Un preot şi un inginer despre utilizarea şi efectele noilor tehnologii

În primele decenii ale noului mileniu, odată cu generalizarea tehnologiilor de comunicare digitală la nivel global, a crescut şi numărul studiilor, anali­zelor, statisticilor şi son­dajelor privind efectele noilor tehnologii, benefice sau nocive, asupra persoanelor şi societăţii. Sociologi, psihologi, antropologi, ingineri, informaticieni, specialişti în ştiinţele comunicării şi neuroştiinţe, dar şi pedagogi şi teologi formulează perspective despre impactul lumii virtuale asupra comportamentului tinerei generaţii, dar şi asupra tuturor oamenilor.

S-au tradus şi la noi, din limbi de circulaţie internaţională, mai ales în perioada recentă, în care învăţarea online şi digitalizarea administrativă au fost impulsionate de valurile succesive ale pandemiei, mai multe cărţi remarcabile despre impactul noilor tehnologii. Amintim aici doar câteva titluri, de la diferite edituri: Patti M. Walkenburg & Jessica Taylor Piotrowski, Generaţia digitală şi dependenţa de media, Niculescu, 2017, Jean M. Twenge, Generaţia internetului, All, 2018, Jean-Claude Larchet, Captivi în internet, Sophia, 2018, Manfred Spitzer, Demenţa digitală, Humanitas, 2020, Nicholas Carr, Superficialii: efectele internetului asupra creierului uman, Publica, 2012, şi Cuşca de sticlă. Automatizarea şi noi, Publica, 2014, Gary Chapmann şi Arlene Pellicane, Creşterea copiilor în era tehnologiei: Copii sociabili într-o lume a ecranelor, Casa Cărţii, Oradea, 2018.

Dar şi în mediul academic românesc au fost elaborate sinteze, pe baza lecturilor şi a experimentelor pe subiecţi autohtoni, din perspective mono sau pluridisciplinare. Am ales aici două cărţi publicate în timpul perioadei pandemice, în care se întrevăd direcţii de înţelegere şi dominare a fenomenelor, în raport cu viaţa religioasă a oamenilor. Unul dintre autori este preot şi profesor de teologie deschis către universul virtual, celălalt este inginer, profesor la politehnică, preocupat de efectele utilizării noilor tehnologii, în plan uman şi spiritual. Pr. prof. dr. Liviu Vidican-Manci de la Cluj-Napoca este autorul volumului Propovăduirea Evangheliei în era digitală. Impactul catehezei şi al predicii asupra generaţiei digitale prin utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării, Presa Universitară Clujeană, 2020, 260 p., iar lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu, de la Universitatea Politehnică Bucureşti, a scris cartea Lumea virtuală între uz şi abuz: computer, internet, smartphone, 5G, AI, QC, publicată la Editura Agaton din Făgăraş, 2020, 400 p.

O perspectivă teologică asupra lumii virtuale a internetului

Cartea pr. prof. Liviu Vidican-Manci este alcătuită din ­două părţi: cea dintâi, de fundamentare teoretică, cealaltă realizată din trei studii practice de analiză a impactului şi a calităţii propovăduirii învăţăturii de credinţă în rândul unui grup de adolescenţi, prin intermediul catehezei clasice şi al celei mijlocite de noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării.

În prima parte sunt prezentate conceptele de bază din domeniul comunicării moderne, universul internetului, se face o analiză diacronică a fenomenului şi sunt schi­ţate coordonatele ge­ne­rale ale cercetărilor la nivel mondial, în deceniul al doilea al secolului nostru. Partea teoretică este o „cateheză” de întâmpinare a cititorului în domeniul comunicării digitale, cu precizări privind terminologia şi caracteristicile noţiunilor definitorii ale universului comunicaţional din zilele noastre, precum: internetul este coloana vertebrală a web, infrastructura tehnică pe care s-a edificat webul. Internetul nu este doar instrument şi ambient, întrucât contribuie la creionarea şi receptarea realităţii exterioare (p. 68).

