Ziua Limbii Române - sărbătoare a identităţii şi demnităţii poporului român

Sunt multe daruri moştenite de la înaintaşi în patrimoniul spiritual al neamului românesc, însă cel mai mare dar este limba naţională în care ne exprimăm identitatea şi comuniunea între generaţii, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, în care descriem frumuseţile locurilor natale şi ale sufletului românesc.

Limba naţională nu este doar un simplu mijloc de comunicare funcţională în societate, ci este o parte constitutivă a modului nostru propriu de a fi în lume şi de‑a cultiva comuniunea etnică în ţară şi pretutindeni, ca neam sau popor.

Sărbătoarea Limbii Române de la 31 august, legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013, are ca izvor de inspiraţie un moment crucial din istoria recentă a Republicii Moldova, din anul 1989, când limba română a fost declarată limbă de stat şi s‑a revenit la grafia latină. Lupta pentru libertate se asocia atunci cu dreptul de vorbi şi a scrie oficial în limba părinţilor şi a bunicilor.

După proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova (27 august 1991), „limba noastră cea română”, cum a numit‑o poetul Grigore Vieru, a fost sărbătorită în fiecare an, la data de 31 august, în mod oficial în Republica Moldova, şi cu ecou pozitiv în România, prin manifestări de recunoştinţă faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a sfintei conştiinţe de neam, a comuniunii de cuget, de credinţă, de limbă şi simţire românească.

Această sărbătoare reprezintă un fericit prilej de a redescoperi împreună cu toată suflarea vorbitoare de limbă română din întreaga lume demnitatea şi unitatea unui neam iubitor de Hristos, de multe ori răstignit în istorie, dar totuşi viu şi purtător de multe lumini şi binecuvântări, păstrate şi cultivate în mod paşnic şi smerit.

Biserica neamului românesc a acordat întotdeauna o atenţie deosebită limbii vorbite de poporul dreptcredincios şi a făcut din aceasta veşmânt viu al învăţăturilor de credinţă şi al cultului liturgic. De aceea, poetul preot basarabean Alexei Mateevici a identificat limba poporului român cu „limba vechilor Cazanii”, subliniind astfel rolul cultului ortodox în promovarea limbii române. Iar Mihai Eminescu a numit Biserica noastră „maica spirituală a neamului românesc”, cunoscând bine că primele şcoli şi primele cărţi tipărite au apărut prin grija Bisericii Ortodoxe Române.

În viaţa şi‑n istoria poporului român, cultul şi cultura s‑au dezvoltat în simbioză, iar limba română a fost mereu liantul viu dintre credinţă, cuget şi simţire.

Traducerea Bibliei şi a cărţilor de cult în limba română sunt pietre de hotar ale acestei simbioze binecuvântate. De pildă, Cazania sau Cartea românească de învăţătură a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei (Iaşi, 1643), Noul Testament de la Bălgrad, tipărit de Sfântul Mitropolit Simion Ştefan al Transilvaniei (1648), Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Mitropolit Dosoftei (1679) şi Biblia de la Bucureşti (1688) sunt mărturii elocvente ale împreună‑lucrării dintre credinţă şi cultură în istoria neamului românesc. În prefaţa Cazaniei din 1643 a Mitropolitului Varlaam, Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei exprima vizionar convingerea că, prin carte, Biserica se adresa nu doar cititorilor din principatul moldav, ci „la toată seminţia românească pretutindenea ce se află pravoslavnici într‑această limbă”. Şi, într‑adevăr, istoria confirmă circulaţia Cazaniei Sfântului Mitropolit Varlaam în Transilvania şi în toate ţinuturile locuite de români, ajutându‑i să îşi păstreze în acelaşi timp credinţa, identitatea şi unitatea etnică.

Întrucât a dorit să fie totdeauna cât mai aproape de popor, Biserica Ortodoxă Română foloseşte de trei secole, în cultul ei liturgic, limba vie a poporului dreptcredincios. Liturghia din fiecare zi şi toate slujbele noastre se săvârşesc în limba vorbită şi înţeleasă de popor, iar, periodic, la 10‑15 ani, textele liturgice sunt atent actualizate, astfel încât se păstrează mereu o dreaptă cumpănire între tradiţie şi actualitate, între parfumul arhaic al graiului bisericesc şi evoluţia naturală a limbii române din zilele noastre.

Pentru generaţiile de astăzi, vieţuind de o parte şi de alta a Prutului, limba română comună este o bază solidă de comunicare şi comuniune fraternă, de facilitare a accesului la educaţie şi mass‑media, în special pentru elevii şi studenţii noştri.

Astăzi, identitatea etnică şi unitatea lingvistică sunt pivotul conştiinţei dăinuirii noastre bimilenare ca popor latin de credinţă creştină apostolică.

De asemenea, limba română devine tot mai mult o punte de legătură între diasporă şi ţara‑mamă, dar şi o contribuţie distinctă a românilor la patrimoniul spiritual european, care se afirmă azi ca bogăţie multilingvistică şi multiculturală.

După cronografele din vechime, ziua de 31 august încheie anul bisericesc şi oferă tuturor un moment de evaluare a rodirii în fapte a gândurilor şi cuvintelor ce s‑au rostit în timp.

Dorim ca această Zi de sărbătoare a Limbii Române să fie pentru noi toţi zi de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu şi de bucurie pentru comuniunea în credinţă, cuget şi simţiri, exprimată în „dulcea şi frumoasa” noastră limbă românească.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, să reverse în inimile şi în cugetele noilor generaţii de români bucuria de a citi, asculta, vorbi şi cultiva limba română, aceasta fiind prima dovadă a unităţii noastre de credinţă şi cultură, de cuget şi simţire.

Felicităm şi binecuvântăm pe toţi cei care au contribuit şi contribuie ca Ziua Limbii Române să fie o adevărată sărbătoare a identităţii şi demnităţii poporului român!

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

* Mesaj adresat cu prilejul sărbătorii Ziua Limbii Române, 31 august 2021.