Un hindus îşi poate schimba religia, dar nu şi casta

Astăzi, mai mult ca oricând, oamenii nu mai pot trăi decât arareori izolaţi. Indiferent de cultura, religia sau profesia lor, cei mai mulţi dintre ei, prin natura împrejurărilor, sunt obligaţi să convieţuiască, să trăiască împreună. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă spaţiul hindus, ca şi cel apropiat acestuia, atât de dense din punct de vedere cultural, religios şi social. Ţinând seama de restricţiile de ordin comportamental şi social, de pildă, pe care le impune regimul castelor, se naşte cel puţin o întrebare fundamentală: cum poate să-şi păstreze "puritatea" un hindus conservator dintr-o castă superioară într-un mediu în care locuiesc deopotrivă aparţinătorii unor caste, culturi şi credinţe diferite?

Tributari imaginii noastre proprii despre societate şi cutumele ei, noi, europenii, percepem în general lucrurile altfel decât cineva apropiat culturii hinduse. În primul rând, uităm faptul că o mare parte a celor peste 80% dintre hinduşi trăiesc la ţară şi în oraşele mici. Acolo, ei respectă în cea mai mare parte normele impuse de regimul castelor. În acelaşi timp, chiar în marile oraşe, funcţionează în mare măsură acelaşi cod de reguli caracteristic fiecărei caste şi clase sociale. Nici aici oamenii nu trăiesc într-un "anonimat" vizibil, aşa cum se întâmplă în Europa sau în America de Nord. Dimpotrivă, în foarte multe cazuri, oamenii se grupează în cartiere în funcţie de casta căreia îi aparţin. Toţi cei care migrează dinspre sate spre oraşe se orientează, în general, spre acele zone în care locuiesc membri ai castelor din care ei înşişi fac parte (G. Schweizer, Ungläubig sind immer die anderen: Weltreligionen zwischen Toleranz und Fanatismus, Stuttgart, 1990, p. 251). Până astăzi, la început de mileniu al III-lea, cea mai mare parte a hinduşilor ignoră tot ceea ce vreo instituţie a statului încearcă să promoveze ca nou; casta rămâne pe mai departe suportul fundamental pentru hindus. Ea îl ajută pe hindus să supravieţuiască în marile aglomerări urbane, îl ajută să-şi găsească un post în serviciile publice, ea întreţine propriile spitale şi maternităţi. Şi astăzi, ca şi mai înainte, dat fiind faptul că o persoană nu este şi nu se comportă ca un individ, ci ca un membru al unei caste anume, democraţia nu funcţionează în India în sensul democraţiei occidentale. Într-adevăr, în mod oficial, în "cea mai mare democraţie a lumii", există alegeri libere, dar cei mai mulţi hinduşi acordă voturile candidaţilor politici în funcţie de casta căreia aceştia aparţin. După mai bine de jumătate de secol de independenţă, în India, nu se observă schimbări semnificative în ceea ce priveşte regimul castelor, aşa cum subliniază sociologul indian Rajendra Pandey (vezi Thomas Ross, Kasten: Indiens göttliche Ordnung, FAZ Magazin, 23.10.87, Heft 399, p. 60). Oricine a avut sau are o anume legătură cu religia şi cultura hindusă poartă în sine amprenta structurii castelor hinduiste. Faptul acesta este valabil inclusiv pentru cei care au alte credinţe, respectiv hinduşi ai căror părinţi şi strămoşi au renunţat la hinduism şi la sistemul castelor. E vorba, în primul rând, de sikhişti şi jainişti. Aceştia, având în permanenţă în vedere structura socială hinduistă, manifestă aceeaşi tentaţie, şi anume de a ierarhiza comunităţile de credinţă în grupări superioare şi inferioare, presupunând că în acest mod rezolvă problema convieţuirii sociale. Asemenea hinduşilor, sikhiştii şi jainiştii îşi aleg până azi soţii şi parteneri de profesie în funcţie de "castă", în funcţie de normele pe care trebuie să le respecte. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul budiştilor, cel puţin atunci când aceştia trăiesc într-un mediu apropiat sferei de influenţă a culturii hinduse, cum ar fi în Nepal. Desigur, aceştia se detaşează aparent de sistemul castelor, dar în realitate se comportă ca o "castă" proprie din punct de vedere social şi moral. De asemenea, în Sri Lanka, un budist se defineşte de cele mai multe ori nu doar ca un adept al religiei sale, ci şi ca un membru al unei "caste". Şi această mentalitate se resimte până la cele mai înalte nivele ale vieţii spirituale. Aşa se explică faptul că diferitele ordine monahale budiste îşi recrutează membrii din rândul acelora care provin dintr-o "castă" superioară, chiar dacă acest lucru contravine mesajului lui Buddha, conform căruia toţi oamenii se nasc egali. Acelaşi spirit de castă îl întâlnim, de asemenea, şi la musulmanii şi creştinii din India. De pildă, atunci când se căsătoresc în cadrul aceleiaşi comunităţi de credinţă, tinerii încă se mai interesează şi azi de casta căreia strămoşii partenerului au aparţinut odinioară, înainte de a se converti la islam sau creştinism. Musulmanii din Pakistan se simt mai strâns legaţi de tradiţiile culturale ale Indiei, iar regulile şi obiceiurile lor de viaţă sunt mai apropiate de cele ale hinduşilor decât de cele ale musulmanilor iranieni, turci sau arabi. Şi tot la fel, creştinii din India prezintă un comportament social mai apropiat de cultura indiană decât de cea europeană.