Unitate, toleranţă şi înţelegere între oameni

"Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!" (Psalmul 132, 1)

"Una sobornicească şi apostolească", Biserica uneşte credincioşii într-un singur trup, Trupul Tainic al lui Hristos, fiecare creştin fiind mădular şi parte a acestuia: "Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos?" (I Cor. 6, 15). Astfel, dacă noi, creştinii, suntem mădulare ale aceluiaşi trup, şi ştim bine că un mădular nu se răzvrăteşte împotriva celuilalt, oare nu este Biserica pricinuitoare a unităţii şi înţelegerii dintre oameni?! Oare nu ne învaţă aceasta atât prin textele inspirate ale Sfintei Scripturi, prin glasul Sfinţilor Părinţi, cât şi prin cântările liturgice să trăim în iubire şi armonie cu toţi oamenii? Răspunsul este evident: cu siguranţă, da! Încă de la actul creaţiei se arată că suntem toţi fraţi prin descendenţa noastră din protopărinţii Adam şi Eva, iar datoria fraţilor este să se iubească, să trăiască în pace şi armonie, să fie toleranţi unul cu celălalt şi nu numai. Chiar şi primii oameni alcătuiau un trup, căci Dumnezeu nu a plăsmuit din ţărână decât un om, pe Adam, iar Eva a fost făcută din coasta acestuia, fapt ce arată apartenenţa ei la trupul pe care îl compuneau cei doi. De asemenea, nici descendenţii lor nu au fost creaţi din nimic, ci din sufletele protopărinţilor; astfel, nici un om nu este creat din nimic, nu este o făptură cu totul străină de firea primului om, ci toţi suntem părtaşi ai firii omeneşti aflate în întregime doar în Adam şi în Hristos. În Noul Testament, în exemplul desăvârşit de rugăciune dat de Mântuitorul, prin expresia "Tatăl nostru" se arată încă o dată că suntem fii ai Celui Preaînalt, copii ai aceluiaşi Părinte, pe scurt fraţi. Tot Mântuitorul Hristos ne arată cât de importantă este unitatea dintre oameni, reducând toată legea şi proorocii la două porunci: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău… Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Fericitul Augustin spune: "Iubeşte şi fă ce vrei", aceasta deoarece atunci când iubeşti pe Dumnezeu nu săvârşeşti păcat împotriva Lui, iar când iubeşti pe aproapele nu îi faci rău. Cu toate acestea, omul societăţii din zilele noastre tinde să arate că a uitat porunca iubirii şi face lucruri care îi afectează pe cei din jur. Unul dintre aceste lucruri este în mod evident discriminarea, care încearcă să despartă oamenii în categorii, să împartă firea omenească în indivizi. Nu este moral şi nici creştineşte să discriminăm, căci iată ce ne spune Sfântul Apostol Pavel: "Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos" (Gal. 3, 28). Astfel vedem cum iudeul şi elinul, bărbatul şi femeia, robul şi liberul una sunt în Hristos, Capul Bisericii. Acest adevăr este expus şi în cântările liturgice, căci un tropar din slujba înmormântării spune: "Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: Eu sunt pământ şi cenuşă. Şi iarăşi m-am uitat în mormânt şi-am văzut oase goale şi am zis: Oare cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul? Vedem, aşadar, prin aceste cuvinte puse în antiteză, bogat-sărac, împărat-ostaş, că Dumnezeu nu ţine cont de stare socială, dregătoriile lumeşti sau alte criterii de discriminare, căci în faţa morţii toţi suntem egali; iar dacă Dumnezeu nu face astfel de diferenţieri pentru ce le-am face noi, cei creaţi după chipul Său?" În concluzie, în mintea noastră ar trebui să răsune următoarele întrebări: "De ce să-mi discriminez, să-mi rănesc sau să-mi judec aproapele? Oare am luat eu judecata de la Dumnezeu? De ce să nu trăiesc în pace cu toţi oamenii, şi în final de ce să nu ascult eu glasul Bisericii, care este garant al adâncirii spiritului de unitate, toleranţă şi înţelegere dintre oameni?" Cosmin-Iulian Cîrstea, Seminarul Teologic "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Târgovişte