Un fel de corupție din vremea lui Matei Basarab

Dacă privim la marile civilizaţii umane, de la Imperiul Roman până la puterile din perioada modernă, vom observa că nu s-au prăbuşit doar din cauza ameninţărilor externe, ci și din pricina slăbiciunii interne, a corupţiei, a eşecului de a-şi pune în practică valorile şi idealurile cu care se mândreau. Corupţia este mai rea decât prostituţia. Cea din urmă poate periclita morala individuală, însă cea de-a doua pune invariabil în pericol morala întregii ţări. Pilda de astăzi, luată din lumea medievală românească, vine să confirme aceste cuvinte.

Matei Basarab, domn al Țării Românești în 1632-1654, a fost unul dintre cei mai harnici şi pricepuţi conducători ce i-a avut Țara Românească în istoria ei zbuciumată. El a mărit şi a înfrumuseţat mult Curtea Domnească din Târgovişte şi pe cea din Bucureşti, dar a zidit și multe biserici. Totodată, s-a străduit din toate puterile sale ca în ţară să fie pace, oamenii să trăiască în bună înţelegere şi să aibă de toate. S-a îngrijit ca toţi să muncească şi să nu se înşele unii pe alţii, adică să trăiască în cinste şi cu dreptate.
Cu toate acestea, la intrarea în Curtea Domnească a lui Vodă s-a aflat odată un căpitan de strajă care nu lăsa pe nimeni să intre la domn, cu vreo plângere sau cu vreo treabă, dacă nu-i plătea şi lui ceva, ca un fel de bir. Sau, dacă omul acela, fie boier, fie slujitor, primea vreun dar de la voievod, căpitanul necinstit cerea să împartă cu dânsul. Mulţi credeau că are poruncă de la Matei Basarab să se poarte aşa.

Dar iată că într-o zi domnul Țării Românești a chemat la curte un tânăr dregător pentru sfat. Crezând că vodă vrea să-i dea vreun dar bogat şi scump, căpitanul de strajă a zis către acel dregător:
– Îţi dau voie să intri la Măria Sa numai dacă făgăduieşti că împarţi cu mine jumătate din ceea ce vei primi.

A stat dregătorul câteva clipe şi s-a gândit. Apoi a zis:
– Dacă aşa-i acum obiceiul şi altfel nu se poate, vom împărţi.

– Bine, pofteşte înăuntru.

Dregătorul a intrat în Curte; s-a sfătuit cu Vodă, la plecare însă a zis:
– Măria Ta, te rog să-mi dai patru palme, dar, ştii, zdravene!
– Patru palme? s-a crucit Matei Basarab de asemenea rugăminte. De ce?
– Am eu o socoteală cu cineva, a zâmbit dregătorul. Te rog, nu mă refuza: pălmuieşte-mă, Măria Ta.
Deşi nu-i convenea, vodă i-a împlinit ruga: i-a dat două palme. Şi, cu totul nedumerit, s-a oprit zicând:
– Auzi comedie! Un dregător să te roage să-l pălmuieşti… De ce?

Dregătorul a zis:
– Nu pot să spun, dar am nevoie de aceste palme.
– Mulţumeşte-te cu două.
 – Bine, Măria Ta. Și a plecat.

Foarte mirat, Vodă s-a uitat pe fereastră după acel dregător: doar va pricepe de ce i-a făcut o asemenea năstruşnică rugăminte. Şi ce a văzut? Ce-a auzit?

A văzut că, la poarta cetăţii, căpitanul de strajă l-a oprit pe tânărul dregător şi i-a zis răstit:
– Ei? Împărţim pe din două, cum ne-a fost vorba?
– Bucuros! a râs dregătorul. Şi i-a cârpit o palmă aşa de tare că l-a izbit pe căpitan cu capul de perete, de a văzut stele verzi. Apoi a adăugat, întru lămurire:
– Eu am primit două! Dacă primeam patru, îţi mai dădeam una. Dar Măria Sa s-a arătat cam zgârcit.
A pălmui un căpitan din gardă era un lucru foarte grav. De aceea, s-a făcut zarvă mare între străjeri. Mulţi au sărit să-şi apere căpitanul.

A coborât repede şi voievodul şi a întrebat cu supărare:
– Cum îţi îngădui, dregătorule, să-mi pălmuieşti căpitanul străjii?
– Măria Ta, a răspuns acela, ca să-mi îngăduie intrarea în curte, dumnealui, căpitanul, mi-a cerut să împart cu dânsul jumătate din ceea ce voi primi de la Măria Ta. Am primit două palme. Una i-am dat-o lui - împărţeală dreaptă, cum ne-am învoit.

Auzind, voievodul s-a luminat la faţă şi a zis, râzând:
– Ei, dacă-i vorba de învoială şi împărţeală dreaptă, nu mă amestec. Dar un căpitan ca acesta nu-i vrednic a sta strajă de încredere la poarta curţii mele domneşti. Locul lui este în ştreang. Că tot înşelând, s-ar putea să-i vină în minte a-l vinde şi pe voievod duşmanilor.

Şi uite aşa s-a descotorosit Matei Basarab de un slujitor setos de îmbogăţire pe căi necinstite.