Un licăr de lumină în tabăra de la Tismana

Un articol de: Mariana Borloveanu - 05 Iulie 2011

În decorul dumnezeiesc ce străjuieşte Mănăstirea Tismana a mai coborât o rază de soare, o rază ce s-a conturat într-un "Licăr de lumină", o tabără de vară deschisă tuturor, o nebănuită lume a unei copilării de multe ori necunoscută în cotidian. Am întâlnit aici copii cu totul speciali, despre care profesoara Mihaela Stoica, directorul taberei, ne-a depănat adevărate file dintr-o carte cu poveşti de viaţă şi în acelaşi timp mi-a îngăduit să poposesc într-o lume pe care cu siguranţă n-am s-o uit niciodată.

Tărâmul acesta al credinţei şi al dragostei capătă o încărcătură spirituală aparte ori de câte ori Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, vine în mijlocul copiilor şi asta se întâmplă adesea, binecuvântarea ierarhului locului aducând alinare unor suflete împovărate înainte de vreme. Pentru a desluşi traiectul acestui proiect naţional, care reuneşte copii din toate zonele ţării, v-aş ruga să ne detaliaţi coordonatele Taberei de vară "Sfântul Nicodim" de la Tismana, pliată pe un proiect atât de amplu, care vine în ajutorul copiilor cu anumite probleme. Proiectul "Alege şcoala!" se desfăşoară în cadrul unui parteneriat între Patriarhia Română şi World Vision România, proiect care are ca scop combaterea abandonului şcolar şi prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative. Pe o perioadă de 12 săptămâni găzduim şi coordonăm acest proiect la Complexul Turistic "Sfântul Nicodim" de la Tismana. Alături de mine lucrează o echipă de şapte asistenţi, câte doi pe fiecare atelier şi un colaborator pe latura administrativă. Tabăra de creaţie "Licăr de lumină" este organizată pe trei ateliere: creaţie, pictură şi religios. Fiecare copil îşi alege preferenţial atelierul, în funcţie de abilităţile pe care le are şi ceea ce este foarte important este faptul că toţi socializează foarte bine între ei, indiferent că vin de la sate sau din oraşe. Aici redescoperim neprihănirea dintru început a copilăriei şi legăm prietenii de neuitat. Mulţi dintre copiii participanţi la tabără îşi manifestă părerea de rău la finalul perioadei de şedere aici în tabără. Şi pentru că orice cuvânt al nostru are o vibraţie aparte în sufletul lor, trebuie să fim foarte atenţi atunci când vorbim despre familie, neştiind care dintre ei au părinţi şi care nu. Ce ne puteţi spune despre misiunea echipei care coordonează acest proiect, punctând modalitatea în care se face selecţia copiilor şi ajungând la particularităţile unei comunicări specifice acestei categorii cu totul speciale? În această tabără vin copii cu nevoi speciale, cunoscuţi în primul rând prin proiectul "Hristos împărtăşit copiilor", cât şi prin programele de cateheză care se fac în cadrul parohiilor. Există mai multe criterii după care se selectează copiii care participă la acest proiect. Datorită mediilor din care provin aceşti copii, ne confruntăm cu situaţii nebănuite. Dar până la urmă acesta este specificul taberei. Avem în tabără copii care nu ştiu să scrie, care nu pot comunica atunci când intră în colectivitate, copii pentru care şcoala nu are absolut nici o semnificaţie. Din acest motiv, misiunea echipei care se ocupă cu trierea copiilor participanţi la proiectul "Alege şcoala!" este cum nu se poate mai grea. Noi, cei care finalizăm acest proiect, încercăm să le oferim copiilor tot ceea ce este mai frumos, pentru a le mângâia acest suflet rănit, rană pe care ei nu o conştientizează decât în momentul în care sunt într-o comunitate necunoscută lor. Şi-atunci misiunea noastră este să-i ajutăm să depăşească inhibiţia şi să lege uşor prietenii cu copiii din tabără. În săptămâna aceea pe care o petrecem împreună ne comportăm ca şi cum le-am fi părinţi, considerându-i propriii noştri copii. Partea sensibilă intervine la despărţire, atunci