Un text al lui Tudor Vianu către învăţăcei

Data: 30 Septembrie 2014

Suntem în 1 octombrie. Astăzi încep cursurile la toate facultăţile de la noi. În marile oraşe ale ţării, studenţii vin de peste tot să înveţe ceea ce le este de folos pentru mai târziu în viaţă. Meditaţia de astăzi este dedicată atât lor, cât mai ales profesorilor universitari care an de an împărtăşesc ucenicilor lor învăţătura cea bună. Cuvintele aparţin unui mare cărturar, trăitor în secolul trecut, scriitorul Tudor Vianu: „Intri în clasă. S-au adunat mulţi studenţi. Din atâtea suflări fierbinţi s-a format o ceaţă uşoară care estompează spatele amfiteatrului. Te privesc sute de ochi şi tu nu poţi prinde decât, din când în când, câte o privire curioasă şi întrebătoare. Cu timpul ajungi să identifici toate tipurile vârstei ascultătorilor, pe tânărul corect care notează harnic în caiet, pe distrat, pe visătorul care şi-a sprijinit capul în palmă şi se uită în altă parte, pe înfumuratul care priveşte cu superioritate, pe cel care te consideră cu simpatie şi dă semne că te-a înţeles. Tu doreşti să încurajezi zelul, să atragi pe cel distrat, să trezeşti pe visător, să ruşinezi pe înfumurat, să arăţi simpatizantului că poate s-a grăbit şi că trebuie să mai depună efort. Dar fereşte-te de tonul şi mijloacele captaţiunii. Ai nevoie de consensul unor spirite critice, de acordul cu ei şi cu tine al unor oameni întregi. Fii serios şi modest, nu-ţi ascunde limitele, evită orice poză, orice impostură. Nu căuta să fii admirat, ci crezut. Tinerii aceştia s-au adunat pentru a învăţa ceva şi tu eşti dator să le oferi atât cât ştii şi poţi afirma, dezvăluindu-ţi izvoarele, însumând toate rezultatele tale, cu cea mai desăvârşită bună-credinţă. Nu fi posac, măreţ sau nestatornic, sâcâitor şi pedant, dar nici nu încerca să măguleşti vreo prejudecată, oferind un spectacol, vânând popularitatea, minţind pe jumătate sau în întregime. În unele cazuri este mai bine să-ţi bruschezi sala, decât să încerci a o cuceri ca un curtezan sau un bufon. Aceşti tineri s-au adunat nu numai pentru a asculta un profesor, dar şi pentru a primi exemplul unui om. Dacă tu gândeşti ce însemnătate au avut maeştrii tăi pentru tot ce ai devenit mai târziu, simte-ţi întreaga răspundere atunci când ai devenit tu însuţi profesor. În toată activitatea ta vei fi neliniştit de o întrebare şi purtat de un dor. Printre tinerii adunaţi în jurul catedrei, câte lumini se vor aprinde, ce vocaţii îşi vor lua avântul: dar mai cu seamă fi-va printre ei un spirit mai bun ca al tău, o inimă mai încinsă, capabilă să facă ceea ce ai dorit şi n-ai putut duce la capăt? Ai dori ca omul acesta să existe şi tu să-i poţi fi de ajutor.“ (Rubrică realizată de Augustin Păunoiu)