Urcuşul sufletului către Dumnezeu

Cum se pot înălţa oamenii la cer? Prin darul Duhului Sfânt, prin darul şi mila lui Dumnezeu

Omul, când este în păcat de moarte şi este călduţ, se află în iad cu sufletul. Este mai jos decât toate dobitoacele câmpului, decât toate păsările cerului, decât toată zidirea. Dar, prin pocăinţă adevărată şi prin darul Sfântului Duh, care dezleagă păcatele prin mâna duhovnicului, se ridică din iad la rai, din moarte la viaţă şi din om păcătos, care era asemenea cu dracii, se face asemenea cu îngerii. Şi nu numai cu îngerii, ci asemenea cu Dumnezeu, pe cât este cu putinţă. Căci auzi ce spune proorocul: „Eu am zis: dumnezei sunteţi şi toţi, fii ai Celui Preaînalt. Dar voi ca nişte oameni muriţi (adică prin păcat) şi ca unul din boieri (adică ca nişte draci) cădeţi“. Tot păcatul se cheamă cădere, căci se zice: „A căzut cineva în păcatul curviei, sau a căzut cineva în mândrie sau în lăcomie sau în beţie sau în iubire de argint sau în ură“. De ce se cheamă păcatul cădere? Pentru că păcatele ne trag în jos de la Dumnezeu şi ne coboară de la treapta de oameni şi ne fac dobitoace. Căci a zis psalmistul: „Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte şi s-a asemănat lor“. Deci, din oameni ne facem dobitoace şi mai rău ca dobitoacele. Ne facem draci şi chiar mai rău ca ei. Că nici dracii nu hulesc pe Dumnezeu în faţă, dar omul cu mintea sa Îl huleşte. „De şapte ori de va cădea dreptul, de şapte ori se va ridica“ Deci iată cum ne coboară păcatul. Păcatele trag mereu în jos, iar darul lui Iisus Hristos şi al Sfântului Duh mereu ne înalţă şi mereu ne ridică. Căci zice proorocul: „De şapte ori de va cădea dreptul, de şapte ori se va ridica“. Şapte înseamnă număr fără de număr, înseamnă veşnicie, număr nesfârşit. Adică, mereu se repetă căderea şi ridicarea omului. Deci, de va cădea omul în toată viaţa sa, să nu se deznădăjduiască de a se ridica, ci să se înalţe iarăşi prin harul Sfântului Duh, prin pocăinţa cea adevărată. Dar înălţarea aceasta a omului din iad şi din rânduiala dobitoacelor, şi a păgânilor, şi a celor ce nu cunosc pe Dumnezeu, cum se face? Deodată? Nicidecum! Aşa ne învaţă dumnezeieştii părinţi. Omul, când se ridică, se ridică pe trepte. Nu deodată se poate face sfânt, după cum nici deodată nu se poate face drac, ci se ridică pe trepte. Cei ce se străduiesc pe calea mântuirii, merg dintr-o măsură în alta, cum a zis înainte proorocul: „Merge-vor din putere în putere“. Ei capătă mai întâi, în inima lor, o putere din darul Sfântului Duh, o parte din tăria de a sta în poruncile lui Dumnezeu, o măsură din virtute, şi după aceea păşesc pe acele trepte. Sâmbăta - nepătimirea sufletului raţional Dar care sunt treptele acelea, ni le arată dumnezeieştii părinţi. Treptele urcuşului duhovnicesc sunt trei. Care? Aţi auzit în Scriptură, la Levitic, capitolul 23, 1-32 (în ediţiile vechi ale Bibliei), unde se vorbeşte de sâmbătă, de sâmbete şi de sâmbetele sâmbetelor, şi iarăşi de seceriş, de secerişuri şi de secerişul sufletului raţional; şi iarăşi de tăierea împrejur, de tăierea tăierii împrejur şi de tăierea inimii în duh, cum zice marele Apostol Pavel. Acestea arată tainic, în Legea Veche şi în cea Nouă, urcuşul sufletului către Dumnezeu. Toate aceste simboluri, toate aceste Scripturi, după dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, arată urcuşul sau cum se înalţă sufletul, până se face Dumnezeu după har. 1. Dar de ce sâmbăta sufletului raţional? Sâmbăta, în Legea veche, înseamnă odihnă. Sufletul nostru, zbuciumat de păcate, de cădere, când pune început bun cu darul lui Dumnezeu şi se ridică din păcat, ajunge la oarecare odihnă, dar nu la desăvârşire. Sfântul Maxim spune că sâmbăta e nepătimirea sufletului raţional, care a lepădat prin făptuire semnele păcatului. 2. Despre sâmbetele îndoite, dumnezeiescul Maxim spune: „Îndoitele sâmbete înseamnă a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc. Şi se tâlcuieşte aşa: slobozenia sufletului raţional, care îşi retrage mintea sa din simţire, părăsind lucrarea după firea sinţurilor, prin contemplaţia naturală în duh, adică prin cugetarea lui Dumnezeu prin zidiri, prin raţiunile lucrurilor“. 3. A treia treaptă a urcuşului, adică a înălţării sufletului pe treapta cea mai de sus, se numeşte în Scriptură, sâmbetele sâmbetelor. Cel ce a păşit pe treapta a treia a urcuşului nu mai are nevoie de trepte, a devenit dumnezeu, după har. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 8)