Vizita patriarhului Alexei al Moscovei în România din mai-iunie 1962

În primul deceniu comunist, relaţiile bisericeşti româno-ruse cunoscuseră o evoluţie fără precedent. În fiecare an trebuia să se consume o vizită fie la Bucureşti, fie la Moscova. Prin această imagine a bunelor relaţii dintre cele două biserici trebuia să arate unitatea Ortodoxiei în lagărul socialist, între Marea Biserică a Moscovei şi Română, cea mai numeroasă după cea rusă în lumea ortodoxă. Pe de altă parte, aceste relaţii trebuiau să contribuie la eforturile sovieticilor de a câştiga tot mai mult pe terenul diplomatic din Orientul Apropiat şi zona Mediteranei, tot aşa cum încercaseră ţarii ruşi în secolul al

XIX-lea. Aceasta era imaginea oficială. Însă documentele de arhivă scot la lumină politici şi manifestări ale patriarhului Justinian total diferite de linia moscovită. Izvoarele istorice ne arată cum Justinian a încercat să iasă de sub "tutela" bisericească a Moscovei prin stabilirea unor relaţii directe cu Patriarhia de Constantinopol sau cu Biserica Greciei aflate în afara lagărului socialist. Totuşi, la începutul anilor â60, chiar regimul Gheorghiu-Dej începea să aibă atitudini distante faţă de Moscova, mai ales după ruptura sovieto-chineză. Aşa se face că, abia după patru ani de la ultimele întrevederi ruso-române, patriarhul Alexei era cel care venea la Bucureşti pentru a reînnoda tradiţia vizitelor reciproce anuale. Evident că patriarhul Justinian a prevăzut ca în programul vizitelor la obiective din ţară delegaţia rusă să vadă mănăstirile la care întâistătătorul român ţinea foarte mult, precum: Snagov, Ciorogârla, Curtea de Argeş, Schitul Maicilor, Ghighiu şi Paraclisul Sf. Spiridon Nou din Capitală.