală, ci una maşinistă, mecanicistă; acum tehnica triumfă asupra spiritului, asupra organismului. Până şi gândirea devine tehnică, ca să nu mai vorbim de comportament, creaţia şi arta capătă un caracter tot mai tehnic. De asemenea, cunoaşterea, ştiinţa se transformă într-un mijloc de înfăptuire a voinţei de putere şi fericire, într-un mijloc exclusiv pentru triumful tehnicii vieţii. Aici începe deja cultul vieţii în afara sensului ei. Nimic nu mai are valoare în sine. Nici o clipă a vieţii, nici o singură trăire nu mai are profunzime, nu se mai împărtăşeşte din veşnicie. Maşina a obţinut o forţă magică asupra omului, l-a prins în mrejele ei magice.“ii

De la uneltele care erau prelungiri sau „proteze“ fizice ale omului în raport cu creaţia s-a ajuns la invenţii care tind să preia activităţi intelectuale şi relaţii afective, şi în această direcţie ordinatorul este reprezentativ pentru modernitatea tehnică. Robotizarea ţine mai mult de repetiţia mecanică a unui şir de operaţiuni industriale precise, dificile şi obositoare pentru operatorul uman, numerizarea şi inteligenţa artificială apropie însă maşinile de structurile neuronale şi de decizii raţionale, prin analiza şi prelucrarea datelor dintr-un anumit context. Drumul parcurs de la mitul golemului, creatura animată care vine în ajutorul omului, până la cyborg, antropoidul artificial care simulează viaţa biologică arată evoluţia raporturilor om-maşină.

Omul tehnologic din era industrială devine el însuşi, din ce în ce mai mult, o fiinţă dependentă de maşinile gânditoare care îl înconjoară. Se trezeşte dimineaţa la sunetele stridente ale ceasului electronic, pe muzica postului de radio preselectat, cuptorul cu microunde îi oferă „la minut“ micul dejun, pleacă la serviciu în automobilul său perfect robotizat, telefonul mobil îl pune în contact cu parteneri de lucru din orice punct al globului, munca şi-o desfăşoară între computere şi programe, se va întoarce obosit acasă pentru a schimba câteva cuvinte cu cei din familie, apoi va manevra telecomanda televizorului digital ca să afle ultimele ştiri şi va aţipi în faţa ordinatorului, consultându-şi poşta electronică. Agenda zilnică ne arată astfel că tehnologiile nu sunt neutre, ele influenţează mediul social şi relaţiile interumane.

În industria calculatoarelor, specialiştii sunt preocupaţi de crearea unor interfeţe prietenoase, de apropierea maşinii de omul natural. Interfaţa umanistă se bazează pe o combinaţie între viaţa spirituală a subiectului, metoda creaţiei artistice şi scena vieţii virtuale ca formă de reprezentareiii. Bill Gates, preşedintele companiei Microsoft, spunea într-un discurs ţinut în Tsinghua, la sfârşitul anului 1997, că domeniul cu dezvoltare prioritară în secolul al XXI-lea va fi descoperirea drumului către o mai mare interacţiune a computerelor cu oamenii.

Întrebarea care vine de la sine ar fi următoarea: pe măsură ce ordinatoarele se umanizează, oamenii mai rămân ei înşişi sau se transformă fără să realizeze în organisme numerice?

 

i Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 46.

ii Pr. dr. Nicolae Achimescu, Religii în dialog, Trinitas, Iaşi, 2006, pp. 405-406.

iii Chengyu Xiong, Digital and humanistic issues in communication, în McLuhan Studies: Issue 3, http://www.chass.utoronto.ca/mcluhan-studies.html.