„Vin la ITO Bucureşti 2026 ca să îmi fac noi prieteni şi să vizitez Catedrala Naţională”

Mă numesc David di Francesca, sunt italian și am 25 de ani. Eu locuiesc în Germania, la Offenbach am Main.

Am crescut cu familia mea în sudul Italiei, în Calabria. În Italia, majoritatea oamenilor sunt creștini catolici, iar eu am fost botezat în Biserica Catolică din Italia. Când am trăit în Italia, eu și familia mea mergeam în fiecare duminică la biserica catolică din orașul nostru. Când eram mic, nu știam de existența Bisericii Ortodoxe. Îmi plăcea să merg la biserică în fiecare duminică, la cateheze și să învăț despre creștinism.

Când aveam vârsta de 11 ani, tatăl meu a plecat în Germania la muncă. După câteva luni, eu cu mama și cu surorile mele am ajuns la tatăl meu în Germania.

Primele luni în Germania au fost grele, pentru că nu știam limba germană și pentru mine a fost dificil să o învăț. După câțiva ani în Germania am învățat-o și mi-am făcut mulți prieteni, dar nici unul dintre ei nu a fost ortodox sau român. În Germania am continuat să practic religia catolică, dar, pe măsură ce am crescut, m-am întrebat dacă este corect să cred doar în Biserica Catolică sau dacă există și alte biserici. Între timp, am continuat să citesc din Biblie și să mă rog lui Dumnezeu să-mi arate calea cea bună.

La vârsta de 16-17 ani am auzit despre bisericile ortodoxe pe internet. Eram foarte curios la acea vreme și am căutat dife­rențele dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică. Lucrul care mi-a plăcut cel mai mult a fost când am auzit pentru prima dată Sfânta Liturghie la o parohie greacă. Dar nu am înțeles nimic și am vrut să înțeleg ce spunea preotul. Când m-am întors acasă de la biserică, mi-am spus: „Vreau să merg în fiecare duminică la o biserică ortodoxă, dacă această Liturghie îmi face bine sufletului”.

După câteva săptămâni am descoperit că România este o țară ortodoxă și știam din Italia, de când eram mic, că limba română este asemănătoare cu limba italiană, așa că pentru mine avea să fie ușor să înțeleg Liturghia într-o biserică română ortodoxă. Într-o zi eram în camera mea și am căutat pe internet o biserică română ortodoxă lângă mine și așa am găsit Parohia Ortodoxă Română „Sf. Nicolae” din Offenbach am Main.

Îmi amintesc că prima dată când am fost la biserica din Offenbach mi-a plăcut foarte mult stilul bizantin al parohiei noastre. Mă uitam la pereți, la picturile frumoase pe care le avea biserica, iar când am ascultat cântările din biserică în limba română, m-am îndrăgostit, pentru că, în sfârșit, puteam să înțeleg puțin.

După câteva săptămâni în care mergeam la biserică, mi-am spus: „Vreau să devin ortodox”.

Și așa s-au petrecut lucrurile. La 4 mai 2024 am fost botezat în Biserica Ortodoxă, iar pentru mine a fost o mare bucurie să devin ortodox.

Prin Ortodoxie am învățat să-L iubesc pe Dumnezeu, biserica noastră, pe toți sfinții și să fiu o persoană mai bună. Cu Biserica Ortodoxă am învățat să înțeleg Biblia, am învățat cum să postesc, am învățat cum să mă rog. Biserica Ortodoxă Română m-a salvat cu adevărat și îi sunt recunoscător pentru asta.

Mulțumindu-I lui Dumnezeu prin biserica la care merg în Offenbach, am avut plăcerea de a face parte din ATORG (Asociația Tinerilor Ortodocși din Germania). Prin ATORG am cunoscut mulți prieteni ortodocși, iar prin această asociație mă simt mai integrat în Biserica Ortodoxă.

Prin ATORG am auzit despre acest eveniment de la București și am vrut să particip, pentru că astfel, în sfârșit, pot să vizitez România, iar o dorință de-a mea a fost să vizitez noua Catedrală din București, edificiu despre care se vorbește mult în Occident ca fiind o capodoperă a artei bise­ricești din țara voastră.

Sunt sigur că acest eveniment îmi va face bine și mă bucur că pot participa și eu la el.

Din Toronto la Bucureşti, pentru ITO

Mă numesc Radu ­Popovici, am 20 de ani și sunt student la Teologie în Sibiu. M-am născut în Canada, aproape de Toronto, împreună cu cei șase frați ai mei, iar părinții noștri sunt născuți în România, tata în Suceava și mama în Sibiu.

