Umple-mă de bucurie, spunându-mi că ai fost la duşmanul tău

Dacă ai fost nedreptăţit de aproapele tău, adu-ţi aminte de David. Gândeşte-te la blândeţea şi la lipsa de răutate a acestui prooroc şi mânia care îţi arde sufletul va dispărea.

Spune-mi: din ce pricină ţi-e duşman fratele tău? Poate te-a înjurat? Poate a furat de la tine? Poate te-a nedreptăţit? Orice ţi-ar fi făcut, să nu întârzii să tai frânghia care te ţine legat de duşmănie. Dacă nu faci lucrul acesta astăzi, mâine va fi mai greu. Poimâine, şi mai greu. Cu fiecare zi ce trece, ruşinea ta va creşte şi odată cu ea, duşmănia va prinde rădăcini puternice în inima ta. E cu totul nechibzuit ca cineva să-şi facă dreptate singur Aţi suferit multe nedreptăţi, aţi fost jefuiţi, aţi fost vorbiţi de rău, aţi fost păgubiţi în cele mai grele prilejuri - vreţi să vedeţi pe duşmanul vostru pedepsit? Iată ceea ce vă va sluji, în schimb, să iertaţi. Dacă singuri vă faceţi dreptate şi vă răzbunaţi prin vorbe, sau prin fapte, sau prin blesteme, împotriva aceluia care v-a jignit, Dumnezeu nu va mai sta să vă răsplătească, pentru că, înşivă, aţi făcut aceasta. Şi nu numai că deloc n-are să vă răzbune, dar are să vă pedepsească fiindcă l-aţi supărat. În obştea omenească, dacă lovim robul altuia, stăpânul lui se supără şi ia drept o jignire adusă lui fapta noastră. Că suntem jigniţi fie de robi, fie de oameni liberi, datori suntem a aştepta judecata stăpânilor sau a judecătorilor. Aşadar, dacă între oameni e cu totul nechibzuit ca cineva să-şi facă dreptate singur, lucrurile stau altfel când Dumnezeu este acela care-i judecator. Vouă, El v-a poruncit atât: să va rugaţi pentru cel ce v-a jignit. Ce trebuie făcut cu aceasta, iată, El a poruncit să fie lăsat pe seama Sa, a Domnului! Cum vei fi socotit de Dumnezeu mucenic Umple-mă de bucurie spunându-mi că ai fost la duşmanul tău, l-ai prins în braţe, l-ai strâns cu iubire şi l-ai sărutat cu lacrimi în ochi. Chiar şi fiară dacă ar fi, purtarea ta îi va muia inima şi se va îmblânzi. În felul acesta, scapi de păcat, iar pe el îl câştigi, făcându-l să-şi prefacă ura în prietenie şi dragoste. Să nu-mi zici: „Este un om sucit, rău şi de neîndreptat, şi de aceea nu aş putea niciodată să mi-l fac prieten“. Oricum ar fi, nu poate fi mai rău decât Saul, care, deşi a fost salvat de multe ori de la moarte de David, s-a întors împotriva acestuia. Dar cu toate că Saul s-a purtat astfel, David l-a ajutat din nou, însă Saul nu s-a potolit şi a căutat să-l omoare iar, şi iar. Ce poţi să mai zici despre duşmanul tău? Că ţi-a intrat fără drept pe ogor? Că ţi-a furat animalele? Că şi-a bătut joc de tine? Că te-a înşelat? Cu toate acestea, nu a încercat să-ţi ia viaţa, aşa cum a încercat în repetate rânduri Saul cu David. Şi chiar dacă ar încerca să-ţi ia viaţa, tot David este mai presus de tine, căci, cu toate că a trăit în vremea legii mozaice, care nu era desăvârşită şi care învăţa: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte (Ieşire 21, 24), a ajuns la înălţimea înţelepciunii legii evanghelice: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi (Luca 6, 27). Pe când tu, de multe ori, te umfli de răutate, înfuriat de ceea ce ţi-a făcut duşmanul tău