Vinul și multa vorbire
„Unii i-au spus avvei Pimen despre un călugăr că nu bea vin. El a zis: «Vinul nu este pentru călugări»”. Și această scurtă povestire ne este livrată fără nici un fel de explicații. Pentru a putea înțelege mai limpede sensul ei, este util să aruncăm o privire asupra atitudinilor pe care le au părinții deșertului față de consumul de vin. Ce se poate observa rapid este că plaja atitudinilor este destul de largă, dar, în general, vinul este îngăduit cu moderație.
Avva Antonie avertizează că există porniri trupești care se nasc din consumul unor alimente sau băuturi, între care vinul are un loc privilegiat. La avva Avraam ni se vorbește despre un bătrân care „a trăit cincizeci de ani fără să mănânce pâine și să bea vin”, dar asceza aceasta singură nu aduce cu sine și discernământul. Isidor preotul este ceva mai radical, pentru că zice: „Cine se dedă băutului de vin nu mai scapă de urzelile gândurilor rele”.
Avem câteva istorisiri care arată că exista chiar o practică uzuală de a bea puțin vin în situații speciale. Avva Apollo refuza pesmetul și paharul de vin pe care îl primeau după slujbă. De aici vedem că nu era nimic neobișnuit în a primi, excepțional era gestul consemnat al ascetului. Despre Macarie Egipteanul aflăm că refuza să bea apă o zi întreagă pentru fiecare pahar de vin pe care îl consuma. Pe avva Xanthias îl vedem bând un pahar de vin și în același timp alungând demoni. Avva Matoes îndeamnă la moderație când zice: „Gustă puțin vin”. Avva Arsenie Romanul bea la rândul lui câte un pahar de vin (ceea ce face, totuși, ca prânzul său să fie foarte sărac în comparație cu mesele luxoase și abundente de care se bucura la palat, înainte de a fugi în deșert). La fel îl vedem bând puțin vin și pe avva Sisoe. Ba mai mult, avva Hyperchios zice: „Bine-i să mănânci carne și să bei vin, dar să nu mănânci cu bârfa cartea fraților din comunitate”. Avva Pafnutie este protagonistul unei întâmplări în care vinul se găsește în centru, deși el nu bea în mod obișnuit.
Mai mult chiar, pe Pimen însuși îl vedem că atunci când merge la un bătrân care era supărat pe el și pe cei împreună cu el zice: „Pregătiți câteva gustări, luați o ulcică de vin și să mergem la dânsul, să mâncăm împreună. Poate așa îl vom putea împăca”.
În acest context, devine limpede că reacția avvei Pimen de la care am pornit trebuie să aibă altă motivație decât pur și simplu contestarea unui anumit firesc în rândul monahilor. Bătrânul este cunoscut pentru discernământul, echilibrul și smerenia sa. De aceea, în clipa în care frații vin să îi spună despre cineva că nu bea vin, o spun mânați de un duh de bârfă, de clevetire. Iar modul cel mai eficient de a contracara o bârfă este să îl îndreptățești cât de mult poți, să îl confirmi pe cel despre care se vorbește. Aceasta este și strategia adoptată de Pimen, care, în felul acesta discret, câștigă pe toată lumea.