Un mare ctitor al Mănăstirii Sihăstria şi al schiturilor ei
Cu adâncă tristeţe am aflat că vineri, 24 octombrie 2014, pe când lumina unei noi zile inunda Valea Sihăstriei, de pe un pat de spital, stareţul şi noul ctitor al Mănăstirii Sihăstria s-a mutat la o nouă viaţă, în lumina cea neînserată a Împărăţiei Preasfintei Treimi.
Părintele Arhimandrit Victorin Oanele s-a născut la 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia, primind la botez numele Vasile. A copilărit şi s-a format într-o familie numeroasă şi evlavioasă, într-o zonă de o rară frumuseţe a naturii, împodobită atunci încă de multe aşezări monahale vestite prin părinţii îmbunătăţiţi şi cu viaţă sfântă, care erau căutaţi pentru rugăciune şi sfat, mai ales în duminici şi sărbători, de numeroşi pelerini veniţi din întreg ţinutul Vrancei. Printre aceşti pelerini, adeseori s-a aflat şi fratele Vasile Oanele, însoţit de părinţii săi Toader şi Safta. Astfel s-a născut de timpuriu în sufletul său dorinţa de a păşi pe urmele pustnicilor „întraripaţi cu dumnezeiescul dor“.
După un scurt timp petrecut la Schitul Tarniţa din Munţii Vrancei (1951), în preajma renumitului pustnic Nil, fratele Vasile Oanele, primul din cei şase copii ai familiei, şi-a continuat itinerarul său duhovnicesc în Munţii Neamţului, intrând pentru o vreme în obştea Schitului Tarcău.
După îndeplinirea stagiului militar şi după o matură deliberare, la 3 mai 1952, intrând pe poarta Sihăstriei (devenită din 1947 mănăstire de sine stătătoare), a aflat, în preajma marilor duhovnici de aici, locul doririlor, ostenelilor şi împlinirilor sale duhovniceşti.
Primind chipul cel îngeresc al călugăriei, la 18 octombrie 1953, prin mâinile smeritului şi rugătorului stareţ protosinghel Ioil Gheorghiu, sub mantia ieromonahului Daniil Sandu Tudor, monahul Victorin Oanele şi-a împletit propria sa viaţă într-o îngemănare unică şi roditoare cu viaţa Mănăstirii Sihăstria, devenită de acum şi până la sfârşitul vieţii sale unica sa chinovie şi marea sa iubire.
Hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Neamţ, în ziua de 18 octombrie 1954, de către fostul Patriarh al Bulgariei, Maxim, aflat într-o vizită oficială în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, şi ieromonah la 29 august 1971, cu prilejul hramului Mănăstirii Secu, de către Episcopul-vicar de la Iaşi, Irineu Crăciunaş Suceveanul, părintele Victorin s-a găsit până mai ieri într-o permanentă şi jertfelnică slujire. Îndeplinind cu credincioşie şi dăruire aproape toate ascultările dintr-o mănăstire: arhondar ospitalier, magazioner priceput, bucătar dăruit, ghid înţelept, secretar competent, bun profesor la şcoala monahală, dar mai ales harnic şi iscusit econom vreme de aproape 20 de ani, şi trecând victorios peste marile încercări şi greutăţi provocate de cumplitul decret comunist 410 din 1959, care a lăsat vatra mănăstirii aproape pustie, părintele Victorin a fost chemat de către vrednicul de pomenire Patriarhul Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, la demnitatea de stareţ al sfintei Mănăstiri Sihăstria, în ziua de 13 noiembrie 1972, la sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, mare păstor al Bisericii şi apologet al vieţii monahale.
În anul 1980, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ţinând cont de pregătirea sa teologică: absolvent al Seminarului Teologic (1952-1955) şi licenţiat în teologie (1971-1975) cu teza „Chipul duhovnicului ortodox după Sfinţii Părinţi şi Pravilele bisericeşti“, precum şi de bogata şi curajoasa lui activitate, i-a acordat rangul de arhimandrit.
