Viața de obște
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 99-100
„(Cuviosul Agaton Sihastrul), ajungând sihastru iscusit în lupta cea duhovnicească și dascăl al vieții pustnicești, s-a învrednicit de darul preoției, adunând mai mulți ucenici în jurul său, căci cuviosul era povățuitor de suflete și părinte duhovnicesc pentru mulți, hrănindu-i cu alese cuvinte din Sfânta Scriptură. Cunoștea încă și operele Sfinților Părinți și biruia cu multă pricepere ispitele vrăjmașului diavol.
În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Cuviosul Agaton s-a stabilit cu câțiva ucenici pe culmea muntoasă numită Crucea Spătarului. (...) Aici și-a săpat cu mâinile sale o mică biserică în stâncă, cu hramul Sfântul Ioan Hrisostom, pentru care avea mare evlavie. Alături de biserică, cuviosul și-a făcut o mică chilie, unde se nevoia ziua și noaptea în post și rugăciune. Ucenicii săi, în număr de 12, după tradiția isihastă din partea locului, și-au săpat și ei chilii în piatră pe același munte.
(...) Aceasta este sihăstria lui Agaton, numărată printre primele sihăstrii cunoscute în Munții Buzăului și una din cele mai alese. Aici s-au nevoit timp de trei secole peste o sută de sihaștri purtători de Hristos, dintre care mulți au ajuns la măsura sfințeniei. Între aceștia, însă, a strălucit Cuviosul Agaton, ca o făclie aprinsă pe vârful muntelui, devenind vas al Duhului Sfânt și părinte cu mulți fii duhovnicești. Iar nevoința sa și a ucenicilor săi era aceasta: noaptea se adunau în biserică și cântau slujba Utreniei, ziua se nevoiau în chilii cu postul, cu metaniile și cu citirea Psaltirii, iar seara se adunau la trapeză, mâncând la aceeași masă comună făcută dintr-un trunchi de copac. Mâncarea era și ea pustnicească: pesmeți și legume fierte, fără untdelemn. În sărbători, Cuviosul Agaton săvârșea Sfânta Liturghie și împărtășea pe toți cu Trupul și Sângele Domnului.”
(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)