Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„Artistul şi imaginea sinelui”, o dezbatere despre Rodin
La Muzeul Național de Artă al României (MNAR) se va desfășura sâmbătă, 25 martie, de la ora 18:00, în Galeria de Artă Europeană, conferința „Artistul şi imaginea sinelui”, susținută de dr. Mălina Conțu, muzeograf în cadrul Secției de Artă Europeană a muzeului.
Evenimentul este prilejuit de o celebră sculptură, realizată de artista franceză Camille Claudel, ce îl înfățișează pe Auguste Rodin și care se intitulează chiar „Sculptorul Rodin pictând”. Opera se află, de la 1 martie, în sala dedicată artei moderne franceze a Galeriei de Artă Europeană de la Muzeul Național de Artă al României și poate fi admirată până la 4 iunie. Sculptura este expusă în cadrul programului „Opere în prim-plan” - un proiect ce vizează punerea în valoare a lucrărilor aflate în depozitele Secției de Artă Europeană.
În cadrul conferinței, muzeograful Mălina Conțu va analiza această sculptură în contextul (auto)reprezentării de sine a artistului, din perspectiva mai largă a discuţiei despre statutul creatorului şi în conexiune cu alte reprezentări similare.
„În timp, profilul artistului s-a conturat treptat, prin intermediul remarcilor unor istorici, scriitori şi filozofi, dar şi prin intermediul unor imagini, portrete sau autoportrete realizate de ei înşişi. Un punct culminant al acestor dezbateri/reprezentări îl constituie epoca modernă, în special a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o perioadă în care statutul artistului a dobândit un profil distinct, marcat de o personalitate pregnantă, derivată din ideologia geniului romantic. În acest context, profilul unic pe care Camille Claudel îl conferă sculptorului Auguste Rodin în această mică sculptură, unicat în lume, are un caracter aparte”, a explicat Mălina Conțu, citată de Agerpres.
Camille Claudel (1864-1943) a fost o sculptoriță franceză care, deși în vremea vieții nu a obținut notorietatea pe care o visa de pe urma lucrărilor ei, a fost recunoscută după moarte. Ea a avut o relație de iubire cu marele sculptor Augustin Rodin, căruia i-a dedicat și o serie de lucrări. A studiat sculptura într-unul din puținele locuri în care erau acceptate fete la sculptură - Académie Colarossi.