Există o dinamică socială a relaţiilor dintre „imigranţii digitali” şi „nativii digitali”. Creierele celor din urmă sunt deja structurate altfel şi, de aceea, întrebarea care se pune este dacă îi întoarcem pe tineri la metodele noastre tradiţionale de învăţare sau învăţăm noi să lucrăm cu instrumentele lor. Profesorul clujean vede o complementaritate în relaţia dintre offline şi online. În studierea comunităţilor virtuale şi a „societăţii în reţea” (M. Castells) identifică trei modele de raportare între religie offline şi religie online: a) religia online ca supliment la offline; b) substitut pentru offline; c) religia online ca formă diferită faţă de adunările offline.

Într-o analiză comparată, autorul trasează elementele definitorii ale modalităţilor prin care Bisericile creştine răspund provocării digitale. O atenţie specială este acordată prezenţei ortodoxe, mondiale şi naţionale, în online.

Interes pentru adoptarea noilor tehnologii în propovăduirea Evangheliei

Din lectura primei părţi reiese interesul catehetului pentru noile instrumente de comunicare şi pentru adoptarea acestora în misiunea de propovăduire a Evangheliei la generaţia nativilor ­digitali. Motivaţia este susţinută de observaţia că, peste câţiva ani, actualii copii nativi digital vor fi părinţi, iar noi, ca Biserică, suntem obligaţi de context să ne concentrăm pe o pregătire de specialitate a cateheţilor în domeniul tehnologiilor de comunicare. Dar, pentru a nu fi suspectat de un optimism tehnologic exagerat, scrie, în concluziile părţii teoretice: „Precizăm, încă o dată, do­rința și scopul nostru nu constau în a digitaliza Biserica, de a o tehnologiza, nicidecum, ci de a sensibiliza ­ierarhia că e nevoie de o utilizare, atât cât este ea, corectă și care să adauge valoare la misiunea noastră de reîn­creștinare a lumii. Or, această utilizare nu e posibilă fără înțe­le­gere și fără introducerea unor cursuri speciale la nivel de fa­cultăți de teologie și cursuri de formare a preoților în sistemul Long Life Learning” (p. 147).

Studii aplicative privind impactul catehezei digitale

Cele trei studii științifice din a doua parte a cărții preotului profesor clujean au fost operate pe un eșantion de elevi de la seminarul teologic unde este director și s-au concentrat asupra următoarelor aspecte: cunoștințele și comportamentele adoles­cenților înaintea aplicării programului catehetic, impactul catehezei digitale și clasice asupra cunoș­tințelor și comportamentelor digital natives, propovăduirea prin intermediul noilor medii digitale, cu un studiu de caz asupra catehizării și predicării via YouTube.

Autorul utilizează metoda triangulației sau mixul metodologic în relaționarea dintre teologie, tehnologia informației, comunicare și științele educației. Cateheza este analizată dinamic, prin cele trei dimensiuni esen­țiale: propovăduitorul, procesul de comunicare și învățare, subiectul receptor. La fiecare etapă a studiilor sunt analizate și comentate rezultatele, iar la final sunt formulate concluzii generale (paginile 225-232). Reținem dintre acestea: „Așa cum actul educațional nu se poate împlini fără infrastructură și personal specializat, nici cateheza și predica, în mediul virtual, nu pot avea efecte scontate fără o dezvoltare a unor centre de cercetare și studiere a metodelor de propovăduire în virtual” (p. 230). Om cu spirit practic, tânărul preot profesor ardelean a fondat „Centrul de Cercetare, Inovare, Etică a Discursului Religios în Agora Virtuală” prin care își propune să aducă la aceeași masă cercetători din diferite domenii: teologie, psihologie, sociologie, științele educației, științele comunicării și vastul domeniu IT.

Dar, conştient că orice noutate tehnologică trebuie privită cu prudenţă, adaugă în concluzii: „Credem că utilizarea TIC nu este suficientă sieși, ci, ca orice suită de instrumente, e nevoie de o înțe­legere clară a oportuni­tă­ților și a riscurilor pe care aceasta le presupune și de o pregătire ­temeinică a celor care operează cu ele” (p. 232).

