Un fotbalist crescut în casă de preot
Astăzi începe, în Franța, Campionatul European de Fotbal 2016. Echipa națională a României va juca în meciul de deschidere, în această seară, pe Stade de France din suburbia pariziană Saint Denis, împotriva țării gazdă. Timp de o lună, până la marea finală din 10 iulie, EURO 2016 monopolizează media internațională. Românii urmăresc cu entuziasm echipa națională de fotbal, calificată la un turneu final după opt ani de absență. În atmosferă de sărbătoare sportivă, l-am vizitat pe Iulian Roșu, fotbalist campion en-titre al României cu AFC Astra Giurgiu, crescut într-o familie de preot. Împreună cu tatăl său, părintele Daniel Roșu, parohul Bisericii „Sfânta Treime”-Dudești din Protoieria Sector 3 Capitală, am vorbit despre viața sănătoasă, sportivă și duhovnicească.
La 22 de ani, mijlocașul ofensiv Iulian Roșu își clădește o carieră în fotbal, având un palmares impresionant. Cei 15 ani de muncă, antrenamente și copilărie sacrificată pentru performanță au fost încununați în sezonul 2015-2016, când a câștigat titlul de campion al României cu Asociația Fotbal Club Astra Giurgiu. În 2000, avea puțin peste 6 ani când a făcut primii pași în fotbal, la Steaua București. A parcurs toate etapele junioratului la clubul din Ghencea, parafând primul contract de profesionist în 2011, la vârsta de 17 ani. În primăvara acelui an „semnase” calificarea echipei naționale de juniori sub 17 ani (U17) a României la Campionatul European din Serbia, prin golul decisiv din lovitură liberă înscris în victoria 2-1 cu Ungaria. A jucat sub tricolor la acel turneu final U17, precum și la U19 și U21. În perioada 2011-2014, a făcut parte din lotul echipei Steaua București, obținând medaliile de campion al Ligii I (sezonul 2012-2013) și câștigător al Supercupei României (2013). După experiențe scurte la Săgeata Năvodari sau AS Clinceni, a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc la Rapid București și, începând cu martie 2015, la Astra Giurgiu, echipă cu care a câștigat Play-Off-ul Ligii 1, ediția 2015-2016, devenind campion național. În prezent, contractul cu Astra a expirat, iar Iulian caută o nouă provocare, fiind în contact cu mai multe cluburi din străinătate.
15 ani de fotbal înseamnă mii de ore de antrenament și sute de zile de cantonamente departe de familie. Atunci când colegii săi de școală profitau de anii copilăriei pentru a se juca, Iulian juca fotbal. Însă jocul de copil și jocul de fotbal nu sunt sinonime, ci paronime. Sportivii de performanță sacrifică ani din viață pentru a avea succes. Iar suportul familiei pentru a trece cu bine peste greutăți este esențial.
Despre importanța mediului în care crește un tânăr sportiv ne-a vorbit, din proprie experiență, preotul Daniel Roșu. Ca orice început, nu a fost ușor: „De la 6 ani până la 6 ani și jumătate, îmi cerea aproape săptămânal să îl duc la fotbal. Voia fotbal și voia la Steaua București. În perioada aceea, am cunoscut un prieten care avea în spate o carieră de sportiv și m-a îndrumat către clubul Steaua. Ne-a recomandat o grupă pregătitoare de șase luni, un fel de preselecție. Până la urmă, s-a dovedit a fi serios”, își amintește părintele Daniel, care la acea vreme slujea la Spitalul „Sfânta Maria” din București.
Cu timpul, au apărut și rezultatele, care l-au ambiționat. În toți acești ani, a reușit să îmbine școala cu fotbalul, educația cu disciplina. Pentru aceasta, este nevoie de mult efort din partea familiei. Un tânăr de școală generală pornește, uneori, de la cursuri direct la antrenament. Între timp, trebuie să mănânce, iar alimentația unui sportiv în creștere este esențială. În acest program, un membru al familiei trebuie să-i fie alături zilnic. Cum părintele avea și alte activități în timpul zilei, doamna preoteasă a fost cea care, de multe ori, îl ducea la școală, la antrenamente și îi aducea mâncare. Iar cel mai important aspect al formării tânărului este educația. În familia Roșu, cei trei copii - doi băieți și o fată - au fost educați să aprecieze normalitatea. În cazul lui Iulian, foarte importantă a fost susținerea psihologică și duhovnicească: „Într-o competiție, chiar dacă este un sport individual sau unul de echipă, sunt momente în care câștigi și momente în care pierzi. Spunea cineva că diferența dintre învingători și învinși este aceea că învingătorii merg înainte cu înfrângeri cu tot. Noi încercăm să digerăm cu mintea unui om matur aceste lucruri, dar cum să i le explici unui copil de 10-12-14 ani? Este important ca sportivul să simtă alături familia, să fie înțeles, mai ales că trece prin frământările adolescenței, au loc schimbări fizice și la nivel mental. Pe lângă toate acestea, se adaugă și frământările legate de competiție. Cred că foarte mulți sportivi nu reușesc să treacă, de multe ori, peste momentele grele și abandonează cursa”, afirmă părintele Daniel.
