Zidiri cu multă jertfă, spre slava Domnului

Trecem adesea în grabă pe lângă biserici și lăcașuri mărețe, care ascund înăuntrul lor istorii rămase necunoscute. Această lipsă de cunoaștere îi privește doar pe oameni, întrucât Dumnezeu nu uită și nu trece cu vederea nimic din ce s-a săvârșit pentru El.

Așa am trecut de multe ori - la început fără să știu, iar mai târziu pentru a înțelege în parte frumusețea unei asemenea zidiri - pe lângă biserica din Boltașu, nu prea departe de București.

Până de curând, în acel loc nu fusese niciodată ridicat un altar. Vremurile de după 1989 au adus însă împlinirea năzuințelor pe care credincioșii le purtau în inimă, dorindu-și un lăcaș de rugăciune aproape de casă. Altfel, în zilele de duminică și sărbătoare, erau nevoiți să străbată mulți kilometri pe jos pentru a ajunge la Sfânta Liturghie. De multe ori rămâneau acasă, pentru că epoca era aspră, iar cei aflați la putere se socoteau singuri stăpâni peste pământ și peste viețile oamenilor.

Într-o vizită de teren împreună cu părintele protopop al Protopopiatului Ilfov Nord, Cristian Mihai Burcea, am zărit zidurile unei biserici care se ridicau către cer. Am oprit acolo pe neașteptate, fără să fi anunțat pe cineva. Părintele Burcea îmi spunea că încercările de zidire a bisericii din Boltașu rămăseseră câțiva ani neterminate: nu mai aveau ctitori, nici meșteri, nici binevoitori. Păreau sortite pieirii, asemenea ruinelor de odinioară ale celebrei biserici de pe Argeș, devenită cea mai cunoscută dintre ctitoriile voievodale ale vechii Țări Românești, ale Valahiei.

Cred că era prin anul 2014 când am poposit prima dată la Boltașu. Am aflat atunci că, în urmă cu un deceniu, începuse construcția unei biserici închinate Sfinților, Drepților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana. Lucrările debutaseră în 2004, dar se opriseră după câțiva ani. Ctitorul principal, Ana Maria Doina Oprescu - care dăruise terenul pentru ridicarea lăcașului -, nu a mai avut posibilitatea de a continua edificiul. Zidurile ajunseseră la vreo șase metri și așa au rămas până în 2014.

Atunci a venit un preot nici foarte tânăr, nici prea împovărat de ani, dar cu experiență bogată. Sub ocrotirea Sfântului Dimitrie, protectorul său, părintele Mitel Florea a dorit să ducă la bun sfârșit un vis neîmplinit. Între timp, doamna Ana Maria Doina Oprescu, absolventă de Drept și fostă angajată a primăriei locale, și-a adus aminte că dorința zidirii pornise și de la fiica ei, Lucia Oprescu, care își încheiase viața mult prea devreme, în 2009, la Londra, la numai 30 de ani. Poate și prin îndemnul tainic al fiicei așezate în pământ străin, în capitala Regatului Britanic, mama îndurerată s-a hotărât să reia lucrarea abandonată. Parohia a primit, mai ales în ultimul timp, ajutor de la Consiliul local al Primăriei Ștefăneștii de Jos.

Au urmat alți zece ani de trudă. O biserică nici mare, dar nici mică a fost înălțată până la capăt, acoperită și înfrumusețată cu pictura tânărului iconar Ioan Dobrin Tkaciuc. Toate s-au desăvârșit în 2025 - an aniversar pentru Biserica Ortodoxă Română, la un secol de patriarhat și la multe veacuri de credință neîntreruptă pe pământ românesc.

Mărturisesc că de multe ori am poposit cu bucurie în Parohia Boltașu din comuna Ștefăneștii de Jos.

Niciodată n-am anunțat dinainte vizita. Și de cele mai multe ori l-am găsit pe părintele Mitel Florea muncind - fie la ceas de dimineață, fie în miezul zilei ori seara. Ultima dată, în vara anului 2025, abia l-am recunoscut între lucrătorii trudiți să termine lucrările pentru ca biserica să fie pregătită de târnosire.

La sfințirea din 7 septembrie 2025, prin luna lui cuptor, am mărturisit public prețuirea mea pentru atitudinea și răbdarea unui astfel de păstor, un slujitor care, în ciuda refuzurilor, umilințelor și încercărilor, nu și-a pierdut credința și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Un apostol. Un preot care nu a părăsit drumul cel strâmt, printre stânci și povârnișuri.

Astfel, biserica Parohiei Boltașu rămâne un simbol al dăruirii unor credincioși care privesc spre cer, al jertfei unui preot ce muncește de dimineață până seara și al credinței unei comunități ce i-a urmat pilda.

Este o poveste adevărată dintr-un sat aflat la marginea cetății Bucureștilor.