Riscurile dependenţei de internet

Cartea inginerului (lect. dr. ­Andrei Drăgulinescu) se deschide cu trei motto-uri tehno-sceptice, ca o continuare a prudenței arătate de preotul catehet. Unul dintre motto-uri avertizează: „Informatica vrea să obțină calculatoare cu suflet de om, dar reușește să obțină oameni cu suflet de calculator” (Ștefan Mîrzac). Cele 18 capitole ale cărții abordează teme fundamentale asupra impactului noilor tehnologii și sunt redactate matematic-inginerește, după schema ipoteză-concluzie-de­mon­stra­ție. Demonstrația este construită meticulos, pe baza experiențelor proprii și a unei bogate bibliografii, cele mai multe surse fiind extrase din studiile unor cercetători americani. Autorul a publicat articole tematice în revista Familia ortodoxă și este preocupat de perspectiva spirituală asupra noilor tehnologii. Cartea sa poate fi citită în continuitate de gândire cu cărțile fizicianului Virgiliu Gheorghe despre efectele televiziunii și ale mediilor digitale asupra minții umane sau cu volumul teologului francez Jean-Claude Larchet Malades des nouveaux médias (tradus la noi Captivi în internet). De altfel, Virgiliu Gheorghe scrie și prefața cărții.

După ce trece în revistă facilităţile recunoscute ale utilizării noilor tehnologii în toate domeniile vieţii sociale (educaţie, administraţie, mass-media, comerţ, economie, cultură, divertisment şi socializare), dr. ing. Andrei Drăgulinescu atrage atenţia cititorilor asupra unor dezavantaje, vizibile sau ascunse ale lumii digitale, între acestea fiind, la nivelul cel mai ridicat, dependenţa de internet. Larchet scria despre „invazia” noilor tehnologii: „Nici o altă tehnologie nu s-a infiltrat în activitatea noastră zilnică pentru un timp atât de îndelungat, nu a solicitat atenţia şi intervenţia noastră atât de constant, nu a invadat atât de mult viaţa noastră privată, familială şi personală, nu a pătruns atât de profund înlăuntrul vieţii noastre sufleteşti” (citat la p. 15).

Dependenţa de internet (utilizarea necontrolată a noilor tehnologii, conducând la extenuare, dizabilităţi funcţionale şi tulburări psihice) declanşează la nivelul neurotransmiţătorilor din creier aceleaşi procese întâlnite şi în celelalte comportamente adictive (alcool, droguri, jocuri de noroc ş.a.). În capitolul al doilea al cărţii (pp. 22-32), autorul operează un studiu sistematic despre apariţia, cauzele şi efectele dependenţei de internet, realizat pe baza cercetărilor unor psihologi şi sociologi americani.

De la Kimberly Young este citat un chestionar cu 8 întrebări, pentru diagnosticarea stării de dependenţă (p. 22). Sunt detaliate apoi trăsăturile persoanelor adictive, între care subliniem: anterioare suferinţe semnificative de probleme emoţionale sau psihice, dependenţa de alte comportamente sau substanţe, căutarea unui refugiu, lipsa satisfacţiei în viaţă, lipsă de încredere şi siguranţă, absenţa intimităţii şi a conexiunilor puternice cu alţi oameni. În cazul copiilor şi al adolescenţilor, rolul familiei este esenţial în prevenirea, constatarea şi vindecarea adicţiei de internet.

Autorul remarcă, de asemenea, că potrivit unui sondaj Eurostat din 2018, românii se află în topul popoarelor europene dependente de internet, după greci, finlandezi şi polonezi.

Învăţarea online şi performanţele şcolare

Folosirea internetului ca resursă educativă a fost considerată o mare binefacere, mai ales în timpul recentei pandemii, când prezenţa fizică în sălile de curs a fost sistată. Studii mai vechi sau mai noi arată că entuziasmul iniţial a fost temperat de experienţa unor speranţe dovedite exagerate şi de aşteptări neconfirmate. Dezvoltarea cerebrală a copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară este perturbată de folosirea intensă a computerelor. Contactul prematur cu inteligenţa artificială nu ajută la dezvoltare normală, ci duce la gândire superficială, distrage atenţia, are afecte negative asupra memoriei şi concentrării, precum şi efecte secundare nedorite: accesul la conţinuturi neadaptate vârstei, tulburări de vedere, poziţia defectuoasă a corpului, expunerea la radiaţii electromagnetice.