Cei 42 de ani de osteneli neîntrerupte în fruntea mănăstirii au însemnat pe de o parte cea mai lungă stăreţie din istoria de trei veacuri şi jumătate a Sihăstriei lui Atanasie, cum s-a numit ea la început, iar pe de altă parte, cea mai prosperă perioadă din punct de vedere economic, edilitar şi administrativ, precum şi timpul unei intense înfloriri duhovniceşti prin rugăciunea şi lucrarea unor mari părinţi cu viaţă sfântă cum au fost: ieroschimonahul Paisie Olaru, arhimandriţii Cleopa Ilie, Partenie Buşcu, Damaschin Barbacaru, Ioanichie Bălan, protosinghelii Casian (Onufrie) Frunză, Ioil Gheorghiu, Veniamin Barbacaru, Clement Hotnog, Varsanufie Lipan, Calinic Lupu şi alţii.
Ajutat de marii duhovnici ai mănăstirii, pe care i-a apărat şi ocrotit de persecuţiile şi îngrădirile agresive ale regimului comunist potrivnic Bisericii şi mai ales monahismului, dăruit cu un autentic spirit gospodăresc, părintele Victorin Oanele a transformat smerita aşezare monahală de altădată într-una dintre cele mai cunoscute mănăstiri româneşti, apreciată în acelaşi timp în întreaga lume ortodoxă şi căutată pentru prestigiul ei duhovnicesc, fiind o pildă de îmbinare armonioasă a vieţii liturgice cu activitatea gospodărească, a îndrumării duhovniceşti a pelerinilor cu ospitalitatea arătată lor.
Consolidarea şi înfrumuseţarea bisericii vechi, zidirea noii Biserici-catedrale „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla“, în care este prohodit acum, casele oficiale şi chiliile, trapezele şi casele pentru pelerini, consolidarea şi restaurarea clopotniţei, gospodăriile anexe, beciurile şi magaziile, atelierele, grădinile, stâna, podurile, drumurile, porţile şi gardurile temeinice, întinse pe kilometri întregi, precum şi multe alte împliniri din Mănăstirea Sihăstria vorbesc despre hărnicia, priceperea, tenacitatea şi jertfelnicia părintelui arhimandrit Victorin.
Pecetea hărniciei părintelui Victorin s-a imprimat şi la schiturile afiliate Mănăstirii Sihăstria. Schitul Sihla, care este astăzi mănăstire, are propria sa istorie, legată fără îndoială în ultimele decenii de activitatea părintelui Victorin, care, pentru curajul de a fi ridicat aici clădiri noi şi mari, a fost pedepsit de autorităţile comuniste în anul 1983 cu exilul la Mănăstirea Râşca. De asemenea, părintele Victorin este ctitor şi la schiturile: „Sfântul Mina“ de lângă Târgu Neamţ, „Sfântul Daniil Sihastrul“ din Munţii Sihlei, „Înălţarea Sfintei Cruci“ de la Poiana lui Ioan, „Sfânta Teodora“ din Codrii Paşcanilor, sau „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ de la Boureni, unele dintre ele reînnoite pe foarte modeste începuturi anterioare, iar altele nou înfiinţate după anii 1990, în perioada când Noi păstoream Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La aceste schituri a construit biserici noi, paraclise, case monahale, turnuri-clopotniţă cu clopote turnate cu multă cheltuială şi măiestrie în ţări străine, a amenajat drumuri de acces şi gospodării, iazuri de peşte şi a plantat livezi şi viţă-de-vie.
S-a spus uneori despre părintele Victorin că s-a îngrijit prea mult de cele ale Martei. Însă cine l-a cunoscut îndeaproape ştie că toată această neobosită activitate a izvorât din dorinţa de a asigura părinţilor şi fraţilor din obştea mănăstirii, pelerinilor şi vizitatorilor Mănăstirii Sihăstriei condiţii bune şi civilizate de cazare, de hrană şi de participare la slujbele şi rânduielile bisericeşti.
Dacă în calitate de econom al mănăstirii s-a îngrijit cu atenţie şi dragoste de cei peste 130 de monahi bătrâni neputincioşi, izgoniţi în anul 1959 din mănăstirile lor şi adăpostiţi în azilul organizat la Sihăstria, mai târziu, ca stareţ, a zidit case pentru pelerini şi trapeze sau săli de mese, cultivând şi promovând tradiţia mănăstirilor noastre româneşti, unde ospitalitatea este una dintre principalele fapte ale iubirii creştine.
