Dicționar teologic: brâu, burete, bioetică

 BRÂU (gr. zonarion; lat. cingulum)

Veșmânt liturgic cu care se încing preoții sau episcopii la anumite slujbe bisericești.

Brâul este o piesă vestimentară confec­țio­nată din ace­eași stofă sau material cu celelalte veș­minte liturgice, lung de 50-60 de centimetri și lat de 8-10 centimetri, având în capete două șnururi.

Preotul și arhiereul folosesc brâul pentru săvârșirea Sfintei Liturghii sau a celorlalte slujbe unde trebuie îmbrăcate toate veșmintele. După ce îl binecuvântează și sărută crucea de la mijlocul lui, clericul se încinge cu el peste stihar și epitrahil, rostind rugăciunea cuvenită: „Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere și a făcut fără prihană calea mea, Cel ce întocmește picioarele mele ca ale cerbului și peste cele înalte mă pune” (Psalm 17, 35-36).

În tâlcuirea liturgică a Sfântului Gherman (†729), Patriarhul Constantinopolului, brâul „înfățișează bună-cu­viința cu care Hristos, împărățind, S-a încins cu puterea nemăsurată a dumnezeirii”. El semnifică și puterea ce s-a dat arhiereului de la Dumnezeu, cât și datoria slujirii, pentru că cel ce slujește se încinge, după tâlcuirea Sfântului Simeon al Tesalonicului (†1429), dar și ștergarul (fota) cu care s-a încins Mântuitorul Hristos când a spălat picioarele ucenicilor, în seara Cinei de Taină.

 BURETE

Obiect de cult utilizat la strângerea miridelor de pe Sfântul Disc sau de pe Sfântul Antimis, ori la curățarea acestora, la ștergerea firimiturilor de pe mâinile clericilor, ori a obiectelor de cult pe care firimiturile se pot depune.

Buretele liturgic este un obiect de cult bisericesc, păstrat în Sfântul Antimis, pe Sfânta Masă, folosit în timpul Sfintei Liturghii pentru adunarea cu grijă a părticelelor din Sfântul Trup căzute pe Sfântul Disc sau pe Antimis și pentru ștergerea degetelor slujitorilor când mânuiesc Sfântul Agneț.

Buretele nu se utilizează la șterge­rea tuturor firimiturilor, de exemplu din anaforniță sau alte firimituri străine de Sfânta Euharistie, ci doar la obiectele și actele legate de Sfânta Euharistie.

Buretele se păstrează doar în Sfântul Antimis.

Buretele este natural, confecțio­nat din corpul unei vietăți marine, ușor, elastic și poros, care absoarbe lichide (gr. ό σπόγγος și ή σπονγγιά, spongia, penicillium, penicullus, purificatorium); poate fi însă și sintetic.

Simbolizează buretele îmbibat cu oțet și fiere, care a fost întins Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce în timpul Răstignirii Sale (Matei 27, 48).

Prima mențiune scrisă cu privire la întrebuințarea buretelui o avem de la Sfântul Ioan Gură de Aur.

 BIOETICĂ

Disciplină teologică ce se ocupă de aspectele religios-morale ale actelor medicale.

Ortodoxia a preluat conceptul de etică din cugetarea filosofică din rațiuni de ordin practic. Ortodoxia contemporană a dezvoltat o reflecție specifică privind gestul medical care poartă astăzi numele de bioetică.

Integrarea bioeticii ca disciplină teologică academică în Ortodoxia contemporană se datorează preocupărilor de pionierat ale părintelui John Breck, artizanul și inițiatorul primului curs de bioetică ortodoxă la nivel panortodox.

Provocările societăţii moderne, care au dus la apariţia noilor tehnologii din domeniul geneticii, al transplanturilor de organe sau al eutanasierii, au determinat dezvoltarea în ultimii ani a bioeticii.

Bioetica creştină, ca ramură a ştiinţei bioeticii, aduce în discuţie perspectiva creştină asupra acestor provocări.

Întru Hristos, etica și morala converg într-unul și același demers.

Astfel, sub numele de etică, Ortodoxia propune în fapt reperele vieții duhovnicești, în conștiința că teologia, departe de a fi un simplu demers de morală sau de etică, după înțelesul cugetării autonome, este un gest de viață care duce la întâlnirea cu harul dumnezeiesc. Aceasta constituie, de altfel, și specificitatea gestului eticii ortodoxe în contextul eticilor lumii contemporane.