Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Burse pentru artiști și muzicieni
Institutul Cultural Român va acorda patru burse în valoare de 6.000 de euro, două burse „George Enescu” și două burse „Constantin Brâncuși” unor artiști plastici sau vizuali și unor muzicieni care îndeplinesc anumite criterii. Printre acestea se numără, în cazul artișilor plastici, relevanţa activităţii artistice de până acum (expoziţii, recomandări, dosar de presă) și caracterul inovativ al proiectului pe care candidatul îl depune, iar pentru muzicieni performanţa academică, specializări şi masterclassuri, premii naţionale şi internaţionale, calitatea proiectului propus în raport cu locul de desfăşurare, performanţa artistică. Bursele constau în stagii de câte trei luni la Cite Internationale des Arts din Paris. Selecţia va fi făcută de o comisie independentă de specialişti, pe baza dosarelor de candidatură primite. Cite Internationale des Arts este o fundaţie privată recunoscută ca organizaţie de interes public, care încurajează dialogul intercultural. În parteneriat cu peste 130 de organizaţii franceze şi internaţionale, Cite Internationale des Arts primeşte lunar peste 300 de artişti în rezidenţă, care lucrează într-o gamă largă de discipline.