Diminuarea severă a interesului pentru carte şi pentru textul tipărit se generalizează la noua generaţie, odată cu îndreptarea atenţiei către ecrane şi mediile digitale. Dar citirea rapidă, în diagonală şi superficială, risipirea minţii prin link-uri şi imagini sunt contraproductive unei educaţii de calitate. 

Reţelele de socializare şi jocurile pe computer

Optimiştii digitali susţin că internetul şi reţelele sociale pot avea contribuţii pozitive la dezvoltarea creativităţii, competenţelor sociale şi autocontrolului, dar recunosc şi riscurile care pot să apară. În capitolele referitoare la reţelele de socializare, dl Drăgulinescu descrie efectele psihosociale ale acestor forme rapide de comunicare asupra tuturor utilizatorilor, dar în mod special asupra copiilor şi adolescenţilor: singurătate, izolare, surogate de viaţă reală, alimentarea narcisismului, infantilizarea creierului, mecanisme psihologice care conduc la dependenţă. Smartphone-ul şi tableta pot deveni resurse de distragere a atenţiei şi cauzatoare de dependenţă. Psihologul german Manfred Spitzer afirma radical că smartphone-ul este unul dintre cei mai periculoşi ucigaşi din istorie. Sesiunile prelungite de jocuri pe computer, lumea realităţii augmentate, Second ­Life sunt considerate ameninţări serioase la sănătatea mintală, provocând frecvent alienare şi depresie.

Selfie, cyberbullying şi infracţionalitate

Abuzul de selfie (selfitis) a găsit în smartphone partenerul ideal pentru agravarea tulburărilor narcisiste de personalitate şi proiectarea acestora în reţelele sociale. Diagnosticată spiritual ca philautia (iubire de sine), epidemia de selfie poate fi vindecată doar prin temperanţă şi ancorarea în viaţa reală, prin prietenii sincere şi cultivate.

Hărţuirea online (cyberbullying) se dovedeşte a fi, conform statisticilor, un fenomen amplu, nu doar în şcolile de peste Ocean sau în Europa Occidentală, dar şi la noi. De aceea, educatorilor şi părinţilor le revin datorii noi, de cunoaştere a gravităţii fenomenului şi a metodelor de ajutorare a celor aflaţi în dificultate. O patimă amplificată de anonimatul lumii virtuale este pornografia. Fără supraveghere atentă şi comunicare permanentă cu ei, copiii şi adolescenţii pot intra în contact cu site-uri şi pagini de socializare care le pot întina minţile fragede şi îi pot expune unor pericole de nedorit. Din păcate, cybercriminalitatea are forme tot mai diverse nu doar în dark-internet, dar şi în spectrul vizibil al acestuia: phishing, hacking, piraterie muzicală, furtul digital, plagiatul şi încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Efectele tehnologiei asupra sănătăţii oamenilor

Dacă transmiterea rapidă şi masivă de conţinuturi în reţea presupune ameninţări la nivelul mentalului uman, un domeniu special de cercetare are ca obiect investigarea efectelor fizice, directe, ale noilor tehnologii (tele­fon mobil, WiFI, 5G, IA-Inteligenţa artificială, QC-calculatoarele cuan­tice) asupra sănătăţii. Cercetătorii au demonstrat că radiaţiile electromagnetice sunt mai periculoase la copii, întrucât craniile şi ţesuturile moi ale acestora sunt mult mai permeabile decât la adulţi. Expunerea îndelungată la radiaţii poate provoca boli grave: ADHD, atrofierea creierului, declanşarea prematură a bolii Alzheimer. Pe baza unor date statistice şi a experimentelor efectuate de specialişti sunt expuse în detaliu riscurile fiecărei tehnologii şi sunt formulate sfaturi pentru protecţia utilizatorilor (paginile 260-294).

Sindromul deficitului de natură poate fi diminuat printr-o renunţare periodică la ecrane şi de­vice-uri. Contactul cu natura are, pentru toate vârstele, efecte benefice vizibile asupra sănătăţii.

Spaţiul privat şi viaţa spirituală

Spaţiul virtual dublează realitatea şi, prin fluiditatea lui, tinde să o depăşească şi să-i ia locul. Homo sapiens lasă locul său unui homo connecticus sau homo digitalis, pentru care imaginea lumii este mai importantă decât realitatea lumii.

