Viaţa şi moartea idealurilor

Dacă privim retrospectiv şi cu sinceritate raţională istoria umanităţii de la creaţie şi până astăzi, vedem prin mărturiile arheologice, dar şi cu puterea intuiţiei, cum umanitatea se poate defini printr-un cuvânt: ideal. Omul - creat de Dumnezeu cu chipul Său - tinde neîncetat spre ceva, sau mai bine zis spre Cineva, ca un foc care năzuieşte spre cer, anulând şi ridiculizând orice gravitaţie, fie ea materială sau spirituală. Omul are permanent un dor de ceva nespus, un orizont în care spaţiul, timpul şi materia vor fi înlocuite de nemărginire, eternitate şi har. Această nemulţumire a umanităţii cu prezentul şi această tindere spre viitor ca amendare, înbunătăţire şi desăvârşire au luat chipuri diferite în istorie: teologie adâncă, cercetare ştiinţifică, artă autentică, invenţii fascinante, avânt imperial, filosofie a vieţii, explorări aprofundate, misiune a credinţei, spirit olimpic, supremaţie politică. De altfel, toată cultura umană stă sub semnul acestui dor de nemurire, perfecţiune, fericire, iubire, libertate.

Concentrându-ne asupra istoriei recente (ultimii 50 de ani), vedem că umanitatea şi-a fixat nişte idealuri uriaşe, greu de atins, care au animat-o într-o dezvoltare tehnologică şi industrială fără precedent, cu epuizarea resurselor pământului şi cu infestarea lui de nefiinţă artificială. Acum 50 de ani, omul visa să colonizeze Luna şi Marte, să ajungă la viteza luminii, să prelungească viaţa la nesfârşit prin procedee chimice sau de manipulare genetică. Cu tristeţe şi cu bucurie în acelaşi timp spun că idealurile măreţe ale umanităţii de acum un sfert de veac s-au aplatizat dramatic. Acum treizeci de ani, toată lumea visa la maşini super-omeneşti care să prindă viteza sunetului sau chiar a luminii. Astăzi, umanitatea s-a orientat spre confortabil, economic, ba chiar cred că fiii noştri nu ne vor crede din maşinuţele lor electrice dacă le vom povesti cum era la 160 la oră. Involuţia este şi mai evidentă în domeniul aero-spaţial: dacă marile puteri se întreceau în timpul Războiului Rece să raporteze aventuri spaţiale tot mai semnificative: câine în spaţiu - Laika, om în spaţiu - Iuri Gagarin, aselenizare - Armstrong etc., acum epopeea galactică se mărgineşte la modeste plasări de sateliţi pe orbită şi la o tot mai diminuată activitate pe Staţia Spaţială Internaţională, până la apropiata ei părăsire. Exploratorii spaţiali din anii â60-â70, care nu beneficiau de computere puternice ca acum, ci de ecrane minuscule şi pâlpâitoare, au reuşit aventuri spaţiale, selenare extraordinare. Astăzi, la fiecare lansare pe orbită auzim de probleme tehnice, ba chiar de explozii şi tragedii. Toate acestea arată că progresul tehnologic al omului are un sfârşit, probabil simultan cu sfârşitul acestei lumi. De asemenea, vedem în acest expozeu o tot mai accentuată corupere a idealurilor, orientate acum spre maşinării informatice tot mai minuscule şi pe un transfer al inteligenţei de la neuron la microchip-uri. Dacă în anii 250 d.Hr. Origen ştia toate Scripturile pe de rost, astăzi oamenii se laudă cu ultima aplicaţie biblică descărcată de pe Android market. Dacă preţul unei cărţi era acum câteva sute de ani greutatea ei în aur, acum pe un Kindle de 100 de grame poţi stoca 5.000 de cărţi. Diferenţa este că strămoşii chiar citeau cu inima, chiar înţelegeau duhul Scripturilor şi mintea lor devenea Scriptură vie a iubirii lui Dumnezeu. Idealurile acestei lumi sunt doar ţinte provizorii, de care te plictiseşti după prima folosire, sunt doar jaloane pe Calea noastră către adevăratul ţel, Ţinta supremă a nemuririi, unirea noastră cu Hristos în Împărăţia Sa. Aşa că nu m-ar mira dacă peste câteva zeci de ani voi vedea simptomele unei întoarceri la adevăratele doruri ale omului, ruralizarea, adică întoarcerea simbolică a omului în grădina Edenului, revenirea la bucuria tainică a întâlnirii cu Dumnezeu şi cu omul în tihna şi în tinda Bisericii, o mai cumpănită filosofie a alimentaţiei (puzderia de magazine naturiste e relevantă), dorinţa de natural, autentic, primar, biologic. Căci omul, dincolo de vaietul materiei înrobite în tehnologie, începe să recunoască faptul că adevăratul zbor supersonic este către ceruri, iar decât câteva minute pe lună, e mai bine să pui piciorul definitiv în Rai.