Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Cursuri de limba română organizate la Paris
Institutul Cultural Român (ICR) de la Paris organizează, în perioada 17 februarie - 2 iulie 2025, un program complet de cursuri de limba română pentru toate nivelurile, de la începători la avansați, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi. Cursurile vor avea loc online sau cu prezență fizică la sediul ICR din Paris (1 rue de l’Exposition, 75007).
Fiecare modul are 40 de ore de curs, repartizate pe parcursul a 20 de săptămâni, câte 2 ore/săptămână. Vârsta minimă obligatorie pentru cursanți este de 16 ani împliniți, informează icr.ro. Taxa de înscriere este de 250 de euro, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 40%.



.jpg)