Pe linia cercetărilor lui Virgiliu Gheorghe şi a evaluării teologice a lui Jean-Claude Larchet, profesorul de la Politehnica bucureşteană afirmă că noile tehnologii promovează un cult propriu, o idolatrie a smart­pho­ne-urilor şi a celorlalte dispozitive de comunicare. Acestea invadează spaţiul privat şi deşertifică viaţa lăuntrică. Larchet identifica în analizele sale asupra sărăcirii vieţii spirituale mai multe aspecte: tehnologia poartă în fibrele ei duhul acestei lumi, comunicarea a devenit substitut al comuniunii, verticala a fost înlocuită cu orizontala, apare o conexiune concurentă celei la Dumnezeu. La acestea se adaugă: surse multiforme de ispite, expunerea şi supraexpunerea ego-ului, o sursă inepuizabilă de distracţie şi divertisment, înlocuirea stabilităţii interioare cu un flux de agitaţie neîncetată, înlocuirea reculegerii prin risipire, efecte negative asupra vegherii şi atenţiei, cerinţe fundamentale ale vieţii spirituale.

Cucerit de lumea virtuală, homo digitalis devine consumator avid şi sclav al imaginilor şi informaţiiilor supraabundente.

Terapeutică şi profilaxie

În capitolul final al cărţii sale, dr. ing. Andrei Drăgulinescu oferă soluţii practice pentru utilizarea moderată a noilor tehnologii şi recomandă înfrângerea dependenţei de tabletă şi smartphone, limitarea timpului petrecut în reţelele de socializare, mai ales pentru copii, precum şi beneficiile contactului cu natura.

El observă că programatorii de la marile corporaţii IT îşi supraveghează cu atenţie copiii şi le fac un program riguros de acces la computer, tabletă, telefon. Eliberarea de lanţurile virtuale se face prin utilizarea noilor tehnologii cu moderaţie şi autocontrol. Sunt oferite sfaturi pentru părinţi şi copii, este propus un program de detoxifiere digitală, funcţional deja în unele medii sociale.

Utilizarea cu discernământ a reţelelor sociale este întărită şi prin îndemnurile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresate la 30 iunie 2019, cu prilejul Zilei mondiale a reţelelor sociale: „Utilizarea acestor reţele în lucrarea misionară presupune responsabilitate eclesială şi înţelepciune pastorală, deoarece, deşi o tehnologie nouă oferă noi posibilităţi de dezvoltare, totuşi ea poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor spirituale, culturale şi sociale tradiţionale ale persoanelor şi popoarelor. [...] Relaţia concretă, nu virtuală, cu persoanele fizice şi cu natura înconjurătoare este izvor de sănătate şi bucurie pentru sufletul şi trupul omului, în familie şi în societate” (p. 380).

În paragraful final al cărţii, autorul concluzionează că antidotul ideal pentru combaterea dependenţei de internet rezidă în folosirea judicioasă şi înţeleaptă a dispozitivelor electronice, împreună cu cultivarea acelor activităţi subminate sau substituite de abuzul tehnologic: o bogată viaţă de familie, cultivarea relaţiilor interpersonale în plan real, contactul cu natura, activităţile practice din casă şi din afara casei, exerciţiile fizice, munca şi lectura (p. 381).

În loc de concluzii

De la o zi la alta, noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării se perfecţionează, miniaturizează şi metamorfozează în sisteme tot mai apropiate de minţile oamenilor. În acest univers dinamic, provocarea fundamentală a timpului nostru este echilibrul dintre tehnicizarea accelerată a activităţilor umane şi efectele acesteia asupra vieţii şi sănătăţii generaţiilor viitoare. Perspectivele de cercetare ale celor doi tineri profesori, unul preot, celălalt inginer, sunt complementare şi ilustrative pentru importanţa şi complexitatea unui fenomen în mişcare.

Pentru slujitorii Bisericii şi pentru toţi oamenii credincioşi, cunoaşterea şi utilizarea mediilor virtuale reprezintă o responsabilitate misionară şi pastorală. Dezvoltarea dialogului interdisciplinar cu producătorii şi utilizatorii noilor tehnologii, precum şi cu toate ştiinţele care studiază impactul acestora asupra vieţii oamenilor va avea efecte benefice pentru întreaga societate.