Cu o astfel de educație, Iulian a rămas aproape de Biserică. Preotul duhovnic la care merge pentru sfat este fost sportiv de performanță, care îi poate înțelege frământările și îl îndrumă la nevoie. L-am întrebat ce a însemnat pentru el faptul că a fost crescut în familie de preot, primind o educație creștină. Mi-a răspuns că nu se laudă cu credința sa, pe care o consideră firească: „Nu-mi place să mă laud sau să spun că sunt cel mai credincios om din lume. Departe de mine acest gând. Dar când sunt momente mai puțin bune, în fotbal, ca și în viață, cu siguranță găsesc un confort în credință. Mă ajută foarte mult să mă liniștesc și să-mi revin, în mare parte, după lucrurile mai puțin bune care se întâmplă în fenomenul acesta. Într-adevăr, și lucrurile bune care se întâmplă sunt sub slava lui Dumnezeu, că nu s-ar fi putut realiza nimic dacă nu intervenea El. Toată inspirația și toate lucrurile frumoase sunt datorită Lui. Educația pe care o primești, lucrurile pe care înveți să le faci altfel, să tratezi lumea așa cum ai vrea și tu să fii tratat”, a răspuns Iulian. A fi credincios reprezintă, pentru tineri, un motiv de batjocură din partea unora, iar el a simțit acest lucru, dar a trecut cu bine peste obstacole: „Din păcate, în societatea noastră nu este foarte apreciat faptul că ești cuminte sau liniștit. Ești, de multe ori, luat peste picior, dar face parte din viață și ne întărește. Am trecut peste aceste momente cu ajutorul lui Dumnezeu și al familiei. Cel mai greu moment pentru mine a fost la 17 ani, când am avut oferte din Occident și nu am putut pleca. Au urmat doi ani când am evoluat foarte puțin la Steaua și am acumulat destul de multe frustrări. Când ești tânăr de perspectivă, cel mai rău lucru este să nu joci. Dar am trecut peste, am încercat să găsesc echipa care să mă pună în valoare cel mai bine, am mers și în liga a doua, apoi la Rapid, după care am ajuns la Astra. În acest sezon, deși nu am jucat atât de mult cât aș fi dorit, am câștigat campionatul și simt că lucrurile merg spre bine, mulțumesc lui Dumnezeu”.
În ceea ce privește EURO 2016, speră ca România să se califice în fazele superioare ale competiției: „Îmi doresc să iasă din grupe, cel puțin. Sper că nu o să pierdem primul meci cu Franța. Poate sunt prea entuziast, deoarece nu am avut rezultate în ultimii ani cu echipa națională, dar la ce lot avem acum și la felul cum am arătat în preliminarii, cred că o să facem o figură frumoasă și o să ieșim din grupe”.
Iulian este un tânăr absolut normal, cu o viață sportivă sănătoasă și dorință de performanță. Iar educația frumoasă primită în cei șapte ani „de acasă”, precum și sprijinul acordat de familie de-a lungul anilor de fotbal l-au cizelat. Apropierea de Dumnezeu și de Biserică l-a făcut, după cum mărturisește, să treacă mai ușor peste probleme și să aprecieze mai mult realizările obținute. În 2000, când călca pe terenul de antrenament în Ghencea pentru prima oară, Iulian era adus de mână de tatăl său, preotul Daniel. Astăzi, părintele Daniel este tatăl fotbalistului Iulian Roșu. Se zice că există fotbaliști și jucători de fotbal. Atunci când ai, la 22 de ani, câteva medalii de campion în vitrină, cred că te poți numi, pe bună dreptate, fotbalist.