A primit în obştea Mănăstirii Sihăstria, în îndelungata sa stăreţie, sute de fraţi, peste două sute dintre ei fiind tunşi în monahism în vremea stăreţiei sale. Pe foarte mulţi dintre ei i-a trimis la studii teologice, la seminar sau la facultate, susţinându-i moral şi financiar.
A susţinut activitatea cărturărească şi editorială a mănăstirii, a iubit frumuseţea Casei lui Dumnezeu, înnoind şi împodobind biserica acesteia cu veşminte şi odoare alese, susţinând şi încurajând cântarea bisericească, predicile şi cuvântările bine pregătite. Oferea gratuit prânz şi cină sutelor de pelerini veniţi la Sihăstria şi ajuta o mulţime de familii sărace din zona Neamţ şi din alte părţi, fiind un stareţ harnic şi darnic.
Numeroşi călugări formaţi în atmosfera de rugăciune, smerenie şi ascultare din Mănăstirea Sihăstria au ajutat după anul 1989 la renaşterea multor mănăstiri şi schituri din ţară, desfiinţate de regimul comunist, sau la întemeierea unora noi, în zone unde se simţea imperios nevoia acestora. Unii monahi au fost chemaţi să ajute la diferite activităţi în administraţia bisericească, alţii au ajuns în comunităţi monahale de peste hotare (la Sfântul Munte Athos, în Ţara Sfântă etc.).
În timpul stăreţiei sale, Mănăstirea Sihăstria a fost vizitată de numeroşi întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe surori şi de mari ierarhi ai lumii ortodoxe. Astfel, în anul 1995, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Partenie al Alexandriei, Patriarhul Pavle al Serbiei, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, Arhiepiscopul Hristodulos al Atenei şi Întregii Elade, Sava al Varşoviei, Ioan al Kareliei, aflaţi în România cu ocazia împlinirii a 110 ani de autocefalie şi 70 de ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române, au poposit, la invitaţia Noastră, în acest loc plin de mireasma sfinţeniei şi a rugăciunii.
Doi ani mai târziu, în anul 1997, a trăit cu intensitate bucuria sfinţirii Altarului noii Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla“, eveniment la care am invitat pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, şi pe vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist al României, înconjuraţi de o mulţime de ierarhi din ţară şi străinătate.
Dornic să cunoască viaţa bisericească şi mănăstirească din alte părţi ale lumii, a efectuat pelerinaje la Ierusalim şi în Ţara Sfântă, Grecia, Italia, Ucraina şi de mai multe ori la Sfântul Munte Athos. În prima sa călătorie la Athos, în anul 1977, însoţit fiind de părintele Cleopa Ilie, de părintele Ioanichie Bălan şi de părintele Vartolomeu Florea, l-am întâlnit la Mănăstirea Grigoriu.
De asemenea, păstrăm cu recunoştinţă amintirea primirii Noastre în obştea Mănăstirii Sihăstria, în anul 1987, când părintele Cleopa Ne-a fost naş de călugărie, iar părintele stareţ Victorin Ne-a tuns în monahism, la slujba de priveghere a sărbătorii Schimbării Domnului la Faţă (5 spre 6 august). În cei aproape 18 ani de arhipăstorire a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Ne-am bucurat de colaborarea, dragostea şi adeseori de sfatul duhovnicesc al părintelui stareţ Victorin, căruia îi aducem şi acum un profund, fiesc şi părintesc omagiu.
În aceste momente când părintele nostru Victorin Arhimandritul se adaugă părinţilor din cimitirul Mănăstirii Sihăstria, plin de sfinţi şi cuvioşi părinţi, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morţii şi Domnul vieţii, să răsplătească îndelungata şi jertfelnica sa slujire, smerenia sa, ostenelile sale ştiute şi neştiute, dragostea şi ospitalitatea sa cu darul iertării păcatelor şi al vieţii veşnice, aşezând sufletul lui în ceata sfinţilor Săi slujitori, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
† Daniel
Patriarhul României
Mesaj de condoleanţe transmis la slujba de înmormântare a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria, judeţul Neamţ, duminică, 26 octombrie 2014.