Un pictor cum n-au fost mulți: Dan Hatmanu

Încă dintru începuturile slujirii mele ca arhidiacon la Catedrala Mitropolitană din Iași (1990) am aflat acolo o frumoasă tradiție eclesială, cu un sobor de părinți care aveau mulți ani de liturghisire, iubind această veche Cetate a Moldovei și pe cei întâl­niți în calea vieții lor.

Odată cu trecerea timpului, în cei șaptesprezece ani pe care i-am petrecut la Iași, întâlneam adeseori armonie și comuniune; credincioșii iubind Biserica, respectându-i pe slujitorii ei, fiind prezenți la sfintele slujbe și mai ales arătând prin faptele lor nobila misiune a creștinului în cetățile moderne, supraaglomerate și agitate.

Tot în Iași am cunoscut nume­roși oameni de cultură, cu diferite prilejuri, la sărbătorile Bisericii, mai ales la hramul măreței catedrale, prăznuit la data de 14 octombrie, dar și la lansări de carte, colocvii, simpozioane, vernisaje, expoziții ș.a.

Mărturisesc cu recunoștință că am fost introdus în atmosfera acestor evenimente culturale de domnul Grigore Ilisei, fiu de preot cu obârșii fălticenene și condeier neîntrecut care mi-a făcut primele invitații la astfel de momente importante. Cu aceste ocazii aveam să descopăr oameni speciali, scriitori, muzicieni, artiști plastici, dar și admiratori ai lor, întrucât adeseori lansările de carte de la Iași adunau laolaltă zeci sau sute de persoane, ceea ce arăta că un literat era apreciat la adevărata lui valoare, după cum și merita. La fel se întâmpla când era vernisată o expoziție de pictură a unui artist, dintre cei hăruiți de Dumnezeu, pentru a-i bucura pe alții.

Într-un astfel de fericit context l-am cunoscut și pe marele pictor Dan Hatmanu. Tot Grigore Ilisei îmi făcuse poftire la o expoziție pentru care ostenise. Fusese organizată într-un spațiu din zona Piața Unirii, la Galeriile Cupola. Veniseră acolo prieteni de-ai artistului, critici de artă și oameni care apreciau pictura și arta, în general.

Dan Hatmanu era și este considerat între marii pictori ai Cetății celor Șapte Coline. Călcase pe urmele altor artiști pe care îi avusese profesori la Școala de Arte Frumoase din Iași, între ei Ion Irimescu, apreciatul sculptor român, dar mai ales renumitul pictor Corneliu Baba, mentorul său, care i-a fost nu doar profesor, ci și adevărat prieten, recunoscând mai târziu valoarea ucenicului său.

La Iași s-au distins de la Corneliu Baba încoace pictori talentați, de mare anvergură, cum ar fi: Călin Alupi, Ștefan Eugen Boușcă, Victor Mihăilescu-Craiu, Nicolae Popa, Adrian Podoleanu, Dimitrie Gavrilean, Costache Agafiței, minunatul Constantin Radinschi, Liviu Suhar și alții asemenea.

Deși nu era așezat în aceeași galerie, îl pomenesc și pe neobositul zugrav Vasile Ilucă, cel bun și harnic întru ale penelului și condeiului.

Ucenicind pe lângă artiști faimoși, Dan Hatmanu avea să urce către sublima Agoră a culturii treaptă cu treaptă, bucurându-se de priveliști negrăite, dar și de aprecieri cvasiunanime. Aflându-se pe acest munte înalt, Dan Hatmanu a văzut peisaje pe care alții de-abia le observă, așezându-le pe pânză sau în grafică și făcându-se pildă altora prin modul în care a pus în lucrare harul special primit de la Dumnezeu.

Școlit apoi la Sankt Petersburg, la Academia Repin din Leningrad (1962-1963) și la Academia Liberă din Paris, de unde a continuat la Institutul Inter­național de Studii Pedagogice din Sèvres, avea să învețe nesățios din tainele artei, aducând, odată cu întoarcerea sa în România, experiența și noutatea în materie de pictură pe care le dobândise în acele ținuturi. Așa se face că, în locul sutelor de portrete realizate până la acea vreme pentru prieteni și apropiați, Dan Hatmanu aduce noutăți pe care le-a dobândit din marea pictură rusească ori din cea franceză.

De asemenea, multe dintre picturile sale merg în profundum și sugerează idei filosofice, invitându-te să meditezi profund pentru a înțelege mesajul pe care pictorul îl adresează celor care vor admira operele sale.

În ceea ce mă privește, voi păstra într-un sipet special al inimii amintirile care mă leagă de Dan Hatmanu. Era un om tăcut, vorbea puțin, chiar la propriile vernisaje, spunea lucruri esențiale și prefera să scrie cu penelul pe pânză. Era poate inspirată această abordare a lui, ca nu cumva să se piardă ușor cuvintele, cum se pierd uneori, preferând imaginea lor pe pânză.

