Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Aprilie, Luna Porţilor Deschise la Agronomie
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din București organizează, în perioada 1-28 aprilie, Luna Porţilor Deschise, un eveniment dedicat elevilor din clasele terminale de liceu, dar şi tinerilor interesaţi de ştiinţele inginereşti şi ştiinţele biologice şi biomedicale, cu scopul de a se familiariza cu instituţia de învăţământ superior şi activităţile acesteia. Pe tot parcursul lunii, tinerii pot vizita laboratoarele de specialitate şi pot participa la cursuri şi întâlniri cu cadrele didactice din cadrul facultăţilor, care le vor oferi informaţii despre activităţile didactice şi de cercetare, după cum se arată într-un comunicat al USAMV.
În cadrul tururilor de vizitare, grupurile de elevi vor fi însoţite de un ghid care le va oferi informaţii cu privire la locurile vizitate şi facilităţile din campus. Tinerii vor avea posibilitatea de a interacţiona cu studenţi şi reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti ale facultăţilor şi de a participa la prezentarea ofertei educaţionale.



.jpg)