Un singur tratament fără interferon în caz de hepatită
Programul de eradicare a hepatitelor trebuie să plece de la accesul tuturor bolnavilor la tratamente inovatoare, afirmă reprezentanții Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) într-un comunicat. În plus, „modelul aplicat în ţările în care numărul de pacienţi cu hepatită scade considerabil demonstrează că este esenţial ca în programul naţional de sănătate să fie incluse şi accesul la screening gratuit, precum şi informarea şi educarea populaţiei”, precizează sursa citată.
De câţiva ani încoace „testăm gratuit românii pentru eliminarea virusurilor hepatitice, însă prevenţia este doar un pas”, susține prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, citat de Agerpres. În opinia acestuia, Planul naţional de sănătate trebuie să asigure în primul rând accesul gratuit la toate moleculele disponibile pe piaţă, pentru toate categoriile de pacienţi, nu doar pentru cei ajunşi în stare gravă. Medicul adaugă că așteaptă demararea programului de screening în conformitate cu toate criteriile specifice.
Potrivit comunicatului APAH-RO, tratamentul fără interferon este aprobat în România, însă foarte puţini pacienţi care suferă de hepatită cronică C pot beneficia gratuit de el. „Trebuie găsite soluţii prin care să crească accesul indiferent de gradul de fibroză şi pentru categoriile speciale sau pacienţii neasiguraţi. Asta având în vedere că vorbim de o boală vindecabilă în cazul hepatitei C, respectiv de boli infecţioase, atât în ceea ce priveşte virusul hepatitic C, cât şi celelalte infecţii hepatitice cronice B sau B plus Delta”, a precizat Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.
În România sunt aproximativ 800.000 de persoane cu hepatită cronică B şi 600.000 cu hepatită cronică C, mulţi dintre ei încă nediagnosticaţi, potrivit datelor dr. Debu. Conform aceluiași comunicat, în țara noastră există un singur tratament fără interferon pentru pacienţii cu hepatită, faţă de patru sau şase câte sunt în ţările europene. România este singura ţară europeană în care pacientul are o singură opţiune de tratament interferon free, restul ţărilor având câte patru (Bulgaria, Polonia, Slovacia) sau chiar şase opţiuni (Grecia, Italia), atrage atenția prof. dr. Anca Trifan, preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie din Iaşi, potrivit Agerpres.