Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
A doua repartizare la liceu
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti anunţă că absolvenţii clasei a VIII-a care dintr-un motiv sau altul nu au fost repartizați la liceu o pot face până vineri, 8 septembrie. În Bucureşti, înscrierile pentru cea de-a doua etapă de admitere în învăţământul liceal de stat au loc în perioada 4-7 septembrie, la Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, între orele 9:00 și 16:00. Candidaţii vor putea opta în această perioadă doar pentru unul dintre locurile rămase libere dacă media lor de admitere este mai mare sau egală cu ultima medie de admitere corespunzătoare profilului şi liceului respectiv. Lista cu repartizarea candidaţilor va fi afişată pe site-ul şi la avizierul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti în 8 septembrie, după ora 17:00.



.jpg)