La Muzeul Naţional de Istorie este deschisă între 8 august şi 15 septembrie o expoziţie-eveniment despre al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti, de la care se împlineşte un secol. Această conflagraţie, care din păcate a vestit cumva declanşarea Primului Război Mondial, a implicat toate ţările din Balcani, dintre care România şi-a pus în evidenţă rolul pacificator. Organizatorii scontează pe o bună audienţă, deoarece numărul iubitorilor de istorie din ţara noastră, conform ultimelor statistici, a crescut. Documente din epocă, scrisori, cărţi poştale, afişe, fotografii, semnături importante, printre care se numără cea a regelui Carol I, vor face deliciul celor care vor vizita muzeul şi-şi vor îngădui astfel o binemeritată excursie înapoi în timp. (Dan Stanca)