când îmbrăţişările noastre sunt îndelungi şi înlăcrimate. Pornind de la învăţătura Sfântului Apostol Pavel, "unde dragoste nu e, nimic nu e", cum percepeţi cele trei virtuţi ale moralei creştine: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea, în contextul întâlnirii cu aceşti copii? Aţi punctat un lucru esenţial. Fără-ndoială, dragostea este pe primul loc, având în vedere faptul că aici ne întâlnim cu acei copii mai puţin luaţi în seamă de societate. Şi-n fuga aceasta permanentă este important să ne coborâm la nivelul de înţelegere al acestor copii cu nevoi speciale. Eu însămi trăiesc o permanentă emoţie ori de câte ori vorbesc despre ei. Toţi cei care încercăm să salvăm aceste vieţi, nevinovate până la urmă, trebuie să avem credinţa desăvârşită că Dumnezeu a plămădit dragostea oamenilor cu un singur scop, de a fi răsplătită tot cu dragoste. Iar copiii aceştia minunaţi ştiu mai bine decât noi toţi să le reunească pe toate într-un mod atât de natural. Important este să reuşeşti să pătrunzi în sufletul lor, să te transpui în durerea lor. Este imposibil ca din copilăria noastră să nu fi păstrat fragmente care să se regăsească în copilăria acestora. Nici un individ din această lume nu cred că poate vorbi despre propria-i copilărie numai la superlativ. Dumnezeu are propria-i lucrare cu fiecare dintre noi şi noi toţi ne regăsim în sufletele acestor copii, pentru că doar Bunul Dumnezeu este cel care ne ajută şi ne insuflă momentele-cheie în care noi trebuie să fim lângă aceste suflete nevinovate, care au atâta nevoie de noi. Am aflat cu bucurie că Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu vine foarte des în mijlocul copiilor care se află în tabăra de creaţie "Licăr de lumină" de la Tismana. Cum au primit copiii binecuvântarea dăruită cu atâta dragoste de însuşi Mitropolitul Olteniei? Ne-a bucurat nespus întâlnirea cu ierarhul locului. Înalt Preasfinţia Sa ne-a binecuvântat tabăra şi a adus o rază de lumină printre aceste suflete cu nevoi speciale. Iar noi am simţit grija aceea părintească, de care cu toţii avem atâta nevoie. Înalt Preasfinţitul Irineu a dorit să se convingă personal de condiţiile din această tabără, de tot ceea ce înseamnă rugăciune, cazare, masă, atelierele specifice taberei şi dotarea acestora. A discutat atât cu profesorii, cât şi cu copiii, binecuvântându-ne pe fiecare în parte, discutând cu fiecare, aceştia impresionându-l cu gândurile lor sincere de copii şi cu imnul taberei, pe care l-au intonat după puterile lor, dar cu mare drag, în semn de aleasă preţuire. Chiar şi cu micile stângăcii, inerente vârstei lor, copiii s-au simţit minunat, fiind impresionaţi de apropierea şi căldura cu care ierarhul a rămas atâta vreme în mijlocul lor. Dacă mici amănunte din tabără se mai pot uita, avem convingerea că nici unul dintre ei nu va uita această caldă binecuvântare. Pe lângă problemele emoţionale ale celor prezenţi aici, am înţeles că aveţi şi copii care se confruntă cu mari suferinţe trupeşti şi pentru care acest gen de tabără este mai mult decât o alinare. Cum se comportă aceştia în colectivitate? Înainte de a lua copiii în tabără, noi cerem tot felul de recomandări cu putinţă, astfel încât ajunşi aici să nu ne confruntăm cu nici un fel de probleme. În general, în aceste tabere vin copii cu afecţiuni mai uşor de supravegheat, dar am avut şi cazuri care, depăşind momentul critic, s-au adaptat destul de bine. Am avut în seria trecută un copil bolnav de leucemie, căruia am avut grijă să nu-i lipsească nimic, dar ceea ce ne-a impresionat cel mai mult a fost căldura cu care ceilalţi copii l-au acceptat în mijlocul lor. Dacă în prima seară a plâns şi ne privea nedumerit de ceea ce i se întâmplă, pe parcursul taberei s-a integrat nesperat de bine şi a făcut echipă cu toţi ceilalţi. Bineînţeles că am avut grijă ca încă din primul moment