Un adevărat ierarh, care urmează pildei lui Hristos
L-am întâlnit prima dată pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României acum câțiva ani în Cezareea Capadociei, unde slujea Sfânta Liturghie împreună cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. L-am vizitat de câteva ori la Palatul Patriarhiei și am avut întrevederi cu Preafericirea Sa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Cluj, precum și în Deva, unde venise să sfințească o biserică. L-am întâlnit de asemenea în conferințele preliminare din Constantinopol și Geneva organizate pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod. Din toate aceste întâlniri, imaginea care s-a format în conștiința mea despre Patriarhul Daniel este cea a unui înțelept și mare ierarh care își învață și zidește poporul cu smerenie.
Roadele slujirii Sale ca Patriarh se văd prin progresul care se poate observa la trei dintre cele mai importante niveluri ale vieții Bisericii Ortodoxe din România în vremurile grele și încercate pe care le trăim. S-a îmbunătățit nivelul studiilor în seminariile și facultățile de teologie, viața în parohii este mai bine organizată, iar în centrele monahale ale României vedem că se pune accentul pe viața lăuntrică mai mult decât pe orice altă lucrare exterioară. Îl admirăm pentru marea sa iscusință ca ierarh și pentru înțelepciunea cuvântului său cu care slujește neobosit Biserica Ortodoxă din România. Mai mult decât atât, Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a afirmat că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a arătat a fi și un sprijin al Bisericii Ortodoxe din întreaga lume. Cu adevărat, este un vrednic Întâistătător care a sprijinit instituția Bisericii Ortodoxe nu numai în țara sa, ci și în întreaga lume. În conferințele preliminare ale Marelui Sinod, la care s-a întâmplat să fiu prezent, am observat marele dar al acestui om al lui Dumnezeu de a sluji Biserica. Era mereu făcător de pace și încerca să păstreze unitatea și dragostea frățească dintre Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe.
Adevărul virtuții sale se descoperă în chip smerit și în contactul său personal cu ceilalți. Ori de câte ori m-am aflat în prezența sa sau am vorbit cu Preafericirea Sa, am putut observa adâncimea și bogăția educației sale teologice, un dar de mare preț pentru un ierarh care trebuie să reprezinte Biserica în chip vrednic și de la care se așteaptă un cuvânt de adevăr și înțelepciune care să propovăduiască oamenilor adevărul Evangheliei. Cu toate acestea, se distingea prin smerenie, căci, deși îi depășea pe cei din jur prin educația și formația sa, era mereu cumpănit și urma pravila drepților din Vechiul Testament, care spuneau că acela cuvios primește zece gânduri insuflate de Dumnezeu și numai unul se ridică pe buzele lui, iar pe celelalte nouă le ascunde în inima sa (Sirah 25, 9). De aceea, am văzut că aceia care se apropiau de Preafericirea Sa, printre care m-am aflat și eu, se simțeau mereu cinstiți în prezența sa, nestingheriți și încurajați să își aducă micul dar în vistieria darurilor Sfântului Duh care este Biserica, pentru a contribui la lucrarea zidirii sufletești a tuturor credincioșilor. Purtarea sa adeverește cuvântul Apostolului, „cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuși” (Filipeni 2, 3).
Ceea ce îl face deosebit pe un ierarh al Bisericii este această smerenie cu care îi cinstește pe toți cei care vin către dânsul pentru a le împărtăși un cuvânt ziditor. Știm că Preafericitul Părinte Daniel este un ierarh adevărat, căci urmează pildei lui Hristos, în prezența Căruia și fariseii, și vameșii, chiar și cei cu viață păcătoasă, cum era femeia samarineancă, s-au simțit cinstiți și I-au devenit ucenici și Apostoli. Întreaga slujire a înțeleptului Patriarh a fost cu putință pentru că a călcat cu credincioșie pe urmele lui Hristos, Arhiereul nostru, Care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 45) și, prin viața și cuvântul Său, a statornicit ca lege că „acela care slujește (în Biserică) este mai mare decât cel care stă la masă” (Luca 22, 27).
Văzând noblețea duhului Preafericirii Sale, nu putem decât să fericim Biserica lui Hristos din România pentru că are un ierarh atât de vrednic, neobosit și înțelept, care iubește pe Dumnezeu și Biserica Sa, care s-a predat pe sine luptei de a apăra Biserica și care va călăuzi turma credincioșilor la pășunile îndestulate ale darurilor Sfântului Duh și la limanul cel prealin al Împărăției Sale. (Arhimandrit Zaharia Zaharou, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“, Essex, UK)
Traducere în limba română de sora Fevronia, mănăstirea din Essex, UK