în trecut, David, neţinând cont de ce avea să-i facă Saul în viitor, nu înceta să-l ajute şi să-l salveze din orice primejdie. Pe cine salva mereu? Pe cel care căuta cu tot dinadinsul să-l omoare! Spune-mi, aşadar, cu ce anume te-a supărat vrăjmaşul tău? Ce ţi-a făcut de nu vrei să te împaci cu el? Ţi-a furat bani? Dar dacă tu înduri cu răbdare nedreptatea făcută, vei fi răsplătit de Dumnezeu foarte mult, ca şi cum ai fi împărţit acei bani la săraci. Pentru că fie dai milostenie săracilor, fie înduri nedreptatea, săvârşeşti aceeaşi faptă bună. A încercat, oare, să te omoare? Dacă tu te vei ruga pentru acel om ca Dumnezeu să-i ierte păcatele şi îl socoteşti binefăcătorul tău pentru păcatele pe care tu însuţi le-ai săvârşit, atunci vei fi socotit de Dumnezeu mucenic. Putem îmblânzi un animal, şi nu putem schimba un gând rău? Dar, pentru că socoteşti că nu este cu putinţă ca vrăjmaşul tău să-şi schimbe gândul rău ce îl are asupra ta, îţi voi spune doar atât: există vreun animal mai sălbatic decât leul? Cu toate acestea, şi pe el îl îmblânzesc oamenii. Dacă folosesc mijloacele potrivite, ei pot schimba chiar şi firea leului, transformându-l într-un animal liniştit şi blând ca o oaie. Crezi că tu, care ai puternicele arme ale iubirii şi smereniei, nu vei putea îmblânzi un om care, oricât de rău ar fi, este, totuşi, o fiinţă raţională, făcută de Dumnezeu după chipul Său? Ce răspuns vom da atunci când vom îmblânzi animale, dar nu şi oameni, chiar dacă blândeţea este împotriva firii animalului, iar sălbăticia împotriva firii omului? Dacă putem transforma firea, cum de nu putem schimba un gând rău? Cu cât duşmanul tău este mai sălbatic, cu atât mai mare va fi răsplata cuvenită ţie, dacă vei reuşi, cu răbdare şi insistenţă, să-l vindeci de răutatea sa. Să nu zicem: „Cutare m-a enervat“ sau „Cutare m-a făcut să spun cuvinte grele“. În toate cazurile, noi suntem vinovaţi pentru păcatele noastre. Căci dacă am fi oameni smeriţi, nu numai oamenii, dar nici măcar diavolii nu ar putea să ne înfurie. Ce să mai spunem despre oamenii care urăsc şi fac rău celor care nu le-au pricinuit nici un rău? „Nu-l pot suferi pe cutare“, zic ei. Sau: „Pe cutare nu-l pot înghiţi“. Şi dacă îi întreb de ce, nu prea au ce să-mi răspundă. Unde vor ajunge aceşti oameni? În ce stare se vor arăta dinaintea lui Dumnezeu, la Judecată? Cum se vor izbăvi de iadul cel veşnic, când sunt mai răi şi decât idolatrii? Şi uite, idolatrii, de multe ori, chiar dacă nu aşteaptă nici o răsplată, propovăduiesc iubirea şi bunătatea. Iar noi, creştinii, îi urâm pe cei pentru care Hristos S-a răstignit, pe cei cu care avem aceeaşi credinţă şi nădejde, pe cei împreună cu care alcătuim un singur trup - trupul teantropic al lui Hristos, adică Biserica. Iată de ce suntem din ce în ce mai slabi, pe când vrăşmaşul nostru, diavolul, este din ce în ce mai puternic. În loc să lucrăm împreună cu dragoste frăţească împotriva răului, luptăm unul cu celălalt. Să dea bunul Dumnezeu ca, prin harul Său, să alungăm din inimile noastre ura drăcească şi să dobândim dragostea cea binecuvântată. Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 7-8). (Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii)