Un episod din istoria Mormântului Soldatului Necunoscut

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 01 Iunie 2011

După Primul Război Mondial, în faţa Muzeului Militar din Parcul Carol din Bucureşti au fost aduse rămăşiţele pământeşti ale unui soldat neidentificat, ca simbol al celor care şi-au dat viaţa pentru reîntregirea neamului românesc. Iniţial, mormântul a fost simplu, fără nici un simbol religios, situaţie care i-a determinat pe studenţii naţionalişti în frunte cu duhovnicul lor, preotul Nicolae Georgescu-Edineţ de la Biserica Curtea Veche - Sf. Anton, ca în data de 24 ianuarie 1933 să meargă în solemnitate la Mormântul Eroului Necunoscut pentru a depune o cruce de marmură. Gestul le-a fost interzis de forţele de ordine, care le-a spart crucea şi i-a arestat pe cei consideraţi instigatorii aşezării acestui simbol al creştinităţii. Patriarhul Miron Cristea şi teologi români au fost cei care i-a susţinut pe tinerii purtători ai crucii şi prigoniţi pentru dreptate. Ulterior, prin grija asociaţiei "Cultul Eroilor" şi cu binecuvântarea întâistătătorului ortodox român, la căpătâiul Eroului Necunoscut a fost aşezată o cruce cu patru feţe, către toate punctele cardinale, astfel făcându-se dreptate celui care a luptat pentru neamul românesc şi credinţa strămoşească.