Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Arvo Pärt, „Coloana sonoră a unei epoci“ (video)
Între 24 şi 25 septembrie Centrul Southbank din Londra, în colaborare cu Academia Regală de Muzică a Marii Britanii, va găzdui Conferinţa omagială intitulată "Coloana sonoră a unei epoci" (Soundtrack of an age), dedicată marelui compozitor estonian Arvo Pärt, care pe 11 septembrie a aniversat 75 de ani. Comunicări cu titluri incitante ca: "La sfârşitul timpului: flexibilitate şi experienţă temporală în "Lamentate"", "Între muzică şi sculptură", "Muzică, transcendenţă şi poetica pocăinţei în "Kanon pokajanen"", "Timp şi eternitate în stilul Tintinnabuli", "Pärt şi filmul documentar", "Muzică şi suferinţă în "Spiegel im Spiegel"", susţinute de personalităţi ale universităţilor occidentale, vor alterna cu interpretări de piese muzicale ale celebrului compozitor, care a îmbogăţit fundamental perspectiva asupra muzicii sacre.


