Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
75 de ani de la epurarea a 114 membri ai Academiei Române
Academia Română (AR), în parteneriat cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), a organizat joi, 9 noiembrie 2023, sesiunea comemorativă „75 de ani de la epurarea a 114 membri ai Academiei Române”. Sesiunea a fost deschisă de alocuțiunile acad. Ioan-Aurel Pop, președintele AR, și acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al academiei.
Dedicată rememorării represiunii asupra membrilor AR declanșată în anul 1948, manifestarea a adus în atenția publicului transformările ideologice din spațiul românesc odată cu instaurarea regimului comunist și schimbările fundamentale impuse academiei de noua organizare politică. Temele au fost detaliate în expunerile dr. habil. Florin Abraham, directorul INST, dr. Dan Cătănuș, cercetător al institutului, și dr. Andreea Dobeș, cercetător al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenței Sighet, se arată într-un comunicat de presă transmis de AR.
Prin decretul din 9 iunie 1948, AR a fost transformată în instituție de stat, subordonată Consiliului de Miniștri, sub denumirea de Academia Republicii Populare Române. Odată cu organizarea noii entități, au fost excluși 114 membri, ilustre nume ale științelor și literelor, reprezentanți ai Armatei, ai Bisericii şi ai vieții publice românești, cei mai mulți foști membri ai unor partide istorice ori demnitari de stat: Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Alexandru I. Lapedatu, Lucian Blaga, Alexandru Marcu, Radu R. Rosetti, Victor Slăvescu, Iuliu Hossu, Gheorghe Tătărescu, Dumitru Caracostea, Silviu Dragomir, Onisifor Ghibu, Constantin Rădulescu-Motru, Ioan Lupaș, Pantelimon Halippa, Ion Petrovici, Mircea Cancicov, Gheorghe Tașcă, Emil Hațieganu. Mare parte au fost întemnițați în închisorile comuniste, nouă dintre ei pierzându-și viața în penitenciare. Refuzul de adaptare la noile orientări socio-culturale a fost unul dintre motivele care au declanșat epurări și din rândul cercetătorilor, noul regim având ca prioritate eliminarea elitelor pentru consolidarea puterii politice. În 1990, AR i-a reprimit în rândurile sale pe membrii excluși după decretul de reorganizare.