Îmi amintesc cu drag de călătoria pe care am făcut-o la Fălticeni împreună cu el și cu doamna sa, Maria, colega lui la Școala de Arte Frumoase din Iași și apoi tovarășă de viață ani îndelungați, cu scriitorul Grigore Ilisei și doamna sa, Ecaterina. Pe lângă popasul de la Muzeul Ion Irimescu, am vizitat Capela (Paraclisul) proaspăt pictată a Colegiului „Nicu Gane” din Fălticeni. Am admirat pictura și, întrucât îl cunoșteam îndeaproape pe pictorul Gabriel Constantin Nechita, l-am întrebat ce notă îi oferă acestuia. S-a uitat cu atenție, s-a mai rotit încă o dată printre spațiile pictate și mi-a spus: „Merită nota 10”. Aceleași cuvinte le-a spus și soția lui, doamna Maria Hatmanu, critic de artă și vechi muzeograf la Palatul Culturii din Iași.

La Colegiul „Nicu Gane”, Grigore Ilisei a vorbit cu ardoare, împărtășindu-ne din „apa cea vie a sufletului românesc”.

Am făcut atunci un popas și în casa părinților mei.

De asemenea, nu voi uita vizitele la atelierul din strada Armeană, acolo unde picta de dimineața și până seara, reușind să pună pe pânză revelațiile hărăzite sufletului său. I-am solicitat să-mi picteze câteva tablouri, unul dintre ele reprezentând Catedrala Mitropolitană din Iași, altul Schitul Vovidenia, câteva portrete și grafică cu cele două biserici din Rădășeni, Biserica Sfinților Mercurie și Ecaterina și Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel. De altfel, aceste două grafice au și fost publicate în monografia dedicată satului Rădășeni, lucrare al cărei succes a fost sporit și de contribuția semnată de Dan Hatmanu.

Îmi amintesc de participarea mea la centenarul maestrului Ion Irimescu. Au fost evenimente distincte atât la București, cât și la Fălticeni, cu participarea preșe­dintelui țării, a unor slujitori bise­ricești și demnitari importanți, dar și personalități din elita culturală. La Fălticeni a fost prezent și Dan Hatmanu, în calitatea sa de fost student al sculptorului omagiat. Avea o ținută exemplară, de nobil veritabil, cuvinte așezate, vorbe de duh și umor fin. N-au lipsit: Grigore Ilisei, Dan Hăulică, Răzvan Theodorescu, Constantin Ciopraga, Ioan Opriș.

Rareori se întâmplă unui om să participe la centenarul cuiva, mai ales al unei personalități care a răspuns cu șarm urărilor și discursurilor aniversare.

Printre amintirile mele se află și clădirea Primăriei din Iași (fostul Palat Roset-Roznovanu), împodobită cu portretele unora dintre primarii Cetății Iașilor, imortalizați în culori de către Dan Hatmanu. Aceste picturi împodobesc Sala de Onoare a Primăriei, unde se organizează adeseori festivități speciale, la care sunt prezente marile personalități din țară, dar și de dincolo de granițe.

De altfel, Primăria din Iași avea să-l numească, în 2018, între personalitățile Anului Centenar și pe maestrul Dan Hatmanu, iar seria de albume „Iași, oameni ai Cetății - artiști plastici” îi dedică un loc special.

Un alt moment legat de Dan Hatmanu este acela al aducerii într-o zi la Reședința Mitropolitană din Iași a unui preafrumos portret pe care pictorul l-a realizat Mitropolitului Daniel. Când l-am văzut, nu puteam să fac diferența: dacă tabloul este pictură sau fotografie, atât de bine executat, atât de frumos coloritul, atât de măiastru penelul, încât am rămas fără cuvinte. Aceeași apreciere au simțit-o și cei care l-au văzut atunci, fiind una dintre ofrandele inimii pictorului pentru Biserică.

A realizat și alte portrete ale slujitorilor Bisericii. A avut legături cu ierarhi, preoți, monahi, a călătorit pe la mănăstiri, a poposit în mijlocul obștilor și a ascultat învățând și din experiența părinților săi, învățători din Ținutul Hârlăului, de la care a deprins dragostea față de Dumnezeu și de țară, față de istoria pământului românesc, de cultură și adevăratele valori.

Valoarea lucrărilor lui Dan Hatmanu a fost apreciată pe plan național de către Academia Română și de unele instituții ale statului român, cum ar fi Ministerul de Externe, dar și la nivel internațional, mai mulți demnitari exprimându-se admirativ cu privire la picturile sale, care și-au găsit loc în sediile UNESCO și ONU, la ambasade și locuri importante din întreaga lume.

A fost prezent în numeroase expoziții personale și de grup, în țară și-n străinătate, iar mulți admiratori ai penelului său inconfundabil au operele lui în colecții particulare.

Acum, Dan Hatmanu se bucură de vederea negrăitelor frumu­seți din Împărăția lui Dumnezeu. Și pentru că a dorit să așeze parte din aceste preaminunate priveliști pe pânză, cred că se va bucura, după cum și merită, de răsplata celor care bine au întrebuințat talanții, înmulțindu-i și făcându-i folositori altora.