Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Concurs pentru pasionaţii de lectură
Un concurs interjudeţean cu titlul „Pledoarie pentru lectură”, adresat elevilor din clasele II - XII, este organizat de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” din Brăila. Înscrierea este deschisă până în 9 iunie. Lucrările vor fi jurizate pe categorii de vârstă şi pe secţiuni până la data de 14 iunie şi se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni pe fiecare secţiune şi categorie de vârstă şi clasă. Vor exista două probe, una de creaţie literară (compunere, eseu, text argumentativ) şi alta de creaţie plastică (ilustrarea temei printr-o tehnică la alegere, inclusiv fotografie, format A4). Pentru elevii din ciclurile primar şi gimnazial tema va fi „Cartea care m-a influenţat”, iar pentru ciclul liceal – „Cartea care m-a influenţat”/ „Lectură vs tehnologie”. Gustul pentru lectură se formează mai timpuriu decât interesul pentru cartea ştiinţifică, susțin reprezentanții bibliotecii, astfel că, pornind de la această constatare, „coordonatorii proiectului au încercat să găsească modalităţi şi tehnici care să contribuie la stimularea interesului elevilor pentru lectură”.



.jpg)