Umorul sfinţilor

Cei care au oarecare cunoştinţe despre Sfântul Vasile cel Mare păstrează în mintea lor o imagine deosebită a acestui ilustru Părinte al Bisericii noastre, care-l prezintă ca pe un om cu trăire creştină aspră, cu educaţie sobră, cu profundă judecată teologică, cu scrieri de calitate, cu calităţi administrative care s-au impus şi au fost apreciate de-a lungul timpului. Imaginea aceasta este absolut corectă. Dar toate aceste harisme ale sfântului care ne îndeamnă să privim cu respect şi, de ce nu, cu teamă la această personalitate bisericească pot să-l facă pe Sfântul Vasile de neatins şi depărtat de sufletele noastre.

Din corespondenţa ierarhului de Cezareea Capadociei facem cunoştinţă însă cu un om comunicativ, cu un simţ al umorului neîntrecut. Dovadă stă o scurtă epistolă adresată unui creştin pentru a-i mulţumi fiindcă i-a trimis în dar peşte. Iată ce îi scrie arhiepiscopul omului darnic: „Cu multă plăcere am mâncat peştii de râu pe care mi i-ai trimis şi totodată m-am necăjit pentru cei care ţi-au scăpat din plasă. Însă, pentru mine, mai importante decât peştii sunt epistolele tale. Aşa că mai scrie-mi din când în când. Iar dacă-ţi este mai plăcut să taci, nu înceta să te rogi pentru noi“. (Augustin Păunoiu)