Părinții noștri au venit independent în Canada, respectiv Statele Unite, și prin păstrarea legăturii lor cu Biserica s-au întâlnit la hramul unei biserici din Michigan. Nu a durat mult până au întemeiat o familie pe care au crescut-o în duhul Ortodoxiei. Tata a fost numit cântăreț și, ca familie, am avut mereu o relație apropiată cu părintele paroh, deci noi, cei patru băieți, am ocupat mai multe funcții în biserică și la slujbe, permițându-ne să participăm în mod activ. Am avut ascultare ca băiat de altar, apoi la pangarul bisericii și, pe urmă, la strană cu tata. Având aceste respon­sa­bilități, am fost prezent la majoritatea slujbelor: Liturghii, Masluri, Prohoduri și zile de sărbătoare. Acest mod de viață se datorează părinților mei. Grație îndrumării lor, am reușit să ducem o viață atât de apropiată Bisericii, încât să ne spovedim la fiecare două luni, să primim Sfintele Daruri și să ducem o viață conștiincioasă de creștini ortodocși.

Prin urmarea acestei vieți, am aplicat la Teologie, mi s-a părut punctul culminant al învățăturii mele. Consider că obligațiile familiale ce vin odată cu creșterea a șapte copii nu au diminuat apropierea părinților mei de Dumnezeu. O familie mare cu o temelie ortodoxă este o binecuvântare imensă, deci sunt foarte recunoscător pentru numărul de frați și de iubirea dintre noi. Totuși, darul cel mai mare pe care ni l-au dat părinții a fost credința: oportunitatea mântuirii. Pentru acest fapt le sărut mâinile.

Biserica Ortodoxă Română din Canada a fost stabilită cu mult timp în urmă. Comunitatea este întreținută și reînnoită de numărul mare de imigranți români credincioși. Datorită prezenței catehumenilor, con­vertiților și a ortodocșilor de alte nații, tradițiile au evoluat diferit față de România. Unele parohii introduc engleza sau franceza în slujbe prin Ectenii sau prin rostirea Crezului în două limbi, iar altele slujesc doar în engleză din cauza numărului mare de convertiți. Mulți tineri se întâlnesc duminical la o agapă, înviind acest obicei străvechi uitat odată cu dispariția satului. Printre românii care imigrează în Canada mă întristează și numărul de secularizați. La evenimentele pur culturale aranjate de diverse organizații românești se strâng mult mai mulți români din afara Bisericii.

Viața în diaspora este mai dificilă pentru un popor precum cel român deoarece avem o legătură culturală profundă. Sunt mărturii despre cum ruptura de această cultură este ceea ce atrage un român care nu a mai fost la biserică din copilărie să se reîntoarcă.

Integrarea în cultura prezentă în Biserica Ortodoxă Română îi aduce chiar și pe românii care trebuie să depună un efort mai mare pentru a ajunge la biserică decât ar fi depus vreodată în România. Mulți conduc peste jumătate de oră să ajungă la biserică, iar alții trebuie să ceară de la serviciu să nu muncească duminica, întrucât în aceste țări seculare există chiar și o îndepărtare de la umanitatea omului - nu li se mai acordă toate zilele de odihnă la care s-ar aștepta cineva într-o țară cu obicei creștin. Precum organizațiile de români care țin doar la moș­tenirea culturală, există grupuri care au ca scop reintegrarea ­Ortodoxiei în viața românilor, mai ales a tinerilor. O orga­nizație din care fac parte este ROYA (Romanian Orthodox Youth of the Americas), care promovează conexiunea tinerilor cu moștenirea lor creștin-ortodoxă. De când am ajuns la Sibiu, am fost marcat pozitiv de către asociații de tineri ortodocși, ­ASCOR și OTS, continuând legătura formată în Canada. Pentru mine, participarea la ITO reprezintă o continuare firească a acestei experiențe și, în același timp, o ocazie de a cunoaște mai bine comunitatea ortodoxă românească din țară și din diaspora. Venind din Canada, am fost obișnuit să văd cum credința și cultura românească sunt păstrate într-un loc în care românii reprezintă o minoritate. Din acest motiv, mă interesează în mod deosebit să cunosc tineri din diferite comu­nități și să aflu cum își trăiesc aceștia credința și legătura cu Biserica. Cred că întâlnirea cu oameni care împărtășesc aceleași valori poate contribui nu numai la formarea unor prietenii, ci și la o înțelegere mai profundă a propriei mele identități. Privind Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO), mă aștept să dezvolt prietenii cu persoane care-mi împăr­tășesc valorile ortodoxe, dar și să am parte de discuții și ex­pe­riențe prin care să-mi întăresc legătura cu Biserica.

Sper ca această întâlnire să-mi ofere ocazia de a învăța din expe­riențele celorlalți, de a descoperi noi perspective și de a mă integra mai mult în viața comu­nității ortodoxe din România. În același timp, îmi doresc ca tot ceea ce voi primi de la ITO să nu rămână doar o experiență personală, ci să pot duce mai departe ceea ce învăț și să contribui, la rândul meu, la comunitatea de tineri ortodocși din care fac parte.