acesta să simtă toată dragostea şi deschiderea noastră. Ce înseamnă fiecare zi petrecută în mijlocul acestor copii? Cu fiecare dimineaţă le redescoperim zâmbetul. Ne rugăm împreună, mâncăm împreună, lucrăm împreună în atelierele special amenajate pentru aceste categorii de copii şi încercăm să-i ajutăm să înveţe a preţui prietenia şi frumuseţea sufletească a celor care se reunesc în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Avem convingerea că şi dragostea cu care le venim în întâmpinare acestor vlăstare vine de undeva din ceruri, spre a încununa această jertfă bineplăcută lui Dumnezeu. Începând de la cei care gândesc, anticipând toate etapele acestui proiect şi până la noi, cei care trăim fiecare clipă într-o manieră aparte, pe care de multe ori o păstrăm numai şi numai pentru noi. Trebuie să avem mare grijă de fiecare gest, de fiecare cuvânt, pentru că aceşti copii preiau stările noastre şi se comportă ca atare. Aici trebuie să uităm de propriile sentimente, de propriile probleme, lăsând totul acasă, în gară, în urmă... iar când ajungem în faţa copiilor trebuie să fim numai zâmbet. Am convingerea că într-un astfel de loc, asemenea taberei de la Tismana, copiii ajung la un moment al adevărului care întrece orice imaginaţie. Aţi trăit o astfel de clipă? În fiecare moment petrecut în tabără te confrunţi cu o trăire inedită. Aici copiii au avut prilejul să descopere jocurile specifice celei mai frumoase copilării, o copilărie fără role şi fără internet. M-a impresionat foarte mult o fetiţă care, în timpul unei activităţi în care copiii trebuiau să dezvăluie ce le place cel mai mult, a mărturisit în faţa tuturor că ei îi place să dea cu mătura. Pentru a evita o reacţie nedorită a celor cincizeci de copii care erau de faţă, am aplaudat-o cu toţii pentru curajul ei. Vă daţi seama ce grea lecţie de viaţă se ascundea în spatele acelui destin: o fetiţă care n-avea nici o vină pentru că nu auzise de aspirator sau de internet şi pe care simplul măturat o înveselea. Fără cuvinte! Eu ştiu că toţi copiii sunt frumoşi şi buni, vorbind însă despre acei copii cu probleme comportamentale care îi pune în dificultate, aţi putea să ne vorbiţi şi despre un astfel de caz? Am avut într-adevăr şi copii pe care i-am intuit încă din primele zile ca având un comportament mai rebel. Se luptau cu ei înşişi să se poată integra în comunitate. Ei, de fapt, aveau un fond bun, erau copii care aveau un permanent contact cu biserica, doar că simţeau nevoia să iasă în evidenţă. La atelier, pe terenul de sport, ei erau tot timpul în centrul atenţiei, până când într-o zi, Dumnezeu i-a smerit în urma unui joc în care ei au fost nevoiţi să părăsească echipa. La festivitatea de premiere de la sfârşitul taberei am avut însă o mare surpriză. Supărată fiind din cauza unui deces al unei persoane dragi, eram ceva mai tristă decât de obicei. Dintr-odată m-am trezit cu cei cinci neastâmpăraţi în faţă şi, fără nici o reţinere, mi-au cerut iertare pentru toate năzbâtiile pe care le-au făcut. Nu vă daţi seama ce mare bucurie am trăit realizând că efortul meu de a-i aduce pe drumul cel bun s-a conturat în numai şapte zile, ajungând în final să mă perceapă nu ca profesor, ci ca prieten. La rândul meu le-am scris câteva versuri, pe măsura vârstei lor şi am rămas împreună la focul de tabără. Am înţeles atunci cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, lăsând să se vadă partea frumoasă a sufletului, indiferent de momentele pe care le trăim. Focul de tabără este cel mai frumos, dar fiind una dintre cele mai plăcute surprize pe care noi le oferim copiilor. Aceştia trăiesc în acele clipe o multitudine de stări: unii cântă, se bucură, aplaudă, alţii plâng copleşiţi de emoţii, multe dintre lacrimile lor ascunzând nebănuite tristeţi. Menirea noastră este să coborâm acolo, în lumea lor, şi să ne bucurăm împreună.