Cu prilejul Zilei Oficiale a Regelui Marii Britanii, la București a fost vernisată, în 14 iunie, la sediul Arcub din Hanul Gabroveni, expoziția „Cărările Regale ale Transilvaniei” și a fost lansat albumul cu același titlu, o lucrare dedicată legăturii profunde a Regelui Charles al III-lea cu România. Proiectul a fost realizat de echipa Romania Student Tour, în semn de apreciere față de implicarea monarhului britanic în promovarea patrimoniului natural și cultural românesc.
Concert „Ave Maria” cu tenorul Ştefan von Korch şi pianistul Alexandru Burcă la Sala Dalles
Secvenţe din opere, mise şi oratorii celebre, dar şi alte piese care au rămas în istorie pentru modul în care o evocă pe Sfânta Fecioară Maria, îşi vor găsi drumul spre inima publicului, într-un concert special, programat în 7 august, la Sala Dalles din Bucureşti, de la ora 19:00. Cei care vor dărui nestemate muzicale de o înaltă semnificaţie spirituală vor fi tenorul Ştefan von Korch şi pianistul Alexandru Burcă. „Veţi asculta «Ave Maria» de Schubert, Caccini sau Gounod, «Salvae Regina» sau «Pieta, Signore», secvenţe din lucrări de o bogăţie spirituală şi muzicală extraordinară, pe care vă invit să le descoperiţi sau redescoperiţi într-un cadru restrâns şi deosebit”, spune tenorul Ştefan von Korch.
Concertul, parte din seria „Musical Extravaganza”, va fi o călătorie emoţionantă pentru minte şi suflet, prin capodoperele muzicii clasice dedicate, de-a lungul veacurilor, momentelor însemnate din istoria creştinătăţii. Fie că sunteți un cunoscător al repertoriului sau un explorator ce doreşte şi îi cunoască frumusețea, acest concert va oferi o experiență profundă, potrivit organizatorilor. Evenimentul este o punere în scenă mai amplă a concertului anunţat iniţial pentru 29 aprilie şi care din considerente obiective nu s-a putut derula la data programată iniţial.
Biletele se găsesc pe ticketstore.ro, la anticariatul Sălii Dalles şi la casa de bilete Tickestore din incinta Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.